Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2024/2007 AI generated

Absolute nullity of appellate judgment for failure to rule on defendant’s appeal

Case Number Decizia nr. 2024/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeals filed by the prosecution and the minor defendant, quashing the Court of Appeal’s decision and remanding the case for retrial. The dispute arose from a criminal conviction for robbery and qualified theft, where the Court of Appeal had addressed the prosecution's appeal to revoke the defendant's prior suspended sentences and impose cumulative imprisonment but failed to legally pronounce on the defendant's own appeal, violating the requirement for congruence between the reasoning and the operative part of the judgment. Relying on the principles of the right to a fair trial and the specific provision that a judgment failing to resolve a party's appellate request is absolutely null, the Supreme Court held that the appellate court’s omission deprived the defendant of a degree of jurisdiction; consequently, the final order is the cassation of the lower court’s decision and the remittal of the case to the Court of Appeal to address all pending legal and factual objections, with the prior trial court's sentencing measures remaining superseded by the appellate proceedings currently in abeyance.

Legislator headnote

AI generated

art. 99 C. pen, art. 33 lit. a) C. pen, art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen, art. 104 C. pen, art. 490 C. proc. pen, art. 17 C. proc. pen; Absolute nullity of appellate judgment for failure to rule on defendant’s appeal: Curtea de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 849/ A din 30 noiembrie 2006, a admis apelul parchetului, a casat sentința penală atacată și rejudecând în fond, în baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 814 din 7 iulie 2006 a Judecătoriei Sector 2 București, precum și a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 254 din 2 martie 2006 de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Keywords

AI generated
absolute nullity of judgment sentencing for robbery right to fair trial operative part of judgment criminal prosecution appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 99 C. pen
pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.:
art. 33 lit. a) C. pen
pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen
884 din 12 iulie 2006, a dispus în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen., coroborat cu art.
art. 104 C. pen
pen., coroborat cu art. 104 C. pen., și a luat față de inculpat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 18 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și a unei infracțiuni de furt calificat.
art. 490 C. proc. pen
Potrivit art. 490 C. proc. pen., a dispus punerea sa în libertate.
art. 17 C. proc. pen
Potrivit art. 17 C. proc. pen., coroborat cu art.
art. 83 C. pen
849/ A din 30 noiembrie 2006, a admis apelul parchetului, a casat sentința penală atacată și rejudecând în fond, în baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr.
art. 34 C. pen
33 – art. 34 C. pen., a dispus executarea în regim de detenție a pedepsei de 3 ani închisoare, înlăturându-se măsura internării.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 3178/P/2006 Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus trimiterea în judecată în stare de arest pentru inculpatul minor B.M.G. pentru săvârșirea infracțiunii de;

- tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.:

- furt calificat în formă continuată prevăzut de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 99 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 884 din 12 iulie 2006, a dispus în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen., coroborat cu art. 104 C. pen., și a luat față de inculpat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 18 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și a unei infracțiuni de furt calificat.

Potrivit art. 350 alin. (1) și (3) lit. d) C. proc. pen., a revocat măsura arestării preventive a inculpatului și a dispus, de îndată punerea în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a constatat totodată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv la 7 iunie 2006 până la punerea efectivă în libertate.

Potrivit art. 490 C. proc. pen., a dispus punerea sa în libertate.

A mai constatat prejudiciile cauzate părților vătămate P.A. și B.M.A. acoperite integral prin restituire.

Potrivit art. 17 C. proc. pen., coroborat cu art. 14 și 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente Z.V. la plata sumei de 700 RON către partea vătămată S.L.C.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în 29 mai 2006, în jurul orei 12,00, în timp ce se afla pe bulevardul Dacia, inculpatul împreună cu o persoană neidentificată, a deposedat-o prin amenințare pe partea vătămată S.L.C. de un telefon mobil marca Samsung x 100.

La data de 6 iunie 2006, în jurul orelor18,00, în timp ce se afla pe strada Icoanei, sector 2 București, inculpatul în baza aceleași rezoluții infracționale a sustras părții vătămate P.A. (în vârsta de 13 ani) un telefon mobil marca Siemens A 65 și părții vătămate B.M.A. (în vârstă de 12 ani) un telefon Sony Ericsson K 300.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.

Prin apelul formulat, parchetul a criticat soluția instanței de fond pentru greșita aplicare a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, având în vedere antecedentele personale.

S-a invocat și lipsa rolului activ al instanței având în vedere neaudierea martorului în cauză, motiv nesusținut în fața instanței solicitându-se casarea hotărârii atacate și condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoare în regim de detenție.

Inculpatul prin apărător a solicitat admiterea apelului inculpatului în sensul menținerii soluției instanței de fond.

Curtea de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 849/ A din 30 noiembrie 2006, a admis apelul parchetului, a casat sentința penală atacată și rejudecând în fond, în baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 814 din 7 iulie 2006 a Judecătoriei Sector 2 București, precum și a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 254 din 2 martie 2006 de Tribunalul București, secția a II-a penală.

S-a constatat că faptele sunt concurente și conform art. 33 – art. 34 C. pen., a dispus executarea în regim de detenție a pedepsei de 3 ani închisoare, înlăturându-se măsura internării.

În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 99 și următoarele C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare făcându-se aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Potrivit art. 83 C. pen., inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă revocată de 3 ani închisoare alături de pedepsele aplicate în prezenta cauză, în final având de executat 6 ani și 6 luni închisoare.

Împotriva acestei hotărâri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a formulat recurs invocându-se dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 10 teza a III-a C. proc. pen., motivat de faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului penal, în speță în sensul nepronunțării instanței asupra apelului inculpatului.

Inculpatul, prin recursul declarat, a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea pronunțării instanței și asupra apelului său.

Recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și al inculpatului sunt fondate pentru considerentele ce se vor detalia.

Potrivit dispozițiilor art. 6 C. proc. pen., în cursul procesului penal organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege.

Art. 289 C. proc. pen., prevede că, judecata cauzei se face în fața instanței constituită potrivit legii și se desfășoară în ședință oral, nemijlocit și în contradictoriu.

Raportând cauzei aceste dispoziții, se reține că, instanța de control judiciar a fost sesizată cu soluționarea apelului parchetului dar și cel al inculpatului.

Or, instanța de apel nu a făcut referire nici în minuta dar nici în dispozitivul deciziei pronunțate, între care, potrivit dispozițiilor art. 309 alin. (1) teza 1 C. proc. pen., trebuie să existe concordanță.

De altfel, în motivarea deciziei apare o mențiune privind apelul inculpatului, arătându-se că este nefondat și urmează a fi respins mențiune care nu acoperă nelegalitatea arătată.

Practica judiciară de altfel, a apreciat că o hotărâre judecătorească prin care nu a fost soluționată calea de atac (apelul) promovată de o parte este lovită de nulitate absolută iar vătămarea produsă nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

De altfel, într-o astfel de situație, instanța de recurs nu poate soluționa apelul, ceea ce ar conduce la lipsirea părții respective de un grad de jurisdicție.

Astfel, se reține că instanța de control judiciar nu s-a pronunțat pe apelul inculpatului motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursurile vor fi admise și se va proceda corespunzător dispozitivului deciziei.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel va verifica și celelalte motive de nelegalitate sau netemeinicie susținute de recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul B.M.G. împotriva deciziei penale nr. 849/ A din 30 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2007.