Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 563/2007 AI generated

Medical parole denial reversed and remanded for new expert review of inmate's cancer and urological claims.

Case Number Decizia nr. 563/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice admitted the convicted person's appeal, quashed the appellate decision and the trial court's sentence, and remanded the case to the Prahova Tribunal for retrial, with the appellant prevailing. The dispute concerned a request to suspend execution of a 12-year, 6-month prison sentence under Article 453(a) of the Criminal Procedure Code, based on allegedly severe medical conditions (including mandibular cancer and severe urological issues) that could not be treated within the prison healthcare network. The lower courts had rejected the request, relying on a medico-legal expert report that found the inmate's health conditions could be managed in prison; however, on appeal, the Court found that the expert report failed to examine or issue clear conclusions on the specific severe urological and mandibular cancer conditions claimed, constituting an essential evidentiary omission that warranted remand. The decision rests on the casation ground under Article 3859(10) of the Criminal Procedure Code, requiring a new medico-legal expert evaluation of all claimed conditions before any final determination on the interruption of sentence execution.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 lit. a) C. proc. pen, art. 3859 pct. 10 C. proc. pen; Medical parole denial reversed and remanded for new expert review of inmate's cancer and urological claims: Verificând hotărârea criticată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursul, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., este fondat.

Keywords

AI generated
suspension of prison sentence medical review criminal sentence grounds for cassation review of remand detention health claims

Cited Legislation

AI generated
art. 453 lit. a) C. proc. pen
a solicitat întreruperea executării pedepsei în temeiul art. 453 lit. a) C. proc. pen., invocând afecțiuni de natură stomatologică, neurochirurgicală, oftalmologică, urologică și boli interne care, neputând fi tratate în rețeaua sanitară a penitenciarelor, îi pot afecta ireversibil sănătatea.
art. 3859 pct. 10 C. proc. pen
Verificând hotărârea criticată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursul, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., este fondat.

Cited Case Law

AI generated
decizia penală nr. 946/2004
361 din 17 septembrie 2002 a aceluiași tribunal, definitivă prin decizia penală nr. 946/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 137 din 4 aprilie 2006, Tribunalul Prahova, în rejudecare, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de condamnatul S.I., de întrerupere a executării pedepsei de 12 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 361 din 17 septembrie 2002 a aceluiași tribunal, definitivă prin decizia penală nr. 946/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a reținut că, prin cererea formulată, condamnatul S.I. a solicitat întreruperea executării pedepsei în temeiul art. 453 lit. a) C. proc. pen., invocând afecțiuni de natură stomatologică, neurochirurgicală, oftalmologică, urologică și boli interne care, neputând fi tratate în rețeaua sanitară a penitenciarelor, îi pot afecta ireversibil sănătatea.

Prin Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A.5/1586/2006 din 24 martie 2006 I.N.M.L. Mina Minovici București, a concluzionat că S.I. prezintă diagnosticul: 1. stomatologic: paradontopatie generalizată; edentație frontală maxilară, neprotezată; multiple carii dentare simple și complicate; 2. Orto-rino-laringologic; deviație sept nazal; rinită cronică hipertrofică; hipertrofie țesut limfatic baza limbii; nevralgie nerv laringeu superior stâng; 3. Nevralgie Arnold, bilaterală; 4. Stare (psihică) reactivă, afecțiuni pentru care asistența medicală poate fi asigurată în cadrul rețelei sanitare a A.N.P., condamnatul neaflându-se în imposibilitatea executării pedepsei.

S-a mai precizat că investigațiile medicale de specialitate nu au obiectivat patologia incriminată de condamnat.

În considerarea acestor concluzii, Tribunalul Prahova a respins, așa cum s-a arătat, cererea condamnatului de întrerupere a executării pedepsei.

Apelul condamnatului a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 340 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către condamnat, care a criticat-o pentru neconstatarea netemeiniciei hotărârii instanței de fond sub aspectul nestabilirii, prin expertiza medico-legală ordonată, a tuturor afecțiunilor reclamate și a naturii acestora.

Verificând hotărârea criticată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursul, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., este fondat.

Așa cum rezultă din dosarul cauzei, hotărârile, fond și apel, criticate sunt pronunțate după casare, într-un prim ciclu judiciar, prin decizia penală nr. 6643 din 24 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a sentinței penale nr. 1 din 4 ianuarie 2005 a Tribunalului Prahova și, respectiv, a deciziei penale nr. 368 din 21 septembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova.

Instanța de recurs a constatat, prin decizia penală susmenționată, că deși recurentul a solicitat o nouă expertiză pentru a dovedi că suferă de un cancer mandibular și de afecțiuni urologice severe, instanța de apel prin adresa din 23 februarie 2005 nu a fixat aceste obiective instituției medico-legale.

În rejudecare, Tribunalul Prahova prin adresa din 15 martie 2006, dosar 485/2006, s-a conformat deciziei instanței de recurs, solicitând I.N.M.L. Mina Minovici București să efectueze expertiza medico-legală având, printre altele, ca obiectiv, să se pronunțe și asupra afecțiunilor precizate de condamnat, printre care și cele urologice severe și de cancer mandibular.

Prin Raportul de nouă expertiză nr. A5/1586 din 24 martie 2006 I.N.M.L. Mina Minovici București nu a procedat, însă, la efectuarea consultului și examinarea medicală a condamnatului în privința afecțiunilor urologice severe reclamate și nici nu a formulat concluzii neechivoce.

Aceleași omisiuni în examinare și investigare medicală de specialitate în fundamentarea concluziilor raportului de nouă expertiză medico-legală se constată și în ceea ce privește afecțiunea reclamată, de cancer mandibular.

Rezultă, astfel, că nici în rejudecare instanța de fond, deși de data aceasta a solicitat elaborarea unui raport de nouă expertiză medico-legală care să răspundă la întreaga patologie reclamată de condamnat, nu a pronunțat o hotărâre la adăpost de critici, neadministrând o probă esențială de natură să garanteze drepturile recurentului și să influențeze soluția în cauză.

Față de cele ce preced, se constată că se impune cu necesitate stabilirea, pe bază de expertiză medico-legală, dacă condamnatul suferă de bolile reclamate încă prin cererea inițială de întrerupere a executării pedepsei, formulată la 13 septembrie 2004, motiv pentru care se va admite recursul condamnatului și, casând hotărârile criticate, se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de condamnatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 340 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești.

Casează decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 137 din 4 aprilie 2006 a Tribunalului Prahova.

Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2007.