Eligibility of pre-investigation acts and civil party status in a danger crime prosecution

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 36 pronunțată în ședința publică din data de 7 iunie 2006, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiate, plângerile conexe formulate de petentul V.Șt. împotriva rezoluției adoptată la 6 martie 2006 în dosarul nr. 38/P/2006 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținută prin rezoluția nr. 821/II/2/2006 din 10 aprilie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la 6 martie 2006 în dosarul nr. 22/P/2006 menținută prin rezoluția nr. 823/II/2/2006 din 10 aprilie 2006 a procurorului general al Parchetului Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele considerente:

Petentul V.Șt. a contestat rezoluția cu nr. 39/P/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești de neîncepere a urmăririi penale împotriva făptuitorilor M.D., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni și M.V., judecător la Judecătoria Moreni.

Soluția ce a fost menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin respingerea plângerii petentului la 10 aprilie 2006.

În motivarea plângerii petentul a susținut că din vina procurorului M.D. nu a fost parte într-un rechizitoriu întocmit de aceasta, în care numita Ș.O. a avut calitate de inculpată.

Petentul a susținut că ambii făptuitori sunt de rea-credință cu ocazia soluționării cauzelor civile și penale în care este parte numita Ș.O., făcând referire la cauze soluționate de aceștia, în opinia sa greșite și părtinitoare.

Examinând rezoluțiile atacate, în raport de actele și lucrările dosarelor atașate plângerii, de susținerile petentului exprimate în ambele plângeri și ținând seama de dispozițiile legale incidente în materie, art. 2781 C. proc. pen., Curtea a constatat că ambele plângeri conexe sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul susținând că instanța de fond a consemnat în sentință că „dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 31 mai 2006” în mod greșit deoarece la acea dată a fost singura parte prezentă, făptuitorii lipsind. Această consemnare greșită, în opinia recurentului, atrage nelegalitatea sentinței.

Recurentul susține netemeinicia rezoluției de neîncepere a urmăririi penale deoarece nu i s-a luat o declarație în calitate de parte vătămată, recurentul relatând în detaliu ceea ce ar fi declarat, făcându-se referire la cauze penale sau civile în care a fost parte numita Ș.O., exprimându-și nemulțumirea față de modul de soluționare a acestora.

Recursul nu este fondat.

Examinând cauza, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată este legală și temeinică pentru considerentele ce urmează.

La data de 31 mai 2006, instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a considerat necesar a amâna pronunțarea la data de 31 mai 2006.

Prin încheierea de amânare a pronunțării s-a consemnat că „la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul V.Șt., lipsă fiind intimații M.D. și M.V., acordându-se cuvântul petentului.

Consemnările din practicaua încheierii de amânare a pronunțării corespunde susținerilor petentului, a fost singurul prezent la dezbateri.

Împrejurarea că în practicaua sentinței s-a consemnat „susținerea părților” în loc de „susținerea părții” cum consideră petentul că ar fi fost corect, nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii judecătorești. În cauză a avut cuvântul și procurorul în calitate de participant în procesul penal.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs invocat de recurent, omisiunea procurorului de a audia petentul în calitate de parte vătămată, situație de fapt care ar afecta legalitatea rezoluției date, este de asemenea nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 224 C. proc. pen., în care se prevede expres că „în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare” și că „în vederea strângerii datelor necesare de urmărire pentru începerea urmăririi penale pot efectua acte premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume desemnați în acest scop”, actele premergătoare se limitează numai la actele necesare începerii urmăririi penale. Aceasta înseamnă că, sub nici o formă nu se pot efectua în cadrul lor și acte specifice fazei de urmărire penală, ca fază procesuală distinctă a procesului penal, ori acte care nu sunt necesare începerii urmăririi penale.

În conținutul actelor premergătoare intră activități care nu au nimic comun cu formele de realizare a actelor juridice propriu-zise, așa încât susținerea petentului nu este fondată.

