Organized drug trafficking: consummation of importation at the border and persistence of recidivism despite pending revision.

Asupra recursurilor penale de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 857/ F din 24 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 3792/2004, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.I. din infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen., raportat la art. 288 C. pen., cu art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeași lege și art. 37 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

1. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeași lege și art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen., a dispus contopirea restului de 5 ani, 6 luni, 3 zile rămas de executat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1249/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București, cu pedeapsa de mai sus, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat același inculpat la 8 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen., a dispus contopirea restului de 5 ani, 6 luni și 3 zile rămas de executat din pedeapsa de mai sus, astfel că inculpatul va executa 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen., a dispus contopirea restului de 5 ani, 6 luni și 3 zile rămas de executat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1249/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București, cu pedeapsa de mai sus, astfel că inculpatul va executa 5 ani, 6 luni și 3 zile închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de un an după executarea pedepsei principale.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu 2 ani, astfel că în final inculpatul va executa 10 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 7 ianuarie 2004 la zi.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, coroborat cu art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a bijuteriilor și a celor 7 ceasuri, enumerate în anexa II la procesul verbal de percheziție domiciliară și a următoarelor sume: 12.675 dolari S.U.A., 100 euro, 14.310.000 lei, bunuri ridicate cu ocazia percheziției domiciliare.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a telefonului mobil Nokia 6310 și cartelelor SIM depuse la poziția 1.

În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea pașaportului turistic falsificat pe numele P.I. cu seria 00076025.

2. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpatul M.A. la pedeapsa de 14 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat același inculpat la 14 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale precum și pedeapsa degradării militare.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 7 ianuarie 2004 la zi.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, coroborat cu art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a telefonului mobil Nokia 7210 și a cartelei SIM depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. cu dovada seria G nr. 0001973.

În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D.I., din infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeași lege și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a).

3. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeași lege, a condamnat pe inculpatul D.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 7 ianuarie 2004 la zi.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, coroborat cu art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumelor de 3 milioane lei, 50 euro și 6 dolari S.U.A., găsite cu ocazia percheziției domiciliare.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a trei telefoane mobile depuse la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R. cu dovada seria G nr. 0001974.

4. În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.M., din infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeași lege și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeași lege, a condamnat pe inculpatul G.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu un an și 6 luni, în final inculpatul va executa 9 ani și 6 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 7 ianuarie 2004 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a telefonului mobil marca Nokia 8310 și a cartelei Kamarad, precum și autoturismului proprietatea acestuia marca Dacia 1310 indisponibilizat prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 29 martie 2004.

5. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul E.M.Z. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 27 februarie 2004 la zi.

În baza art. 117 C. pen., a dispus expulzarea inculpatului în țara a cărei cetățean este, respectiv Turcia.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a cântarului cu urme de heroină, precum și a telefonului mobil marca Nokia 3410 și a cartelei Kamarad.

6. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpata I.T. la pedeapsa de 16 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat aceeași inculpată la pedeapsa de 16 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 3 alin. (2) din aceeași lege, a condamnat aceeași inculpată la pedeapsa de 19 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 19 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatei.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 8 februarie 2004 la 13 februarie 2004.

7. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpatul D.T. la pedeapsa de 13 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 24 martie 2004 la zi.

8. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. a), art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.G. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe același inculpat la un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

Constată că drogurile ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului au fost consumate în procesul de analiză de laborator.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a telefonului mobil Motorola model SE 3975 AK cu cartela Kamarad.

9. În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul O.E. a fost trimis în judecată din art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., în art. 20 C. pen., raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul O.E. la pedeapsa de 9 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat același inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 29 februarie 2004 la zi.

În baza art. 117 C. pen., a dispus expulzarea inculpatului în țara al cărei cetățean este, respectiv Turcia.

Constată că o parte din droguri au fost consumate în procesul de analiză de laborator și conform art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantității rămase, 1690 grame heroină și a ambalajelor.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a telefonului mobil marca Nokia 8310 cu cartela SIM.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpații D.I., M.I. și G.M. a trei cântare electronice, ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la adresa din București, strada Stânjeneilor.

A constatat că o parte din drogurile ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la aceeași adresă – București, strada Stânjeneilor au fost consumate în procesul de analiză de laborator, iar în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea specială de la inculpații D.I., M.I. și G.M. a restului drogurilor respectiv: 193,59 grame heroină, 528,07 grame heroină și 151,27 grame heroină, 0,33 grame heroină, 45,71 grame heroină, 15 comprimate MDMD.

Conform art. 169 C. proc. pen., a dispus restituirea următoarelor bunuri:

- telefon mobil Nokia 8210 și cartela SIM, către V.I.;

- telefon mobil marca Nokia 8210 și cartela SIM, către M.R.;

- telefon mobil Motorola model T 180 cu cartea SIM către Marin Liviu;

- telefon mobil Nokia 8250 cu cartela SIM, către C.G.;

- telefon mobil Panasonic model EB GD 55 și cartela SIM, către M.G.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, începând cu august 2003, inculpații M.I., zis L. sau L.A. și D.I., au inițiat constituirea unui grup infracțional organizat în care a fost inclus și inculpatul G.M., grup ce se ocupa cu activități privind traficul de droguri de mare risc în scopul obținerii de foloase materiale. Inițial, procurarea heroinei a fost finanțată de inculpatul M.I., inculpatul D.I. asigurând piața de desfacere.

Dacă la început rolul inculpatului G.M. a fost acela de a transporta drogurile și de a încasa banii de la clienți, pe parcurs acesta și-a creat o rețea proprie de distribuitori de droguri. Trebuie precizat că unele din sursele de aprovizionare cu heroină erau comune tuturor inculpaților, altele au rămas exclusiv ale unuia sau altuia din inculpați.

Inculpații procurau cantități importante de drog (zeci sau sute de grame) pe care o revindeau apoi în cantități mari către alți traficanți și numai în mod excepțional către consumatori. O parte din banii astfel obținuți erau folosiți la procurarea altor droguri, iar restul era împărțit între membrii grupului, în funcție de necesități, cu sublinierea că cea mai mare parte revenea inculpaților D.I. și M.I., ca lideri ai grupului.

Unul din cei mai importanți furnizori de heroină ai grupării era inculpata I.T. Așa cum reiese din conținutul convorbirilor telefonice purtate între inculpați, această inculpată aproviziona grupul cu cantități de ordinul sutelor de grame de heroină, urmând ca prețul drogurilor să fie achitat după valorificarea acestora.

În perioada august – octombrie 2003, heroina a fost depozitată la locuința inculpatului M.A., fratele inculpatului M.I., care avea cunoștință despre activitatea infracțională desfășurată de membrii grupului.

La sfârșitul lunii octombrie 2003, inculpații au depozitat heroina în apartamentul din București str. Stânjeneilor, apartament pe care l-au folosit în acest scop până la data depistării de către organele de cercetare penală la 7 ianuarie 2004.

De fiecare dată când aveau nevoie de droguri pentru vânzare, inculpații M.I., D.I. și G.M. veneau la apartament și se aprovizionau.

În timp, rolul inculpatului M.A. a evoluat de la simplu depozitar, acesta creându-și propria rețea de mici distribuitori, cărora le livra heroină din cea aflată în apartamentul din strada Stânjeneilor.

În această perioadă a aderat la grupul infracțional și inculpatul D.T., cumnatul inculpatului G.M. care i-a facilitat inculpatului M.A. contactul cu micii distribuitori și consumatori. Chiar dacă inculpatul D.T. avea relații directe mai mult cu inculpatul M.A., acesta îi cunoștea și avea contacte și cu ceilalți membrii ai grupului, cu atât mai mult cu cât era în relații de afinitate cu inculpatul G.M.

