Material jurisdiction for land fund appeals and the contradiction principle in deciding competence exceptions ex officio
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania, Civil Section, dismissed as unfounded the appeal in cassation for annulment filed by the appellant, ordering him to pay 600 lei in court costs to the respondent. The dispute concerned whether the Supreme Court was material jurisdictionally competent to hear an appeal against a Court of Appeal decision in a land fund case, with the appellant arguing that a general civil procedure rule placed jurisdiction in the Supreme Court and that the lower court violated the principle of contradictoriness by not presenting its *ex officio* competence exception to the parties. The Court held that transitional provisions in Law No. 195/2004 (approving Emergency Ordinance No. 58/2003) specifically assigned jurisdiction for appeals against first-instance judge decisions regarding the land fund to the Courts of Appeal, thereby overriding the general competence rule cited by the appellant. Furthermore, the Court found no procedural violation because the Supreme Court had properly raised the jurisdictional exception to the parties at the hearing, and the appellant’s absence at the subsequent hearing could not be attributed to the court.
Legislator headnote
AI generatedart. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 129 alin. (2) C. proc. civ, art. 4 pct. 1 C. proc. civ, art. 274 alin. (1) C. proc. civ; Material jurisdiction for land fund appeals and the contradiction principle in deciding competence exceptions ex officio: The dispute concerned whether the Supreme Court was material jurisdictionally competent to hear an appeal against a Court of Appeal decision in a land fund case, with the appellant arguing that a general civil procedure rule placed jurisdiction in the Supreme Court and that the lower court violated the principle of contradictoriness by not presenting its *ex officio* competence exception to the parties. The Court held that transitional provisions in Law No. 195/2004 (approving Emergency Ordinance No. 58/2003) specifically assigned jurisdiction for appeals against first-instance judge decisions regarding the land fund to the Courts of Appeal, thereby overriding the general competence rule cited by the appellant. Furthermore, the Court found no procedural violation because the Supreme Court had properly raised the jurisdictional exception to the parties at the hearing, and the appellant’s absence at the subsequent hearing could not be attributed to the court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive to obligate the appellant to pay court costs to the respondent.
Full text
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 6 martie 2006 N.I.D. a introdus contestației în anulare împotriva încheierii nr. 5867 din 4 iulie 2005, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a trimis Curții de Apel Ploiești, spre soluționare, recursul declarat de acesta împotriva încheierii din 23 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.
Invocând în drept prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea „dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”.
El a arătat că s-au încălcat dispozițiile imperative ale art. 4 pct. 1 din același cod, care prevăd că Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și că, de asemenea, au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la principiul contradictorialității, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție, declarându-se, din oficiu, necompetentă să judece recursul, a greșit și prin faptul că nu a pus în discuția părților această excepție.
Contestația în anulare este nefondată.
Așa cum corect s-a stabilit prin încheierea nr. 5867 din 4 iulie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, după declararea recursului de către N.I.D. împotriva încheierii din 23 aprilie 2004, dată în dosarul nr. 1837/2004 de Curtea de Apel Ploiești, a fost adoptată Legea nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă.
Instanța, reținând, din considerentele sentinței pronunțate de instanța de fond, dublul caracter al acțiunii, atât de plângere la Legea nr. 18/1991, cât și de acțiune în pretenții, a constatat incidența în cauză a art. III din Legea nr. 195/2004, prin care se stabilește competența de soluționare a căilor de atac îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia fondului funciar.
De asemenea, prin această lege a fost reglementat modul în care va proceda Înalta Curte de Casație și Justiție pentru trimiterea cauzelor aflate pe rolul său la instanțele devenite competente.
În speță, s-a făcut corect aplicarea prevederilor art. III alin. (2) din sus menționata lege, potrivit cărora recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit la curțile de apel.
În concluzie, prin aceste dispoziții tranzitorii legiuitorul a stabilit ca recursurile în materia fondului funciar să fie soluționate tot de curțile de apel.
Cu alte cuvinte, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 4 pct. 1 C. proc. civ., invocate de contestator, ci acelea ale Legii nr. 195/2004 care au aprobat O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă.
De asemenea, nu este întemeiată nici susținerea contestatorului privind încălcarea principiului contradictorialității, deoarece la termenul din 4 iulie 2005, când s-a dat încheierea atacată prin prezenta contestație în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuția părților prezente excepția necompetenței materiale în judecarea recursului, procedura fiind completă.
Faptul că N.I.D., recurentul pârât din dosarul în care s-a dat încheierea nr. 5867 din 4 iulie 2005 a ales să nu fie prezent la dezbateri, nu poate fi imputat instanței sau considerată o încălcare, din partea acesteia, a regulilor de procedură civilă.
În concluzie, față de cele de mai sus, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată, și, făcând aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimatul N.M.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare introdusă de N.I.D. împotriva deciziei nr. 5867 din 4 iulie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Obligă pe contestatorul N.I.D. să plătească intimatului N.I.M.G. suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 martie 2007.