Ownership proof via title deed versus handover receipt in in-kind restitution notification under Law No. 10/2001

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă din 3 iunie 2005 reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA pentru a fi obligată să se pronunțe asupra notificării din 18 iunie 2001 având ca obiect cererea de restituire în natură a apartamentelor nr. 5 și nr. 6 situate la parterul hotelului „Albatros” (fostul bloc „Edilitatea”) din stațiunea Mamaia, precum și a cotei indivize de 2,6% aferentă acestora din întreg terenul în suprafață de 989 mp pe care este construit hotelul.

Tribunalul Constanța, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1672 din 14 octombrie 2005, prin care a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să emită decizie sau dispoziție motivată ca răspuns la notificarea nr. 92 din 15 iunie 2001 pe care i-a trimis-o reclamanta.

Apelul declarat de către pârâtă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 45/C din 22 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă.

Pârâta SC M. SA a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor de mai sus și, pe fond, respingerea acțiunii introdusă împotriva sa de către reclamanta C.M., scop în care a invocat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând recursul, pârâta a susținut că hotărârile date în cauză sunt netemeinice și nelegale pentru că instanțele nu au sesizat că nici cu prilejul notificării și nici la dosarul cauzei reclamanta nu a depus procesul verbal de predare-primire conform punctului VI din convenția de construire ca act doveditor al dreptului de proprietate pretins și schițe sau planuri de identificare a apartamentelor în structura actuală a hotelului, neîndeplinindu-și astfel obligația instituită în sarcina sa prin art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Ca urmare, pârâta a pretins că nu avea obligația de a soluționa notificarea decât numai după depunerea de către reclamantă a actelor doveditoare menționate.

Recursul nu este neîntemeiat.

Din cercetarea dosarelor cauzei rezultă fără dubiu că, odată cu notificarea, reclamanta a transmis pârâtei copii ale actelor de stare civilă privind descendența sa din părinții A.C. și A.M., precum și copia actului de vânzare transcris sub nr. 1605 din 31 iulie 1945 la grefa Tribunalului Constanța însoțit de o schiță (filele 3-10 dosar de primă instanță), care atestă că părinții săi au cumpărat la data de 3 martie 1943 de la vânzătoarea „Edilitatea” S.A. apartamentele 5 și 6 de la parterul imobilului „Edilitatea” și cota de 2,60% din terenul aferent în suprafață de 989 mp, amplasamentul întregului imobil fiind descris prin vecinătăți concret determinate, iar situarea în imobil a apartamentelor cumpărate fiind delimitată precis în schița anexată, semnată de părțile din contract.

Așadar, pretinsul proces verbal de predare-primire nu are valoare de dovadă a dreptului de proprietate în sensul susținut de pârâtă, ci numai de dovadă a predării-primirii posesiei bunurilor obiect al contractului de vânzare-cumpărare, contract care constituie în exclusivitate titlul de proprietate al autorilor reclamantei.

Odată ce a depus actul doveditor al dreptului de proprietate și cele atestând calitatea sa de moștenitoare a foștilor proprietari, reclamanta și-a îndeplinit în întregime obligația prevăzută în sarcina sa de art. 22 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data notificării, neputând fi primită cu temei cererea pârâtei privind completarea documentației cu acte doveditoare care exced dispozițiilor legii aplicabile.

În consecință, instanțele au statuat justificat în sensul că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în sarcina ei, iar pârâta nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la acea vreme, conform cu care „în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură”.

Constatând, în consecință, că instanțele au lămurit pe deplin situația de fapt și au aplicat corect legea, iar susținerile din recurs nu demonstrează invocata nelegalitate, instanța supremă va respinge recursul ca nefondat în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M. SA împotriva deciziei nr. 45/C din 22 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.