Una dintre persoanele care se aproviziona cu heroină de la inculpații de care s-a făcut vorbire mai sus, era inculpatul D.G., văr cu inculpatul și le procura de la membrii grupului erau destinate consumului propriu, iar o mică parte revânzării. Trebuie totuși subliniat faptul că inculpatul D.G. nu vindea cantități mari de heroină, spre deosebire de ceilalți inculpați, el urmărind în principal asigurarea unei surse suplimentare de venit care să acopere nevoile financiare determinate de consumul de droguri.

La percheziția domiciliară efectuată la locuința acestui inculpat din București, str. Marin Marin au fost descoperite un număr de 8 comprimate conținând methadonă și un număr de 5 comprimate conținând codeină.

Trebuie arătat că toți inculpații de care s-a făcut vorbire mai sus aveau acces la apartamentul din strada Stânjeneilor, unde era depozitată și porționată heroina pentru a se aproviziona cu droguri.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate, la data de 7 ianuarie 2004, la apartamentul din strada Stânjeneilor, într-o debara s-au găsit cantități importante de droguri (2 punguțe conținând 196,25 grame heroină în amestec cu cafeină, 11 punguțe conținând 533,8 grame heroină, 35 punguțe conținând 152,72 grame heroină, 2 punguțe conținând 0,39 grame heroină și 33 comprimate MDMA, precum și 3 cântare electronice folosite la porționarea acestora).

La aceeași dată s-a efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului M.I., ridicându-se sumele de 12.675 dolari S.U.A., 100 euro, 14.310.000 lei, 7 ceasuri și mai multe bijuterii, aceste bunuri fiind indicate în anexa la procesul verbal de percheziție, un telefon mobil Nokia și 3 cartele SIM, precum și un pașaport pe numele P.I., ce avea însă aplicată fotografia inculpatului. În urma cercetărilor s-a stabilit că pașaportul a fost falsificat de o persoană rămasă neidentificată, la solicitarea inculpatului M.I., în schimbul sumei de 2-300 dolari S.U.A.

Cu ocazia efectuării acestei percheziții domiciliare au fost ridicate și alte telefoane mobile, aparținând unor prieteni ori rude, ce nu au însă legătură cu cauza, motiv pentru care urmează a fi restituite persoanelor în cauză.

De asemenea, organele de poliție au efectuat o percheziție domiciliară și la locuința inculpatului M.A., fiind ridicate sumele de 111 dolari S.U.A. și 100 euro, precum și un telefon mobil Nokia 7210 de culoare neagră aparținând inculpatului.

La data de 27 februarie 2004, în baza denunțului numitului A.D.C., potrivit căruia în zona Drumul Găzarului locuiește un anume M. ce vinde heroină în cantități mari, organele de urmărire penală au organizat un flagrant. Astfel, denunțătorul s-a deplasat la adresa din București, strada Șoimuș unde au luat legătura cu inculpatul E.M.Z., cetățean turc. Martorul i-a solicitat inculpatului să meargă împreună în cartierul Bobocica, la o femeie ce dorea să cumpere heroină, inculpatul fiind de acord și urcându-se amândoi într-un taxi. La scurt timp taxiul a fost oprit de organele de poliție, cu ocazia unei percheziții corporale a inculpatului găsindu-se în buzunarul stâng al jachetei acestuia o pungă din celofan ce conținea 48,40 grame heroină în amestec cu glutetimid și griseofulvin, iar în buzunarul din stânga al pantalonilor un șervețel alb în care se afla o pungă ce conținea 3,0 grame heroină în amestec cu griseofulvin.

Efectuându-se o percheziție domiciliară la locuința inculpatului din București, str. Șoimuș în camera locuită de inculpat și de concubina sa s-au găsit într-un ciorap ascuns în noptieră o pungă de celofan ce conținea 34,42 grame de heroină în amestec cu glutetimid și griseofulvin, precum și un cântar electronic pe care s-au pus în evidență urme de heroină.

La data de 28 februarie 2004, inculpatul E.M.Z. în prezența apărătorului ales a declarat că își procură heroina pentru consum propriu de la inculpatul O.E. Inculpatul O.E. urma să sosească în România cel mai probabil în ziua de 29 februarie 2004, aducând o cantitate mare de heroină din care 0,5 kg sau 1 kg trebuia să fie dată inculpatei I.T., în contul unui avans de 9000 dolari S.U.A.

Pe baza informației oferite de inculpatul E.M.Z., în noaptea de 28 februarie 2004, în jurul orelor 4,00, a fost depistat în Vama Giurgiu inculpatul O.E., la controlul vamal găsindu-se asupra lui înfășurat pe talie cu bandă adezivă, un pachet din hârtie ce conținea 1696 kg heroină și griseofulvin.

Drogurile fuseseră procurate și erau aduse de inculpatul O.E. din Turcia la solicitarea inculpatei I.T. care plătise în avans pentru 0,500 kg heroină suma de dolari S.U.A., urmând ca la predarea drogurilor să-i mai achite inculpatului O.E. încă 1000 dolari S.U.A. Trebuie precizat faptul că la momentul încheierii tranzacției între cei doi inculpați a fost de față și inculpatul E.M.Z., așa explicându-se informațiile sale cu privire la transportul de heroină din Turcia, informații confirmate ulterior de reținerea inculpatului O.E. la Vama Giurgiu cu peste 1,5 kg heroină.

Potrivit înțelegerii inițiale, inculpatul O.E. trebuia să introducă în țară drogurile până la sfârșitul anului 2003, întrucât acest termen nu a fost respectat, inculpata I.T. i-a spus inculpatului E.M.Z. că-i va cere în plus inculpatului O.E. 500 grame heroină.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații M.I., D.I., G.M., D.T., M.A., E.M.Z., O.E., D.G. și I.T.

Prin decizia penală nr. 1050 din 23 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 2574/2005, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de inculpații M.I., M.A., E.M.Z., D.T., D.I., G.M. și D.G.

A desființat în parte sentința penală nr. 857 din 24 iunie 2005 și în fond;

I. A descontopit pedepsele aplicate inculpatului M.I. în pedepse componente.

A schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeași lege, și art. 37 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., și din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în următoarele infracțiuni:

- infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeași lege;

- infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și art. 41 alin. (2) C. pen.;

- infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeași lege, a condamnat pe inculpatul M.I. la 6 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 6 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen., a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa complementară cea mai grea, de 4 ani după executarea pedepsei principale.

II. A descontopit pedepsele aplicate inculpatului M.A. în pedepsele componente.

În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.

A înlăturat aplicarea art. 67 alin. (2) C. pen.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe același inculpat la 8 ani închisoare.

A menținut aplicarea art. 65 C. pen.

A înlăturat aplicarea art. 67 alin. (2) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și conform art. 35 alin. (3) C. pen., a interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

III. A descontopit pedepsele aplicate inculpatului D.I. în pedepsele componente.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului de la art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeași lege de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 și art. 41 alin. (2) C. pen., de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. și conform art. 35 alin. (3) C. pen., a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

IV. A descontopit pedepsele aplicate inculpatului G.M. în pedepse componente. A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din aceeași lege, de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și art. 41 alin. (2) C. pen., de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. și conform art. 35 alin. (3) C. pen., a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

V. A schimbat încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul E.M.Z. din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și în baza acestui text de lege a condamnat pe inculpat la 6 ani închisoare.

VI. A descontopit pedepsele aplicate inculpatului D.T. în pedepse componente.

A redus pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) de la câte 13 ani închisoare la câte 10 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. și conform art. 35 alin. (3) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, precum și pedeapsa complementară a degradării militare.

