Nationalization compensation eligibility and statutory ownership presumption under Law No. 10/2001

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 mai 2005 și precizată la fila 60, reclamantul D.G., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare; Primarul Municipiului Satu Mare și Prefectul județului Satu Mare, a solicitat să se constate că S.R. îndeplinește condițiile prevăzute la art. 3-4 din Legea nr. 10/2001 și este îndreptățită la acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele situate în Satu Mare, imobile reprezentând casă cu curte și terenul aferent și că consecință, reclamantul în calitate de legatar universal al acesteia, este îndreptățit la acordarea despăgubirilor bănești; să se dispună obligarea pârâtului de ordin I la plata despăgubirilor bănești pentru imobilele de mai sus, în valoarea ce se va stabili printr-o expertiză tehnică judiciară; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că S.R. a dobândit la data de 12 aprilie 1950, prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată nr. 131/1950 de la proprietarii extratabulari I.M. și R.A., imobilul situat în Satu Mare, alcătuit din casă și teren aferent. La scurt timp de la încheierea contractului, acest imobil a fost naționalizat dar nu de la S.R., ci de la vânzători, deoarece cumpărătoarea nu a mai avut posibilitatea să-și intabuleze dreptul de proprietate, situația creată de regimul comunist instaurat nepermițându-i intabularea pe numele acesteia.

A mai precizat reclamantul că S.R. a depus notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001, pentru a i se comunica deținătorul imobilului la Primăria Satu Mare, împreună cu toate actele justificative, însă notificarea nu a fost soluționată nici până în prezent.

A mai menționat că S.R. este fiica lui I.M. și întrunește astfel și calitatea de moștenitoare a acestuia.

Fiind astfel investit, Tribunalul Satu Mare, prin sentința civilă nr. 512/D din 19 decembrie 2005, a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamant și în consecință:

A constatat că reclamantul este îndreptățit la acordarea de titluri de despăgubiri pentru imobilul situat în Satu Mare, proprietate extratabulară căruia în natură îi corespunde casa demolată și teren aferent în cotă de ½.

A obligat pe Primarul Municipiului Satu Mare să emită dispoziție cu propunerea de acordare de titluri de despăgubiri către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București în vederea evaluării imobilului pentru stabilirea valorii despăgubirilor.

A respins excepția autorității de lucru judecat invocată de primar.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefectului județului Satu Mare și a Ministerului Finanțelor Publice și a respins cererea reclamantului față de aceștia ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că S.R., în calitate de fiică a proprietarului imobilului în litigiu, de la care s-a făcut naționalizarea, este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de ½, iar reclamantul în calitate de moștenitor al acesteia, în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată în baza Legii nr. 247/2005, are dreptul să beneficieze de acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în baza titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de primar raportat la sentința civilă nr. 2037/2003 a Judecătoriei Satu Mare întrucât cererea având același obiect cu cel din prezenta cauză nu a fost soluționată pe fond, fiind respinsă ca prematur introdusă.

Prin decizia nr. 93 A din 1 iunie 2006 Curtea de Apel Oradea, secția civilă, a admis apelul formulat de Primăria Municipiului Satu Mare împotriva sentinței primei instanțe pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins ca nefondată acțiunea reclamantului, menținând celelalte dispoziții ale sentinței privind modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat și a lipsei calității procesuale a Prefectului județului Satu Mare și Ministerului Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență că imobilul pentru care antecesoarea reclamantului a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 și a solicitat despăgubiri, nu a fost proprietatea acesteia sau a autorului ei, apreciind că fără eficiență juridică înscrisul din care rezultă că imobilul a fost naționalizat și cuprins pe listele cu imobilele naționalizate, întrucât simpla mențiune pe acest tabel a persoanelor cărora a aparținut imobilul nu are caracterul de act doveditor al dreptului de proprietate în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul D.G., invocând procedurile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Susține, astfel, că instanța de apel a interpretat greșit actele juridice deduse judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora. Arată că în privința înscrisurilor cu care a dovedit calitatea de persoană îndreptățită în temeiul Legii nr. 10/2001 la acordarea de despăgubiri pentru preluarea abuzivă a imobilului în litigiu de către Statul Român, în persoana autoarei sale, instanța de apel le-a dat o interpretare eronată.

Reclamantul mai susține că decizia atacată este nelegală dată cu încălcarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, articol care instituie o prezumție legală de proprietate în favoarea antecesorilor săi, prezumție ce nu a fost răsturnată.

Recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

În condițiile Legii nr. 10/2001 dreptul de proprietate poate fi demonstrat derogatoriu de la dreptul comun, prin orice mijloc de probă, regimul probatoriu prevăzut de această lege fiind mai permisiv decât cel din dreptul comun.

De altfel, pentru înlăturarea oricărei controverse ivite în practica judiciară cu privire la posibilitatea probării proprietății și prin alte mijloace decât titlul de proprietate original legiuitorul, prin Legea nr. 247 din 19.07.2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, a introdus în cuprinsul Legii nr. 10/2001, art. 221 (după republicare art. 24) potrivit căruia:

(1) „În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”.

(2) „În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de activitate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.

În speță, se observă că nu există nici o probă contrară care să răstoarne prezumția de proprietate instituită de lege în favoarea celor de la care s-au naționalizat imobilele.

Reclamantul a depus la dosar înscrisul din care rezultă că imobilul în litigiu a fost naționalizat (de la autorul antecesoarei sale) și cuprins pe listele cu imobilele naționalizate conform Decretului nr. 92/1950.

Cum art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituie o prezumție legală de proprietate în favoarea antecesorilor reclamantului, prezumție ce nu a fost răsturnată, în mod greșit instanța de apel a apreciat că reclamantul nu a dovedit pe deplin calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, neacordând eficiență juridică înscrisului menționat (fila 6 dosar fond).

Nelegal a procedat instanța de apel și când a înlăturat actele juridice care dovedesc calitatea antecesoarei reclamantului, S.R., de moștenitoare legală a tatălui său I.M.

Drept urmare, cum instanța de apel interpretând greșit actul dedus judecății a pronunțat hotărâre nelegală, recursul declarat de reclamant se privește ca fiind fondat și în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. urmează a fi admis și se va modifica decizia atacată în sensul că se va respinge ca nefondat apelul formulat de Primăria municipiului Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 512 D din 19 decembrie 2005 a Tribunalului Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei civile nr. 93 A din 1 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul Primăriei municipiului Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 512/D din 19 decembrie 2005 a Tribunalului Satu Mare pe care o păstrează.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2006.