În faza actelor premergătoare au fost verificate actele și înscrisurile la care s-a făcut referire strângându-se date pe baza cărora s-au finalizat cercetările de organul de urmărire penală.

Astfel, procurorul a constatat că din cercetările efectuate nu se poate reține că intimații, unul în calitate de procuror care a întocmit rechizitoriul în dosarul de urmărire penală nr. 394/P/2005, iar celălalt în calitate de judecător care a soluționat în primă instanță cauza penală respectivă, și-ar fi exercitat abuziv îndatoririle de serviciu și sar fi adus atingere drepturilor petentului, pentru a fi incidente dispozițiile art. 246 C. pen.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că între petent și numita Ș.O. există un litigiu civile având ca obiect un imobil situat în Moreni, județul Dâmbovița, pe care petentul îl ocupă în calitate de chiriaș, iar Ș.O. prin sentința civilă nr. 4362 din 8 mai 1998 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în urma unei acțiuni în revendicare a imobilului a redevenit proprietara imobilului ce se afla momentul respectiv în posesia SC G. Târgoviște.

Numita Ș.O. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul întocmit de intimata M.D. sub nr. 304/P/2005 pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., constând în aceea că la 15 noiembrie 2004 a dat o declarație autentificată la notariat și depusă la Primăria municipiului Moreni în vederea obținerii unei autorizații de demolare a imobilului, în sensul că imobilul respectiv nu face obiectul nici unui litigiu cu vreo persoană fizică sau juridică.

Din cuprinsul sentinței penale nr. 116 din 10 februarie 2006 pronunțată de judecătorul M.V., intimat în cauză, rezultă că petentul a solicitat să fie introdus în proces ca parte vătămată, întrucât el a fost cel care a formulat plângere, însă instanța a apreciat că față de actul de sesizare, de obiectul cauzei penale dedusă judecății și de dispozițiile art. 317 C. proc. pen., nu are calitate în procesul penal.

Petentul este nemulțumit de această soluție și susține, în mod greșit că intimații au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fără a arăta în ce modalitate i-au fost vătămate drepturile sau interesele.

Potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. pen., are calitate de parte vătămată în procesul penal „persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică morală sa materială”.

Plângerea sau denunțul sunt moduri generale de sesizare a organelor de urmărire penală reglementate diferit, prin art. 222 C. proc. pen. și respectiv art. 223.

În cazul plângerii, persoana încunoștințează organele de urmărire penală de săvârșirea unei fapte prin care i s-a cauzat o vătămare, spre deosebire de denunț pe cale căruia orice persoană care a luat cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală poate încunoștința organul de urmărire penală.

Infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., este o infracțiune de pericol, așa încât în mod corect s-a apreciat că procesul penal nu are latură civilă.

În consecință, în mod corect instanța de fond a reținut că plângerea formulată de petent în ce privește rezoluția nr. 38/ P/2006 este neîntemeiată.

Referitor la cealaltă plângere, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimata M.D. cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 C. pen., complicitate la înșelăciune, art. 249 C. pen., neglijență în serviciu, art. 289 C. pen., fals intelectual și art. 268 C. pen., represiune nedreaptă.

Curtea a constatat în baza probelor administrate în cursul cercetărilor efectuate de parchet că este, de asemenea, neîntemeiată, în mod corect.

Petentul a susținut că intimata, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, efectuând cercetări împotriva sa în dosarul nr. 460/P/2005 a săvârșit infracțiunile mai sus enumerate, întrucât cunoaște că numita Ș.O. nu este proprietara imobilului în care el este chiriaș și cu toate acestea efectuează acte de urmărire penală împotriva petentului pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen.

În cauză, în mod corect s-a reținut că subzistă cazul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și în temeiul art. 228 s-a dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.

Conform art. 192 C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul V.Șt. împotriva sentinței penale nr. 36 din 7 iunie 2006 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2006.