VII. A descontopit pedepsele aplicate inculpatului D.G. în pedepse componente.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) și art. 80 C. pen., de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul va executa și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A respins ca nefondate apelurile declarate de parchet și de inculpații I.T. și O.E.

A dedus prevenția inculpatei I.T. de la 8 februarie 2004 la 13 februarie 2004 și de la 27 aprilie 2005 la 23 decembrie 2005.

A menținut starea de arest a inculpatei.

A computat prevenția inculpatului O.E. de la 29 februarie 2004 la 23 decembrie 2005 și a menținut starea de arest a cestuia.

A computat prevenția inculpaților M.I., M.A., G.M. și D.I. de la 7 ianuarie 2004 la 23 decembrie 2005 și a menținut starea de arest a acestora.

A computat prevenția inculpatului E.M.Z. de la 27 februarie 2004 la 23 decembrie 2005 și a menținut starea de arest a acestuia.

A computat prevenția inculpatului D.T. de la 24 martie 2004 la 23 decembrie 2005 și a menținut starea de arest a acestuia.

În esență, instanța de apel a reținut că vinovăția inculpaților a fost dovedită prin transcrierea convorbirilor purtate care se coroborează cu declarațiile martorilor, procesele verbale de percheziții domiciliare, concluziile rapoartelor tehnico-științifice, declarațiile inculpaților.

Deși situația de fapt a fost corect reținută, încadrarea juridică a faptelor și reindividualizarea judiciară a pedepselor sunt criticabile.

Instanța de apel reține, astfel ca fiind întemeiate criticile aduse de inculpatul M.I. cu privire la greșita reținere a stării de recidivă postcondamnatorie.

Prin sentința apelată s-a reținut că faptele deduse judecății în prezenta cauză au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie după condamnarea sa la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1249/2001 definitivă prin decizia penală nr. 2466 din 11 decembrie 2002 a Curții de Apel București.

Instanța a apreciat că atâta vreme cât nu a fost desființată în calea extraordinară de atac a revizuirii, starea de recidivă persistă.

În apel, însă, conform certificatului depus, la data de 13 decembrie 2005, la dosar, se constată că Judecătoria Sectorului 3 București a admis în principiu cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii care atrage starea de recidivă, respectiv sentința penală nr. 1249/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București, dispunându-se rejudecarea pricinii.

Rezultă, astfel, că la acest moment este incert că hotărârea ce constituie primul termen al recidivei va fi menținută, fiind în defavoarea inculpatului să fie avută în vedere în această stare a procesului.

De altfel, indiferent de soluția ce va fi adoptată, vor fi incidente în cauză fie prevederile art. 37 lit. a) C. pen., fie prevederile art. 33 lit. a) C. pen., aspecte ce pot fi soluționate și ulterior pe calea unei contestații la executare sau a unei cereri de contopire.

Împrejurarea că hotărârea ce constituie primul termen al recidivei rămâne executorie în condițiile prevăzute de art. 404 C. proc. pen., nu impune luarea acesteia în considerare la acest moment, având în vedere și posibilitatea examinării separate a incidenței textelor de lege arătate.

Pe cale de consecință, în raport de nereținerea acestei circumstanțe legale de agravare, de reținerea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, Curtea urmează să reindividualizeze pedepsele aplicate inculpatului M.I., așa încât acestea să fie apte să asigure finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.

Astfel, în raport de contribuția sa esențială la identificarea și tragerea la răspundere penală a inculpatei I.T., se apreciază că o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri este menită să asigure scopul pedepsei.

Nu este întemeiată critica inculpatului referitoare la greșita confiscare a unei sume de bani și a bijuteriilor, instanța reținând corect că martora C.A. nu a produs nici un act din care să dovedească faptul că suma de 5700 dolari S.U.A. îi aparțin, iar împrejurarea că potrivit fotografiilor depuse la dosar, membrii familiei inculpatului purtau diferite bijuterii nu demonstrează faptul că bijuteriile ridicate la percheziția judiciară provin din alte surse decât săvârșirea de infracțiuni, cu atât mai mult cu cât majoritatea fotografiilor nu sunt datate.

De asemenea, criticile aduse sentinței de inculpatul M.A. sunt întemeiate în parte, numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.

Astfel, lipsa antecedentelor penale, precum și împrejurarea că inculpatul a formulat totuși un denunț prin care a facilitat tragerea la răspundere penală a numitului C.R. zis R., pentru infracțiuni la Legea nr. 143/2000, sunt elemente care impun aplicarea de circumstanțe atenuante în favoarea acestui inculpat, aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză nu pot fi reținute prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 și nici prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Corect s-a reținut neincidența art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece denunțul este ulterior datei de 2 februarie 2004 dată la care s-a terminat urmărirea penală.

De asemenea, dacă s-ar aprecia că pot fi aplicate în cauză prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, curtea constată că s-ar ajunge la o extindere a primului text de lege și ar fi lipsit astfel de eficacitate și scopul pentru care s-a urmărit introducerea lui în Legea nr. 143/2000.

Dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 au caracterul unei legi speciale în raport cu prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, ce constituie Legea cadru, iar prevederile speciale se aplică prioritar.

Totuși, față de atitudinea procesuală a inculpatului care în final a colaborat cu organele de anchetă, ar fi injust ca această atitudine să nu fie avută în vedere, motiv pentru care se impune aplicarea unor circumstanțe cu consecința aplicării unor pedepse sub minimul legal special.

Sunt întemeiate și criticile aduse de inculpații D.I. și G.M. sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor.

Astfel, s-a apreciat că în raport de atitudinea procesuală sinceră a inculpaților cât și de reținerea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 în favoarea lor, precum și în raport de contribuția acestora la activitatea infracțională, se impune redozarea pedepselor în sensul reducerii acestora.

Totuși, între cei doi inculpați, pedepsele vor fi diferențiate, având în vedere împrejurarea că inculpatul D.I. este cunoscut cu antecedente penale, însă pedepsele acestora vor fi raportate și la pedeapsa aplicată inculpatului M.I., deoarece ambii inculpați au avut o contribuție infracțională alături de acest inculpat la comiterea faptelor.

În privința inculpatului E.M.Z. instanța a făcut o interpretare greșită a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Astfel, este de netăgăduit că inculpatul anterior finalizării urmăririi penale, a denunțat activitatea infracțională a inculpatului O.E., pe baza denunțului sau fiind arestat și acest inculpat.

Împrejurarea că, ulterior, inculpatul E.M.Z. a revenit asupra acestor declarații în încercarea de a-l disculpa pe inculpatul O.E. nu impune înlăturarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 al căror condiții au fost îndeplinite în cauză, legea neimpunând o asemenea sancțiune. Cel mult, atitudinea procesuală a inculpatului este un element care poate fi luat în considerare la individualizarea judiciară a pedepsei.

Apreciem că denunțul inculpatului soldat cu arestarea celui denunțat a determinat automat incidența în cauză a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, lege cu caracter special sub aspectul circumstanțelor legale de atenuare a răspunderii penale, textul arătat consumându-și efectele.

Atitudinea procesuală ulterioară a inculpatului reprezintă o circumstanță legală de agravare a răspunderii penale, din cele prevăzute la art. 72 C. pen., iar nu o sancțiune, cel mult instanța urmând să facă un concurs al cauzelor de agravare și atenuare în operațiunea judiciară de individualizare judiciară a pedepsei.

Așa fiind, având în vedere reținerea acestei circumstanțe legale, respectiv a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, instanța de apel va proceda la schimbarea încadrării juridice.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatului instanța va avea în vedere alături de lipsa antecedentelor penale și contribuția inculpatului la activitatea infracțională, în sarcina acestuia fiind reținută o singură infracțiune.

