State liability for judicial error denied where final judgments were not based on errors but on valid exercise of appeal rights

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

După un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 120 din 22 martie 2005 a Tribunalului Gorj a fost respinsă acțiunea în despăgubiri formulată de D.G. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a celorlalți pârâți D.I. și N.V., judecători la Tribunalul Gorj și B.N.- judecător la Judecătoria Tg. Jiu.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere în esență că nu se pot acorda despăgubirile solicitate în temeiul art. 52 din Constituție, care reglementează răspunderea statului pentru prejudiciile aduse unei persoane prin eroare judiciară. Numai după obținerea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de obligare a Statului Român la despăgubiri, poate fi promovată împotriva judecătorilor, care au săvârșit o eroare judiciară cu rea credință sau gravă neglijență acțiunea în regres. Cum în speță se solicită contravaloarea unui bun litigios, cu privire la judecarea căruia nu s-a constatat că s-a comis o eroare judiciară s-a constatat că acțiunea în despăgubire îndreptată împotriva Statului Român este neîntemeiată s-a apreciat apoi că acțiunea îndreptată împotriva magistraților, în același cadru procesual este inadmisibilă, în raport de faptul că nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de obligare a Statului Român la despăgubiri în condițiile art. 504 C. proc. civ. și art. 52 din Constituție, căci răspunderea acestora este subsidiară, putând fi antrenată în anumite condiții pe calea acțiunii în regres.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3040 din 6 decembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

S-a reținut de asemenea că hotărârile judecătorești invocate de reclamant în sprijinul cererii sale sunt definitive și irevocabile, nu sunt rezultatul unor erori judiciare și ca urmare nu poate fi exercitată acțiunea în dezdăunare îndreptată împotriva statului. Tot astfel s-a considerat, că în lipsa constatării săvârșite unei erori judiciare, nu este admisibilă acțiunea în regres îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești, rămase definitive și irevocabile prin exercitarea căilor de atac ordinare și extraordinare.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recursul de față, solicitând casarea ei și amendarea judecătorilor la plata daunelor pentru recuperarea sănătății sale, arătând că cele mai mari daune i-a provocat judecătoarea N.V., coautoare la decizia nr. 1085/1994, prin care s-a încălcat dreptul de proprietate.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:

În primul rând se constată din actele dosarului că reclamantul a fost parte în mai multe litigii, de regulă pârât, a căror finalitate a fost desfacerea căsătoriei încheiată cu D.I. din vina exclusivă a soțului pârât. Cu această ocazie a fost anulat și contractul de vânzare-cumpărare încheiat de fostul soț, fără consimțământul soției.

Prin decizia nr. 1085 din 14 iulie 1994 a Tribunalului Gorj, la care se face referire în motivele de recurs a fost admis apelul declarat de D.I. împotriva sentinței civile nr. 3002 din 31 martie 1994 a Judecătoriei Tg. Jiu dispunându-se anularea contractului de vânzare-cumpărare al apartamentului, ce a constituit domiciliul comun al soților D.

Este de remarcat că această soluție, a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1173 din 27 aprilie 1995 a Curții de Apel Craiova, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul din cauza de față împotriva menționatei hotărâri.

Pornind de la această soluție de anulare a unui act de înstrăinare, reclamantul și-a fundamentat acțiunea de față, prin care a solicitat daune reprezentând contravaloarea apartamentului, de care a fost deposedat în condițiile arătate.

Așa cum rezultă fără echivoc din cele prezentate, pierderea locuinței a avut loc în condițiile în care cel în cauză a pierdut toate procesele în care a figurat ca parte, soluțiile fiind irevocabile ca urmare a exercitării tuturor căilor de atac ordinare și extraordinare.

În aceste condiții nu poate subzista răspunderea statului pentru erori judiciare și nici răspunderea judecătorilor ca urmare a adoptării unor soluții greșite. Și aceasta pentru că, prin art. 52 alin. (3) din Constituție este reglementată răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. De observat că după revizuirea Constituției o asemenea răspundere este posibilă și pentru cauzele civile „în care s-au săvârșit erori judiciare”. Ori, așa cum s-a arătat, pierderea materială a celui în cauză nu este urmarea unor erori judiciare, ea derivând din punerea în executare a unor hotărâri judecătorești irevocabile, cu privire la care au fost exercitate căile legale de atac.

Prin urmare, nu există temei legal pentru răspunderea materială a statului, în condițiile solicitate.

Tot astfel nu poate fi atrasă răspunderea materială a magistraților, care de asemenea subzistă numai în cazul unor prejudicii cauzate prin erori judiciare, ceea ce nu este cazul în speță și în anumite condiții prevăzute de lege constând în exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

Față de cele arătate, constatându-se că hotărârea recurată a fost dată cu respectarea prevederilor din Constituție la care s-a făcut referire, precum și a dispozițiilor corespunzătoare din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, urmează a se reține că nu poate fi antrenată răspunderea materială a persoanelor chemate în judecată, nefiind întrunite cerințele art. 998, art. 999 C. civ., care reglementează de principiu răspunderea civilă delictuală.

Așa fiind, recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.M.G. împotriva deciziei nr. 3040 din 6 decembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.