Mayor’s restitution order annulled as exceeding municipal competence over privately owned apartments

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții M.I., Ș.I. și S.C. ,C.A. și C.S. și M.N. au chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului București, Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar din cadrul Primăriei București, P.Ș. și C.C., solicitând ca, în contradictoriu cu aceștia, să se pronunțe o hotărâre prin care să fie anulată Dispoziția nr. 60 din 12 ianuarie 1998 emisă de Primăria municipiului București, să se anuleze și procesul-verbal nr. 661 din 17 februarie 1998 întocmite de Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar a municipiului București și obligarea la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că prin Dispoziția nr. 60/1998 emisă de Primarul General al capitalei s-a dispus, având ca temei sentința civilă nr. 12.655/1996 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, restituirea imobilului din str. Dionisie Lupu, în proprietatea pârâților P.Ș. și C.C., cu toate că această sentință nu conferă dreptul de proprietate pârâților, ci constată nulitatea măsurii de trecere în proprietatea statului conform Decretului nr. 224/1951 a acestuia, proprietar fiind H.I. Reclamanții și-au motivat acțiunea pe dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, instanța sesizată cu soluționarea acțiunii, prin sentința nr. 1482 din 6 decembrie 1999 a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în considerente că reclamanții nu au făcut dovada reclamației administrative, dar și că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, deoarece actul administrativ a cărei anulare se cere, respectiv Dispoziția nr. 60 din 12 ianuarie 1998 este, în realitate, un act de executare a unui titlu executoriu, iar primarul nu a făcut decât să se conformeze acelui titlu, părțile având deschisă calea acțiunii conform dreptului comun.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca fiind nelegală, instanța interpretând greșit actul dedus judecății, că s-a dat o hotărâre cu încălcarea Legii nr. 29/1990, având legitimare procesuală activă, fiindu-le încălcat un drept prin actul administrativ abuziv al primarului, că s-au interpretat eronat probele. În drept, aceste motive sunt întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 11 C. proc. civ., de către recurenți.

Cu ocazia acordării cuvântului asupra recursului, reprezentantul pârâților a solicitat respingerea recursului ca nefiind motivat în termen, excepție nefondată față de data comunicării considerentelor sentinței la 27 decembrie 1999 și data înregistrării recursului motivat, la 6 ianuarie 2001.

Constatând că motivarea recursului s-a făcut în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., această excepție se va respinge.

Examinând hotărârea recurată, în raport de criticile formulate, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se expun.

Potrivit actelor dosarului, reclamanții–recurenți erau proprietari a spațiilor de locuit din strada Dionisie Lupu, conform contractelor de vânzare-cumpărare, acte din anul 1996 și 1997.

Se constată, deci, că aceste spații nu erau în proprietatea Primăriei la data emiterii Dispoziției nr. 60/1998.

Măsura luată de Primarul General, anume de restituire prin Dispoziția nr. 60/1998 a unor apartamente, proprietatea reclamanților este nelegală, contrară prevederilor Legii nr. 69/1991 privind administrația publică locală.

Potrivit acestei legi, primarul îndeplinește numai atribuțiile prevăzute de lege, respectiv cele din art. 44, printre care nu se regăsește și dreptul de a dispune cu privire la un bun ce nu aparține primăriei.

O astfel de măsură de restituire nu putea fi luată de către primar nici în baza sentinței 12.655/1996, prin această sentință constatându-se proprietar H.I., deoarece primarul nu dispune decât asupra bunurilor care aparțin municipiului.

Față de cele menționate, Dispoziția nr. 60/1998 este nelegală, fiind contrară competențelor atribuite primarului prin Legea nr. 69/1991.

Reclamanții-recurenți au făcut dovada plângerii prealabile – adresa nr. 661 din 31 martie 1999, astfel că și această critică este neîntemeiată.

Prin procedura de emitere a dispoziției de restituire a bunului imobil, care nu era în patrimoniul primăriei, Primarul General a emis un act nelegal, nefiind de admis ca administrația publică să confirme sau să infirme o hotărâre judecătorească, hotărârea judecătorească se pune în executare de partea interesată prin desăvârșirea executării odată cu încheierea și procesul-verbal de punere în executare, încheiat de executorul judecătoresc.

În acest fel nelegal este și procesul-verbal întocmit de Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar București, cu nr. 661 din 17 februarie 1998.

În consecință, pentru considerentele arătate, recursul urmează a fi admis, casată sentința, iar în fond se va dispune anularea Dispoziției nr. 60/1998 și a procesului-verbal nr. 661/1991.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.I., M.N., C.A., Ș.I., Ș.C. și C.S,. împotriva sentinței civile nr. 1482 din 6 decembrie 1999 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată, în sensul că anulează Dispoziția nr. 60/1998 a Primarului General al municipiului București și procesul-verbal nr. 661 din 17 februarie 1999 emisă de Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2003.