În ceea ce privește pe inculpatul D.T., se apreciază că numai criticile vizând redozarea pedepsei sunt întemeiate, impunându-se o nouă individualizare a acesteia, cu atât mai mult cu cât pedepsele celorlalți inculpați au fost reduse în apel.

Astfel, în raport de contribuția sa infracțională, de atitudinea sa procesuală și având în vedere faptul că în favoarea sa nu pot fi reținute prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 sau art. 19 din Legea nr. 682/2002, Curtea apreciază că o pedeapsă de 10 ani închisoare este aptă să asigure finalitatea prevăzută de lege.

În cauză nu poate fi reținută ca participație penală complicitatea la infracțiunea de trafic de droguri, deoarece inculpatul D.T. era acela care îi punea în legătură cu inculpatul M.A. pe clienții pe care îi transporta cu taxiul, care doreau să cumpere droguri și el, însuși a desfășurat în mod repetat activități legate de traficul de droguri de mare risc.

În ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, din actele dosarului se constată că pentru persoanele împotriva cărora inculpatul a formulat denunțul s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar în ceea ce privește pe P.C. care a fost trimis în judecată conform rechizitoriului depus la dosar, denunțul a fost formulat de altă persoană.

Inculpatul D.G. a desfășurat în mod repetat activități privind traficul de droguri (deținere și comercializare de heroină) iar la data de 7 ianuarie 2004 a fost depistat în timp ce deținea 8 comprimate de methadonă și 5 comprimate de codeină destinate consumului propriu.

Din probele administrate rezultă că acesta comanda cantități importante de droguri în vederea vânzării (în acest sens, convorbirile telefonice), situație confirmată, de altfel, chiar de propria declarație din care rezultă că acele substanțe erau puse la comun cu unul dintre martori.

În raport cu ceilalți inculpați, precum și cu atitudinea sa sinceră, dar și având în vedere că activitatea sa infracțională nu a fost de amploare, fiind determinată de consumul de heroină al acestuia, se impune o nouă reindividualizare a pedepsei.

Instanța a pronunțat o soluție legală și temeinică în privința inculpaților O.E. și I.T.

Astfel, inculpatul O.E. a fost surprins în timp ce încerca să introducă în țară droguri de mare risc, fiind depistat de lucrătorii vamali și organele de poliție, drogurile fiind procurate de inculpat din Turcia în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpata I.T., fiind plătit și un avans în acest sens.

Declarațiile inculpatului E.M.Z. se coroborează cu interceptările telefonice dintre inculpatul O.E. și inculpata I.T., precum și cu conținutul mesajelor telefonice.

În acest context probațional, este dovedită cu certitudine vinovăția inculpatului.

Susținerea inculpatului O.E. că drogurile erau destinate consumului propriu este lipsită de suport real, datorită și cantității mari de heroină găsită asupra acestuia.

În raport de gravitatea faptei, cât și de contribuția sa infracțională, inculpatul fiind unul din furnizorii de droguri, instanța a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei.

De asemenea, s-a apreciat corect că în raport de gravitatea deosebită a faptei săvârșite se impune expulzarea, nefiind aplicabile dispozițiile art. 117 alin. (4) C. pen., întrucât nu există nici o dovadă că inculpatul ar putea fi supus torturii în țara sa de origine.

Probele administrate au demonstrat cu certitudine și vinovăția inculpatei I.T.

Astfel, declarațiile coinculpaților G.M., M.I. și D.I., E.M.Z. se coroborează cu conținutul convorbirilor telefonice, instanța examinând judicios întregul material probator administrat.

Rolul important în cadrul grupului infracțional organizat, inculpata fiind principalul furnizor de droguri, poziția sa de negare a faptei, împrejurarea că s-a sustras cercetărilor justifică pedeapsa aplicată.

În ceea ce privește apelul parchetului în raport de cele reținute sub aspectul pedepselor, criticile formulate se privesc ca neîntemeiate.

De asemenea, critica referitoare la încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul O.E. este neîntemeiată.

Astfel, corect a apreciat instanța de fond că activitatea infracțională a inculpatului nu a putut să se consume datorită unui fapt străin de voința acestuia, respectiv intervenția lucrătorilor de poliție, astfel că fapta a rămas în faza de tentativă sub aspectul consumării acesteia, deoarece deși inculpatul s-a aflat pe teritoriul țării, biroul vamal fiind situat pe teritoriul României, totuși punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea a fost întreruptă prin acțiunea organelor vamale și de urmărire penală.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații D.G., I.T., D.T., D.I., G.M., E.M.Z., O.E., M.A. și M.I. invocând atât motive de nelegalitate cât și de netemeinicie.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat hotărârea pentru greșita schimbare a încadrării juridice dată faptei săvârșite de inculpatul O.E., greșita schimbare a încadrării juridice dată faptelor săvârșite de inculpatul M.I., prin înlăturarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., respectiv greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților M.I., M.A., E.M.Z., D.T., D.I., G.M. și O.E., fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 și 14 C. proc. pen.

În motivele scrise parchetul a apreciat că fapta inculpatului O.E. de a introduce droguri pe teritoriul României, fără să aibă relevanță durata de timp scursă din momentul intrării și nici distanța parcursă de făptuitor în raport de punctul de frontieră, realizează elementele constitutive ale infracțiunii consumate prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și nu tentativă la această infracțiune.

Inculpatul O.E. a tranzitat granița Bulgariei, intrând pe teritoriul României prin Vama Giurgiu, la data de 28 februarie 2004, orele 4,00, având asupra sa 1696 grame heroină.

Infracțiunea s-a consumat în momentul în care inculpatul a tranzitat frontiera și a intrat pe teritoriul României, în accepțiunea prevăzută de art. 142 C. pen., biroul vamal aflându-se pe acest teritoriu.

În ceea ce-l privește pe inculpatul M.I. parchetul a apreciat că în mod greșit au fost înlăturate dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., faptele fiind comise în stare de recidivă postcondamnatorie.

Împrejurarea că Judecătoria Sectorului 3 București a admis în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul M.I. împotriva sentinței penale nr. 1249/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București, nu justifică înlăturarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., atâta timp cât nu a fost admisă pe fond o astfel de cerere.

Sub acest aspect au fost invocate și dispozițiile art. 406 C. proc. pen., potrivit cu care instanța, rejudecând cauza după admiterea în principiu a cererii, poate dispune, în cazul în care constată că cererea este întemeiată, anularea hotărârii și pronunțarea unei noi hotărâri, sau respingerea cererii ca neîntemeiată.

În fine, s-a apreciat că pedepsele aplicate inculpaților M.I., M.A., E.M.Z., D.T., D.I., G.M., O.E. nu reflectă gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor săvârșite impunându-se majorarea acestora.

Inculpata I.T., prin apărător ales a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 9 și 10 C. proc. pen., solicitând casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Susține recurenta inculpată împrejurarea că nu a fost audiată cu privire la fondul cauzei ci doar cu privire la măsura arestării preventive, măsură pusă în executare în timpul judecării cauzei în apel.

De asemenea, a criticat hotărârea și pentru greșita încadrare juridică a faptei considerând că în mod nelegal instanțele au reținut în sarcina acesteia infracțiunea consumată prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, întrucât fapta a rămas în forma tentativei.

În fine, hotărârile pronunțate de instanțele de fond și apel nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluția de condamnare.

Recurenții inculpați G.M., D.G. și D.I. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând casarea ambelor hotărâri și reducerea pedepselor sub limita stabilită de instanța de apel.

Recurentul inculpat E.M.Z. a criticat hotărârile pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, motive circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 și 18 C. proc. pen.

Astfel, s-a reținut că măsura de siguranță a expulzării nu se justifică, fiind încălcate dispozițiile art. 3 din C.E.D.O., aducându-se grave prejudicii inculpatului E.M.Z. și familiei acestuia.

