Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 372/2007 AI generated

Preventive detention replaced with prohibition on leaving country in aggravated murder case; prosecution appeal dismissed

Case Number Decizia nr. 372/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the prosecution's appeal, thereby upholding the lower court's decision to replace the defendant's preventive detention with a measure prohibiting him from leaving the country. The dispute concerned the legality of substituting preventive arrest in a criminal case involving attempted aggravated murder, robbery, and violation of domicile, where the prosecution argued that the grounds for detention had not changed and that release posed a concrete danger to public order. The Supreme Court found the appeal unfounded, ruling that the initial grounds for preventive detention had materially altered due to the victim's death from independent causes, the lack of substantial evidence linking the defendant to the fatal outcome, his cooperative behavior, and the fact that 18 months of pre-trial detention exceeded the reasonable time limits required by Article 5 of the European Convention on Human Rights and the Romanian Constitution.

Legislator headnote

AI generated

art. 139 alin. (1) C. proc. pen, art. 20 C. pen, art. 3859 pct. 18 C. proc. pen, art. 192 alin. (1) C. pen, art. 211 alin. (1) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen; Preventive detention replaced with prohibition on leaving country in aggravated murder case; prosecution appeal dismissed: The dispute concerned the legality of substituting preventive arrest in a criminal case involving attempted aggravated murder, robbery, and violation of domicile, where the prosecution argued that the grounds for detention had not changed and that release posed a concrete danger to public order. The Supreme Court found the appeal unfounded, ruling that the initial grounds for preventive detention had materially altered due to the victim's death from independent causes, the lack of substantial evidence linking the defendant to the fatal outcome, his cooperative behavior, and the fact that 18 months of pre-trial detention exceeded the reasonable time limits required by Article 5 of the European Convention on Human Rights and the Romanian Constitution.

Keywords

AI generated
preventive detention murder aggravated case criminal attempt grounds for cassation victim rights

Cited Legislation

AI generated
art. 139 alin. (1) C. proc. pen
10903/2006, Curtea de Apel Craiova a dispus, printre altele, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului T.D., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzut de art.
art. 20 C. pen
În acest sens, instanța de apel a considerat că față de condițiile concrete în care s-au comis faptele, de insuficiența unor indicii temeinice cu privire la săvârșirea, în cauză, a tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.
art. 3859 pct. 18 C. proc. pen
Împotriva încheierii, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, motivul invocat fiind cazul de casare provăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt.
art. 192 alin. (1) C. pen
157 din 16 martie 2006, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpat, la o lună închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
art. 211 alin. (1) C. pen
e) din același cod, la un an închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
art. 34 lit. b) C. pen
a) și ale art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și un an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.
art. 136 C. proc. pen
Potrivit dispozițiilor art. 136 C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite ..
art. 3859 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Procedural basis cited in the dispositive for rejecting the prosecutor's appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 3859 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis cited in the dispositive for rejecting the prosecutor's appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la 15 ianuarie 2007, în dosarul nr. 10903/2006, Curtea de Apel Craiova a dispus, printre altele, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului T.D., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzut de art. 1451 din același cod.

În baza art. 1451, raportat la art. 145 alin. (11) și alin. (12) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat ca pe durata măsurii, să respecte obligațiile prevăzute la lit. a), b), c) și d), respectiv lit. b), c), d) și e) cu excepția dispozițiilor prevăzute de art. 147 alin. (12) lit. a) și f) din același cod.

Pentru a pronunța încheierea, instanța de apel, sesizată cu judecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 157 din 16 martie 2006 a Tribunalului Dolj (cauză aflată în rejudecare), a constatat că cererea apelantului inculpat, de înlocuire a măsurii arestării sale preventive cu o altă măsură preventivă, fondată pe dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., este întemeiată, odată ce s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive. În acest sens, instanța de apel a considerat că față de condițiile concrete în care s-au comis faptele, de insuficiența unor indicii temeinice cu privire la săvârșirea, în cauză, a tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 176 lit. d) din același cod, dar și de împrejurarea că partea vătămată G.L. a decedat din motive independente de acțiunile inculpatului, iar în ce privește persoana acestuia a fost sincer și cooperant în ambele faze ale procesului penal, iar de la data arestării preventive au trecut 18 luni, înlocuirea stării de arest preventiv este justificată și temeinică.

Împotriva încheierii, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, motivul invocat fiind cazul de casare provăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt.

În dezvoltarea motivului de recurs, parchetul a susținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat și în cauză există indicii temeinice privind tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav, iar lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la gravitatea faptelor și sentimentul de insecuritate colectivă ce poate apărea în situația lipsei ripostei ferme din partea organelor judiciare.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor cauzei, se reține că prin sentința penală nr. 157 din 16 martie 2006, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpat, la o lună închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și a art. 76 lit. e) din același cod, la un an închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și a art. 76 lit. c) din același cod și, la 3 ani închisoare și un an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 176 lit. d), cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și a art. 76 lit. b) din același cod.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și ale art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și un an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Instanța de fond a dedus din pedeapsă, reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la data de 19 august 2005.

Ulterior, cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelurilor la 15 ianuarie 2007 pronunțându-se încheierea recurată de procuror.

Potrivit dispozițiilor art. 136 C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite .. cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea .. inculpatului de la .. judecată, .. se poate lua față de acesta, măsura preventivă a arestării.

Potrivit art. 148 din același cod, măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 (dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală) și există vreunul din cazurile enumerate la lit. a) – f).

Sub aceste aspecte, se reține că față de faza procesuală, în cauză nu mai poate fi susținută condiția pericolului concret pe care inculpatul l-ar prezenta pentru ordinea publică.

Totodată, se apreciază că prin executarea a 18 luni arestul preventiv, cauza fiind în faza judecării apelurilor, s-a depășit termenul rezonabil de judecare așa cum sunt dispozițiilor art. 5 din C.E.D.O., precum și prevederile Constituției României, de acest termen rezonabil depășit nefiind vinovat inculpatul.

Pericolul social potențial se apreciază și în raport cu comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor comise, precum și de alte date ținând de persoana acestuia. În cauză, faptele reținute nu se poate aprecia că reprezintă o gravitate concretă mărită, din datele constatate consecințele faptei mai grave neproducându-se din vina inculpatului.

În concluzie, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, s-au modificat și în cauză sunt probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, măsura dispusă asigurând buna desfășurare a judecății.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de parchet nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 3859 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii din 15 ianuarie 2007 pronunțată în dosarul nr. 10903/54/2006 al Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul T.D.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2007.