Suspension of Imprisonment Denied: Pre-Existing Family Hardship Lacks Required Special and Accidental Character Under Art. 455 CCP

Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 454 din 18 aprilie 2006 pronunțată în dosarul nr. 7474/3/2006 al Tribunalului București, secția a II–a penală, s-a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul P.J.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II–a penală, sub nr. 7474/3/2006, petentul P.J. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 503 din 22 mai 2003 a Tribunalului București.

În motivarea cererii petentul a arătat că tatăl său este grav bolnav și în aceste condiții, el nu mai poate lucra pentru a asigura familiei un trai decent. A mai arătat petentul că are doi frați mai mici, însă fiind minori A.M., în vârstă de 15 ani și D.F., în vârstă de 11 ani, ei nu pot lucra pentru a-și ajuta familia.

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

În cauză, s-a efectuat anchetă socială din ale cărei concluzii rezultă că situația familiei condamnatului P.J. este foarte grea.

P.J. are din relația de concubinaj cu L.S., 3 copii minori, L.C., în vârstă de 4 ani, nevăzătoare, L.F. în vârstă de 6 ani, la grădiniță și L.R., în vârstă de 8 ani, neșcolarizată. Din declarațiile concubinei condamnatului și a vecinilor a rezultat că copii se întrețin din cerșit și nu beneficiază de nici o alocație de sprijin din partea statului.

Analizând cererea condamnatului, instanța a constatat următoarele:

În primul rând, petentul în cererea sa, nu a menționat nimic despre existența acestei familii a lui, pe care ar dori să o ajute, ci de familia lui de proveniență, mamă, tată, frate și soră, respectiv numiții T.P., T.I., T.A.M. și T.D.F.

În al doilea rând, copii pe care concubina condamnatului îi are, respectiv cele 3 minore, L.C., L.F. și L.R., se pare că nu sunt recunoscuți de petent ca fiind ai lui, de vreme ce nici unul nu-i poartă numele iar în cererea sa adresată instanței nici nu-și amintește.

Așa fiind, intenția reală a petentului, condamnat nu este de a-și ajuta această proprie familie a lui, de care nu-l interesează, ci de a ajunge pe o perioadă de 3 luni lângă părinții și frații lui, care nu s-a dovedit că ar avea nevoie de ajutorul lui.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel condamnatul, criticând soluția ca netemeinică și nelegală și solicitând admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Curtea, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că aceasta este temeinică și legală.

Din referatul de anchetă socială întocmită în cauză nu rezultă că există vreo împrejurare specială care ar produce consecințe grave pentru condamnat sau familia sa dacă ar continua executarea pedepsei, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., așa cum corect a reținut prima instanță.

Prin decizia penală nr. 521/ A din 26 iunie 2006, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefundat, apelul formulat de condamnatul P.J. împotriva sentinței penale nr. 454 din 18 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția a II–a penală, apelantul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 40 RON.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs condamnatul.

Prin motivele de recurs, condamnatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei respingeri a cererii sale de întrerupere a executării pedepsei închisorii.

Astfel, recurentul susține că în raport de situația gravă a familie sale compusă din concubina sa și cei trei copii minori, precum și în raport de starea sănătății precare a tatălui său, se impunea admiterea cererii sale.

În drept, condamnatul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3859 punctele 18 și 171 C. proc. pen.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de condamnat, cât și prin prisma cazurilor de casare menționate Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile instanțelor de fond și de apel fiind legale și temeinice.

Astfel, se constată că în cauză nu s-a comis o gravă eroare de fapt, având în vedere că soluția de respingere a cererii de întrerupere a pedepsei închisorii s-a întemeiat pe probele administrate în cauză, neexistând nici o contradicție între acestea și soluție.

Totodată, se constată că în cauză nu s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 455 C. proc. pen., cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Din actele existente la dosar rezultă că petentul se află în executarea unei pedepse de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 503/2003 a Tribunalului București, secția a II–a penală, pedeapsă a cărei executare a început la 8 iulie 2002.

În raport de obiectul cauzei, întreruperea executării pedepsei închisorii întemeiată pe dispozițiile art. 455 C. proc. pen., cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., în cauză a fost efectuată o anchetă socială la domiciliul familiei condamnatului, ale cărei concluzii au fost analizate pe larg de către prima instanță.

Înalta Curte reține că potrivit art. 455 C. proc. pen., cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei închisorii este posibilă când din cauza unor împrejurări speciale executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă o singură dată și numai pentru cel mult 3 luni.

Rezultă că trebuie dovedite atât împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau familia acestuia, cât și consecințele grave pe care executarea pedepsei le-ar avea pentru aceștia, dar și certitudinea că aceste consecințe ar putea fi înlăturate sau ameliorate în perioada maximă în care, potrivit legii, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă, respectiv 3 luni.

În speță, însă, Curtea apreciază că aspectele invocate de condamnat și care sunt confirmate și de concluziile referatului de anchetă socială nu au caracterul unor împrejurări speciale, în sensul prevăzut de lege, care să justifice întreruperea executării pedepsei închisorii, cu atât mai mult cu cât aspectele dovedite de probele administrate în cauză sunt anterioare începerii executării pedepsei și nu au un caracter accidental, că sunt de durată.

În consecință, în raport de aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefundat, recursul condamnatului P.J.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.J. împotriva deciziei penale nr. 521/ A din 26 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2006.