Au fost depuse înscrisuri din care rezultă că inculpatul este căsătorit în România, are o fetiță în vârstă de 2 ani, apreciind că punerea în executare a măsurii expulzării ar determina destrămarea familiei sale.

De asemenea, a solicitat reținerea în favoarea recurentului inculpat a circumstanțelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și b) C. pen. și reducerea pedepselor aplicate acestui inculpat.

Inculpatul O.E. a solicitat respingerea recursului declarat de parchet ca inadmisibil întrucât din declarația de apel formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București din 5 iunie 2004 rezultă că acesta l-a vizat doar pe inculpatul E.M.Z. fără a fi nominalizați și ceilalți inculpați.

În atare condiții, a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 363 C. proc. pen., ce reglementează termenul de declarare a apelului, acesta fiind declarat tardiv, astfel încât recursul declarat de parchet se impune a fi respins ca inadmisibil pentru toți inculpații, cu excepția inculpatului E.M.Z.

Pe cale de consecință în recurs nu se poate examina cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului O.E.

Pe de altă parte s-a invocat faptul că instanța a fost sesizată prin rechizitoriu pentru săvârșirea, de către inculpatul O.E., a infracțiunii prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 2 alin. (2) din aceeași lege, deși i s-a prezentat materialul de urmărire penală dar pentru o singură infracțiune.

De asemenea, același inculpat nu poate fi condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 întrucât este cetățean turc, nefiind aplicabile dispozițiile art. 4 și 6 C. pen. Se impune totodată aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 iar măsura expulzării dispusă de instanța de fond este nejustificată.

Recurenții inculpați M.A. și M.I. au invocat cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 și 18 C. proc. pen., apreciind că sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.

În același timp, măsura confiscării sumelor găsite de organele judiciare în timpul efectuării percheziției domiciliare este nelegală întrucât sumele nu proveneau din traficul de stupefiante.

Cât privește infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2000 s-a solicitat casarea ambelor hotărâri și achitarea inculpaților pentru această infracțiune în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Recurentul inculpat D.T. a criticat hotărârile pentru aspecte de nelegalitate și de netemeinicie, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 19 din Legea nr. 682/2000, impunându-se o nouă individualizare judiciară a pedepselor.

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 recurentul inculpat a solicitat achitarea deoarece din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fiu sprijinit grupul infracțional organizat de inculpatul M.A.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3156 alin. (1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Din probele administrate în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească rezultă că inculpații D.I. și M.I. au inițiat, începând cu luna august 2003, constituirea unui grup infracțional organizat, la care a aderat și coinculpatul G.M., având drept scop traficul de droguri și obținerea de foloase materiale.

Inițial, inculpatul M.I. a fost cel care a finanțat procurarea heroinei iar coinculpații D.I. și G.M. duceau la îndeplinire tranzacțiile, acesta din urmă formând, ulterior, o rețea proprie de distribuire.

Banii obținuți din comercializarea drogurilor erau strânși de inculpatul M.I., fiind utilizați, în cea mai mare parte pentru procurarea altor cantități de heroină.

Inculpata I.T. era unul dintre furnizorii de heroină ai grupului organizat, element ce rezultă din conținutul convorbirilor telefonice purtate între inculpați dar și din celelalte probe administrate în cauză.

În perioada august – octombrie 2003, heroina a fost depistată la locuința inculpatului M.A., fratele inculpatului M.I., care cunoștea activitatea și scopul grupului organizat.

Ulterior, pentru a nu fi identificați de organele judiciare, inculpații M.I. și D.I. au depozitat heroina într-un apartament din cartierul Berceni pe care l-au folosit până în 7 ianuarie 2004. De fiecare dată când inculpații M.I., D.I. și G.M. aveau nevoie de heroină se deplasau la acest apartament și se aprovizionau.

După constituirea grupului a aderat și inculpatul D.T., rudă cu inculpatul G.M., facilitând inculpatului M.A. contactul cu micii distribuitori, ajutându-l, totodată în procurarea drogurilor.

Urmare percheziției domiciliare efectuate în cursul urmăririi penale, la imobilul unde inculpații depozitau drogurile, București, str. Stânjeneilor, a fost găsită o cantitate de 883,6 grame heroină, 35 pastile MDMA și 3 cântare electronice destinate cântăririi drogurilor.

La aceeași dată s-a efectuat percheziție și la locuința inculpatului M.I., unde a fost găsit un pașaport eliberat pe numele altei persoane, constatându-se, prin raportul tehnico-științific dispus în cauză, că acesta a fost contrafăcut prin înlocuirea fotografiei titularului.

La data de 27 ianuarie 2004, urmare denunțului numitului A.D., a fost prins în flagrant inculpatul E.M.Z. în timp ce cumpăra heroină, găsindu-se în buzunarul stâng al hainei o pungă din celofan ce conținea 48,40 grame heroină în amestec cu glutetimid și griseofulvin, iar în buzunarul din stânga al pantalonilor un șervețel alb în care se afla 3,0 grame heroină în amestec cu griseofulvin.

În urma percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului, organele de poliție au găsit ascunsă într-o noptieră, o cantitate de 34,42 grame heroină.

Inculpatul E.M.Z. în declarația dată, la 28 februarie 2004, a arătat că își procura heroina de la inculpatul O.E., acesta urmând a veni în România, în jurul datei de 29 februarie 2004.

Având această informație, organele judiciare, în noaptea de 28 februarie 2004, în jurul orelor 4,00, l-au depistat pe inculpatul O.E. în Vama Giurgiu, găsindu-se asupra sa un pachet de hârtie ce conținea 1696 kg heroină.

S-a stabilit că drogurile au fost aduse în țară de inculpatul O.E. la solicitarea inculpatei I.T. care plătise cu titlu de avans suma de 9000 dolari S.U.A., urmând să achite integral contravaloarea la primirea efectivă a heroinei.

Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate invocate de parchet, greșita încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpatul O.E., respectiv înlăturarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. față de inculpatul M.I., sunt fondate pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori transportul de droguri de risc, fără drept, sunt pedepsite cu închisoarea și interzicerea unor drepturi.

Pentru a putea stabili dacă fapta inculpatul O.E., de introducere în țară a drogurilor, s-a consumat sau a rămas în forma tentativei este necesar a se avea în vedere atât dispozițiile art. 142 C. pen., cât și dispozițiile din Legea nr. 86/2006, privind Codul vamal, respectiv O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.

Potrivit art. 142 C. pen., prin termenul de „teritoriu” din expresiile „teritoriul României” și „teritoriul țării” se înțelege întinderea de pământ și apele cuprinse între frontiere, în subsolul și spațiul aerian, precum și marea teritorială cu solul, subsolul și spațiul aerian ale acesteia.

Din analiza textului rezultă că prin termenii „teritoriu” respectiv „întinderea de pământ” se înțelege atât suprafața cuprinsă între frontierele țării dar și apele, subsolul și spațiul aerian corespunzătoare spațiului dintre aceste granițe. În accepțiunea juridico-penală, termenul „teritoriu” este mai cuprinzător decât înțelesul geografic al acestuia.

„Cât privește noțiunea de „frontieră de stat” în art. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 105/2001 aceasta este definită ca fiind „linia reală imaginară care trece în linie dreaptă de la un semn de frontieră la altul”.

De asemenea prin „teritoriul vamal” se înțelege, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, „teritoriul statului român, delimitat de frontiera de stat a României, precum și marea teritorială a frontierei delimitată conform normelor dreptului internațional și legislației române în materie”.

Analizând dispozițiile legale anterior invocate rezultă că introducerea sau scoaterea din țară, acțiuni ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, a drogurilor de risc sau de mare risc presupune trecerea frontierei de stat a României. Operațiunile privind controlul vamal, în sensul prevăzut de art. 4 pct. 18 din Legea nr. 86/2006, se realizează întotdeauna după trecerea frontierei de stat a României, verificându-se astfel caracterul licit sau ilicit a bunurilor scoase sau introduse în țară.

În cauză, inculpatul O.E. a tranzitat granița Bulgariei, a intrat pe teritoriul României prin vama Giurgiu, la data de 28 februarie 2004, orele 4,00, iar la controlul vamal s-au găsit asupra sa un pachet de hârtie ce conținea 1696 kg heroină și griseofulvin.

În atare condiții, prima instanță și instanța de apel, în mod greșit au reținut că inculpatul nu a introdus droguri în țară, fapta sa rămânând în faza tentativei.

În realitate, așa cum rezultă din probele administrate, inculpatul a fost descoperit având asupra sa droguri în timpul exercitării controlului vamal, deci după intrarea în țară, biroul vamal fiind situat pe teritoriul țării.

În consecință, fapta inculpatului O.E. realizează elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Infracțiunile ce țin de traficul de droguri au căpătat o amploare deosebită, aducând atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, reprezentând, în același timp, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate.

Având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei determinat de împrejurările săvârșirii infracțiunii, inculpatul având o înțelegere cu inculpata I.T. de a introduce în țară cantități mari de droguri, dar și a caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracțiune în ultima perioadă de timp, Înalta Curte urmează a-i aplica inculpatului O.E. pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 o pedeapsă de 16 ani închisoare.

În ceea ce privesc faptele săvârșite de inculpatul M.I., Înalta Curte constată că instanța de apel în mod greșit a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de către acesta, înlăturând dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen.

Din probele administrate rezultă că prin rechizitoriul Parchetului acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 și art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., încadrarea juridică fiind menținută de către prima instanță.

Starea de recidivă postcondamnatorie a fost determinată de pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 1249/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 2466 din 11 decembrie 2002 a Curții de Apel București.

Împrejurarea că s-a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 1249/2001 a Judecătoriei Sectorului 3, admisă în principiu, astfel cum rezultă din certificatul depus la dosar apel, nu poate să conducă la înlăturarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen.

Această concluzie rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 406 alin. ultim C. proc. pen., potrivit cu care, după admiterea în principiu a cererii, instanța, dacă constată că cererea de revizuire este neîntemeiată, o respinge.

Starea de recidivă putea fi înlăturată numai dacă instanța anula hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, pronunțând o nouă hotărâre potrivit dispozițiilor art. 345 – art. 353 C. proc. pen.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpata I.T., Înalta Curte constată că acesta este fondat doar în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, caz de casare comun al parchetului și al recurenților inculpați ce va fi analizat după epuizarea aspectelor ce țin de nelegalitate, și nefondat sub aspectul cazurilor de casare prevăzut de art. 3859 pct. 6, 9 ș 10 C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință din 25 martie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosar nr. 1712/2004, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatei I.T., pe o perioadă de 30 de zile de la data depistării și prinderii inculpatei, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 134/ U.P. din 25 martie 2004.

La data de 26 iulie 2005 inculpata a fost prezentată judecătorului în vederea ascultării, conform art. 150 alin. (2) C. proc. pen., și punerii în executare a mandatului de arestare emis în lipsă.

Ulterior, la data de 20 decembrie 2005, instanța de apel a audiat inculpata cu privire la fondul cauzei, fiindu-i asigurată asistența juridică. În atare condiții, susținerea recurentei în sensul încălcării dreptului la apărare prevăzut de art. 6 C. proc. pen., nu are fundament, inculpata fiind audiată, având posibilitatea să propună probele pe care le considera ca fiind utile în apărarea sa.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, se constată că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu a schimbat încadrarea față de inculpata I.T., reținându-se vinovăția acesteia în raport de încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanței și în raport de probele administrate de organele judiciare.

Vinovăția inculpatei I.T. rezultă, pe de o parte din convorbirile telefonice pe care aceasta le-a avut cu ceilalți membrii ai grupului condus de inculpatul M.I., iar pe de altă parte din declarațiile celorlalți inculpați.

Urmare denunțului formulat, la data de 27 aprilie 2004, de învinuitul A.D., s-a stabilit că inculpata I.T. se aproviziona cu heroină adusă din Turcia prin intermediul unui cetățean turc cunoscut sub numele de T.

De asemenea, inculpatul E.M.Z. a arătat că a cunoscut-o pe inculpata I.T. de la care își procura heroină. Același inculpat i-a făcut cunoștință inculpatei cu inculpatul O.E., susținând că acesta a primit suma de 9000 dolari S.U.A. pentru a aduce din Turcia o cantitate de 500 gr heroină.

Întrucât inculpatul nu a reușit să respecte înțelegerea, inculpata I.T. i-a comunicat inculpatului E.M.Z. că intenționează să îi ceară inculpatului O.E. 1 kg de heroină în contul sumei de 10.000 dolari S.U.A. ce reprezentau prețul tranzacției.

Având, astfel în vedere probele administrate în faza de urmărire penală dar și în cursul cercetării judecătorești, Înalta Curte apreciază că instanțele au reținut în mod corect vinovăția inculpatei I.T. pentru infracțiunile deduse judecății.

În atare condiții nu se justifică nici casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel și nici schimbarea de încadrare juridică a faptelor.

Recurentul E.M.Z. a critica hotărârile pentru greșita aplicare a măsurii de siguranță a expulzării prevăzută de art. 117 C. pen., apreciind-o ca fiind nejustificată în condițiile în care inculpatul este căsătorit și are un copil în vârstă de 2 ani.

Potrivit dispozițiilor art. 117 alin. (1) C. pen., cetățeanul străin care a comis o infracțiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul țării.

În alin. (4) al aceluiași articol se prevede că cetățenii străini nu vor fi expulzați dacă există motive scrise de a se crede că riscă să fie expuse la tortură în statul în care urmează a fi expulzate.

Rezultă, din analiza textului, că expulzarea este o măsură de siguranță care se poate lua față de o categorie limitată de persoane, și anume față de cetățenii străini și de persoanele fără cetățenie care nu au domiciliul în țară în cazul în care au săvârșit infracțiuni pe teritoriul țării.

Pentru a se putea lua măsura de siguranță a expulzării instanța trebuie să constate săvârșirea cu vinovăție, intenție sau culpă, a unei fapte prevăzute de legea penală și să aplice o pedeapsă.

În cauză se constată îndeplinite aceste condiții, inculpatul E.M.Z. săvârșind infracțiunile deduse judecății pe teritoriul țării.

Față de gravitatea deosebită a faptelor și față de împrejurarea că recurentul inculpat nu a propus probe din care să rezulte în mod evident, că în țara sa poate fi supus la torturi, Înalta Curte apreciază că măsura de siguranță a expulzării este legală și nu se justifică înlăturarea acesteia.

Nici criticile aduse de recurentul inculpat O.E. nu sunt întemeiate.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 362 și art. 363 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a constata că acestea nu pot conduce la reținerea unei nulități absolute în sensul prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Analizându-se înscrisul existent la fila 2 din dosarul nr. 2574/2005 al Curții de Apel București, secția I penală, se observă că parchetul a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței penale nr. 857 din 24 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 3792/2004 al Tribunalului București privind pe inculpatul E.M.Z. și alții.

Apelul a fost exercitat în termenul prevăzut de lege iar omisiunea parchetului de a-i enumera și pe ceilalți inculpați nu a fost invocată în calea de atac a apelului, deși inculpații au fost asistați de apărători aleși sau din oficiu. Fiind invocată numai în recurs nu poate să producă consecințe în sensul respingerii recursului parchetului ca inadmisibil.

Declarația de apel sau de recurs este un act procesual diferit de actul de sesizare al instanței la care face referire art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În cazul nulității care rezultă din încălcarea dispozițiilor relative la „sesizarea instanței”, legea procesual penală are în vedere sesizarea primară, care se face prin rechizitoriu (art. 264 C. proc. pen.) sau plângerea prealabilă a persoanei vătămate [(art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.)] dar și sesizarea suplimentară reglementată de dispozițiile art. 335, art. 336 și art. 337 C. proc. pen.

De asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și dispozițiile privind casarea cu trimitere, declinarea de competență, regulatorul de competență.

Omisiunea parchetului de a trece pe declarația de apel pe toți intimații, constituie doar o nulitate relativă în sensul prevăzut de art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., care poate să atragă nulitatea actului numai dacă s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia și numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit de la efectuarea actului.

Neinvocarea nulității în termenul prevăzut de lege conduce la concluzia că nulitatea a fost acoperită și nu mai poate fi ridicată de partea interesată prin alt mijloc procesual sau în altă etapă a procesului penal.

Cât privește critica aceluiași recurent inculpat, în sensul încălcării dispozițiilor art. 250 C. proc. pen., care reglementează procedura prezentării materialului de urmărire penală, Înalta Curte urmează a reține că această instituție se înscrie între garanțiile dreptului la apărare al inculpatului în faza de urmărire penală.

Instituția prezentării materialului de urmărire penală oferă inculpatului posibilitatea de a lua cunoștință de probele existente la dosar și a-și organiza apărarea. În același timp, oferă inculpatului posibilitatea constatării unor eventuale lipsuri în ceea ce privește caracterul complet al urmăririi penale.

În speța dedusă judecății, procurorul a prezentat materialul de urmărire penală inculpatului O.E., la data de 24 aprilie 2004, în prezența apărătorului său ales.

Inculpatul a declarat că nu are alte cereri de formulat, nu dorește să i se ia declarații suplimentare și este consumator de droguri. I s-a adus la cunoștință încadrarea juridică a faptei, făcându-se referire doar la infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) C. pen., nu și art. 2 alin. (2) din această lege, inculpatul fiind trimis în judecată pentru ambele infracțiuni.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că în situația în care cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, organul de urmărire penală omite să se refere la una din infracțiunile pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, sancțiunea ce poate interveni este nulitatea relativă. Aceasta deoarece omisiunea poate fi îndreptată de către instanță, care poate asigura inculpatului posibilitatea să ia cunoștință de actele și lucrările dosarului, inculpatul putând, atât la primul termen de judecată cât și pe parcursul cercetării judecătorești, să formuleze cereri noi și să propună noi probe în apărarea sa.

Inculpatul O.E. a fost asistat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, având astfel posibilitatea să propună probele pe care le aprecia ca fiind utile în apărarea sa.

Nu poate fi primită nici critica ce vizează infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, apărătorul recurentului inculpat invocând principiul ubicuității, respectiv teritorialității legii penale.

Potrivit dispozițiilor art. 3 C. pen., legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite pe teritoriul țării. Textul consacră principiul teritorialității legii penale. Aceasta înseamnă că legea penală se aplică pe întreg teritoriul țării, fiind interzisă aplicarea legilor penale ale altor state.

Cetățenii străini care se află pe teritoriul țării sunt obligați să respecte legea penală română, iar pentru faptele săvârșite de către aceștia se va aplica în integralitate dispozițiile legii naționale. Legea română se aplică indiferent de cetățenia sau domiciliul inculpatului și indiferent dacă legea națională a acestuia sau aceea a domiciliului ar pedepsi mai grav sau de loc infracțiunea comisă.

Singura măsură de excepție este cea prevăzută de art. 89 C. pen., care prevede că partea din pedeapsă sau reținerea ori arestarea acestora, pretins executată în străinătate, se va scădea din durata pedepsei aplicate de instanțele române.

Cum inculpatul O.E. a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 respectiv art. 2 alin. (2) din aceeași lege pe teritoriul țării urmează a răspunde potrivit legii penale române.

Cât privește măsura de siguranță a expulzării prevăzută de art. 117 C. pen., Înalta Curte apreciază că a fost corect aplicată urmând a se reține aceleași argumente invocate în cadrul analizei recursului declarat de inculpatul E.M.Z.

Nu se va mai analiza motivul de recurs privind încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul O.E., întrucât a fost expusă în cadrul motivelor de recurs invocate de parchet.

Neîntemeiat este și motivul de recurs privind greșita condamnare a aceluiași inculpat pentru infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanțele au interpretat corect probele administrate, rezultând, fără dubiu vinovăția inculpatului O.E.

Astfel, din declarațiile inculpatului E.M.Z. rezultă că inculpatul O.E. a furnizat de mai multe ori heroină coinculpatei I.T., urmând, totodată, ca acesta să transporte droguri din Turcia în România.

La data de 10 decembrie 2003, același inculpat a realizat o întâlnire între inculpata I.T. și O.E., împrejurare în care acesta a primit suma de 9.000 dolari S.U.A. pentru a transporta din Turcia o cantitate de 500 gr. de heroină.

Pornind de la aceste date, organele judiciare au interceptat, cu respectarea dispozițiilor legale, convorbirile telefonice aparținând inculpatului O.E., fiind depistat la 29 februarie 2004, în vama Giurgiu, având asupra sa o cantitate de l,696 kg heroină.

În fine, solicitarea inculpatului O.E. de a se reține în favoarea sa beneficiul prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile de trafic de droguri, susținând că prin denunț ar fi oferit informații pe baza cărora au fost identificate alte persoane, nu poate fi primită.

Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, persoana care are calitatea de martor, în sensul prevăzut de art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, în această categorie fiind inclusă și persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză, și care a comis o infracțiune gravă, iar înainte, sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Informațiile la care face referire art. 2 din Legea nr. 682/2002 trebuie să aibă caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave.

Din examinarea înscrisului existent la dosarul din recurs, rezultă că denunțul formulat de inculpatul O.E. se afla în curs de soluționare nefiind dispusă începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri.

Nici recursurile declarate de inculpații M.I. și M.A. nu sunt fondate.

Susținerile inculpaților în sensul că infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 nu există sunt infirmate de probele administrate în cauză.

Întrucât acesta este unul dintre motivele de recurs invocate și de inculpatul D.T., solicitând pentru aceeași infracțiune achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte reține că sub aspectul laturii obiective, infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, se poate realiza prin una din următoarele acțiuni: inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui asemenea grup.

Acțiunile prevăzute în textul de încriminare sunt alternative, astfel încât săvârșirea oricăreia dintre acestea realizează conținutul infracțiunii.

Prin acțiunea de inițiere a unui grup infracțional organizat se înțelege efectuarea de acte menite să determine și să pregătească constituirea grupului, intrând în această noțiune toate actele întreprinse în vederea constituirii grupului infracțional.

Prin acțiunea de constituire se înțelege intrarea în grupul infracțional, activitatea acestuia fiind caracterizată prin durata în timp și realizarea unui scop infracțional comun.

În cauză, din probele administrate, rezultă că, în perioada august 2003 – ianuarie 2004, inculpatul M.I. a inițiat și constituit un grup infracțional organizat care a desfășurat în mod repetat activități privind traficul de droguri, iar ulterior, la acest grup, au aderat și inculpații M.A., respectiv D.T.

Inculpatul M.I. este cel care a finanțat inițial procurarea heroinei, iar inculpatul M.A. era cel care întreținea contactul cu rețeaua de mici distribuitori și consumatori.

În aceeași perioadă, la grupul astfel structurat a aderat și inculpatul D.T. care avea relații cu inculpatul M.A. căruia îi facilita relația cu consumatorii de droguri având totodată cunoștință despre faptul că heroina depistată în apartamentul închiriat în cartierul Berceni, aparținea inculpaților D.I. și M.I.

În aceste condiții, în raport cu probele administrate, rezultă vinovăția inculpaților M.I., M.A. și D.T., faptele acestora realizând elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003.

Cât privește confiscarea sumelor de bani și a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției de la domiciliul inculpatului M.I., Înalta Curte constată că această critică nu se circumscrie cazului de casare invocat de recurent și anume de 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Măsura de siguranță a confiscării dispusă de instanța de fond și confirmată în apel este legală, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 118 lit. b) și d) C. pen.

De asemenea, se apreciază că în mod corect, instanțele nu au reținut în favoarea inculpatului M.A. dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, analiza făcută, sub acest aspect, de către instanța de apel fiind pertinentă.

Recurentul inculpat D.T. a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, aspecte examinate anterior, greșita individualizare a pedepsei și omisiunea instanței de apel de a se pronunța cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Criticile sunt neîntemeiate.

Instanța de apel a motivat, în considerentele deciziei, de ce nu pot fi reținute în favoarea inculpatului dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Art. 16 din aceeași lege, prevede că persoana care a comis una din infracțiunile prevăzute în art. 2 – art. 10, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor prevăzute de lege.

Din aceste prevederi rezultă că beneficiul reducerii pedepse se acordă făptuitorilor care, în cursul urmăririi penale, colaborează cu organele de urmărire penală pentru tragerea la răspundere penală a altor persoane implicate în infracțiuni legate de droguri, intenția legiuitorului fiind aceea de a ușura situația juridică a inculpaților care au o asemenea conduită.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că față de numitul M.M., împotriva căruia inculpatul D.T. a formulat denunțul, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar față de E.N. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Cât privește trimiterea în judecată a inculpatului P.C., denunțul a fost formulat de o altă persoană.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, critică invocată de parchet și inculpații D.G., D.T., D.I., G.M., E.M.Z., O.E., M.A., M.I., Înalta Curte apreciază că instanța de apel a aplicat pedepse just individualizare apte să asigure realizarea scopului instituit prevăzut de art. 52 C. pen.

Acestea reflectă gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, contribuția fiecărui inculpat dar și atitudinea procesuală manifestată în fața organelor judiciare, nefiind justificată modificarea cuantumului pedepselor.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatei I.T., față de împrejurarea că nu este cunoscută cu antecedente penale, Înalta Curte apreciază că aceasta poate fi redusă sub limita stabilită de instanța de apel.

Față de considerentele expuse, anterior în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpata I.T. împotriva deciziei penale nr. 1050 din 23 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, privind și pe inculpații D.T., D.I., G.M., E.M.Z., O.E., M.A. și M.I.

În cadrul rejudecării va casa în parte decizia penală sus-menționată precum și sentința penală nr. 857/ F din 24 iunie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, numai în ceea ce privește pe inculpații O.E., M.I. și I.T. și numai cu privire la:

- încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpatul O.E. și pedeapsa aplicată acestuia;

- încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpatul M.I.;

- individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei I.T. rejudecând cauza în aceste limite:

Urmează a descontopi pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare aplicată inculpatului O.E. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor:

- pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;

- pedeapsa de 13 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

1. În baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 va condamna pe inculpatul O.E. la pedeapsa de 16 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 53 lit. b) C. pen., va contopi pedeapsa de 16 ani închisoare cu pedeapsa de 13 închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare.

2. Va înlătura din dispozitivul deciziei atacate dispoziția privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului M.I., respectiv cea vizând nereținerea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. și va menține ca fiind legală și temeinică încadrarea juridică și pedeapsa aplicată inculpatului M.I. prin sentința penală atacată.

3. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 19 ani închisoare aplicată inculpatei I.T. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Va reduce pedepsele principale aplicate inculpatei I.T. după cum urmează:

- pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 de la 16 ani închisoare la 13 ani închisoare;

- pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 16 ani închisoare la 13 ani închisoare;

- pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu referire la art. 3 alin. (2) din aceeași lege, de la 19 ani închisoare la 16 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele mai sus-menționate, inculpata urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare.

Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.G. zis G., D.T., D.I., G.M., E.M.Z., O.E., M.A. și M.I.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Va deduce din pedepsele aplicate inculpaților perioada arestării preventive după cum urmează:

- pentru inculpata I.T. de la 8 februarie 2004 la 13 februarie 2004 și de la 27 aprilie 2005 la 19 decembrie 2006;

- pentru inculpatul O.E. de la 29 februarie 2004 la 19 decembrie 2006;

- pentru inculpații: D.I., G.M., M.I. și M.A. de la 7 ianuarie 2004 la 19 decembrie 2006;

- pentru inculpatul E.M.Z. de la 27 februarie 2004 la 19 decembrie 2006;

- pentru inculpatul D.T. de la 24 martie 2004 la 19 decembrie 2006.

Va constata că inculpatul D.G. zis G. este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpata I.T. împotriva deciziei penale nr. 1050 din 23 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, privind și pe inculpații D.T., D.I., G.M., E.M.Z., O.E., M.A. și M.I.

Casează în parte decizia penală sus-menționată precum și sentința penală nr. 857/ F din 24 iunie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, numai în ceea ce privește pe inculpații O.E., M.I. și I.T. și numai cu privire la:

- încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpatul O.E. și pedeapsa aplicată acestuia;

- încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpatul M.I.;

- individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei I.T. rejudecând cauza în aceste limite:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare aplicată inculpatului O.E. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:

- pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;

- pedeapsa de 13 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

1. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 condamnă pe inculpatul O.E. la pedeapsa de 16 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 43 lit. b) C. pen., contopește pedeapsa de 16 ani închisoare cu pedeapsa de 13 închisoare și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare.

2. Înlătură din dispozitivul deciziei atacate dispoziția privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului M.I., respectiv cea vizând nereținerea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. și menține ca fiind legală și temeinică încadrarea juridică și pedeapsa aplicată inculpatului M.I. prin sentința penală atacată.

3. Descontopește pedeapsa rezultantă de 19 ani închisoare aplicată inculpatei I.T. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Reduce pedepsele principale aplicate inculpatei I.T. după cum urmează:

- pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 de la 16 ani închisoare la 13 ani închisoare;

- pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 16 ani închisoare la 13 ani închisoare;

- pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu referire la art. 3 alin. (2) din aceeași lege, de la 19 ani închisoare la 16 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele mai sus-menționate și dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.G. zis G., D.T., D.I., G.M., E.M.Z., O.E., M.A. și M.I.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților perioada arestării preventive după cum urmează:

- pentru inculpata I.T. de la 8 februarie 2004 la 13 februarie 2004 și de la 27 aprilie 2005 la 19 decembrie 2006;

- pentru inculpatul O.E. de la 29 februarie 2004 la 19 decembrie 2006;

- pentru inculpații: D.I., G.M., M.I. și M.A. de la 7 ianuarie 2004 la 19 decembrie 2006;

- pentru inculpatul E.M.Z. de la 27 februarie 2004 la 19 decembrie 2006;

- pentru inculpatul D.T. de la 24 martie 2004 la 19 decembrie 2006.

Constată că inculpatul D.G. zis G. este arestat în altă cauză.

Obligă recurenții inculpați G.M. și D.G. zis G. la plata sumelor ce câte 350 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 150 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați D.T., D.I., E.M.Z., O.E., M.A. și M.I. la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul interpretului de limbă turcă ce a asigurat traducerea susținerilor inculpaților E.M.Z. și O.E. se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 decembrie 2006.