Nullity of corporate deregistration: non-retroactivity of statutory nullity clause enacted after dissolution

Asupra cererii de recurs de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin decizia nr. 87 din 17 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în dosarul 33407/2/2005, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta A.F.P. Sector 3 București împotriva sentinței nr. 3416 din 2 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 11818/2004, în contradictoriu cu intimata SC R.C.I. SRL.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect că la data pronunțării încheierii nr. 5346 din 8 mai 2002 de către judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, prin care s-a constatat dizolvarea de drept a societății pârâte și s-a dispus radierea acesteia, Legea nr. 428/2002 nu era în vigoare, acest fapt realizându-se în data de 10 iulie 2002, prin publicarea în M. Of. nr. 497. Instanța de apel a mai apreciat că, deși este corectă susținerea apelantei, în sensul că nulitatea intervine doar pentru sancționarea încălcării unor condiții legale imperative la încheierea actului juridic și operează retroactiv, este necesar ca sancțiunea să fie prevăzută de un act normativ aflat în vigoare la momentul producerii actului anulabil. Altfel, s-ar înfrânge principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 1 C. civ. și de art. 15 din Constituție.

Împotriva deciziei mai sus menționate a formulat recurs A.F.P. Sector 3 București.

Recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, iar pe fond admiterea acțiunii și constatarea nulității de drept a mențiunii de radiere.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală deoarece Legea nr. 428/2002 nu are mențiuni din care să rezulte că s-ar aplica doar pentru societățile care au fost radiate anterior intrării ei în vigoare, scopul apariției legii fiind tocmai îndreptarea și completarea deficiențelor Legii nr. 314/2001 și ale O.U.G. nr. 181/2001, respectiv pentru a se da posibilitatea recuperării creanțelor statului și ale altor creditori de la societățile radiate pentru faptul că nu au procedat la majorarea capitalului social. Se mai susține că acțiunea recurentei are natura juridică a unei acțiuni în constatarea unui fapt dispus în mod imperativ prin lege, în condițiile în care societatea figurează în evidențele fiscale ale instituției.

Recurenta a invocat în drept dispozițiile Legii nr. 314/2001, O.U.G. nr. 181/2001, Legea nr. 428/2002, O.G. nr. 68/1997 și art. 115 și 120 C. proc. fisc.

Analizând decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat și a criticilor formulate, nu rezultă că instanța de apel a recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.

Astfel, prin Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 181/2001 privind modificarea și completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale (M. Of. nr. 497/10.07.2002), printr-un articol unic se aprobă O.U.G. nr. 181/2001 privind modificarea și completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale (M. Of. nr. 844/28.12.2001), cu următoarea completare:

- La articolul unic pct. 2, la art. 5, după alin. (3) se introduce alin. (4) cu următorul cuprins:

„(4) Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești."

În speță, societatea a fost radiată prin încheierea nr. 5346 din 8 mai 2002, deci anterior adoptării și publicării în M. Of. a textului sancționator invocat de către recurentă. În consecință, instanța de apel a aplicat corect art. 15 alin. (2) din Constituția României potrivit căruia: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”

Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, se va respinge recursul declarat de A.F.P. Sector 3 București împotriva deciziei nr. 87 din 17 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în dosarul 33407/2/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.P. Sector 3 București împotriva deciziei nr. 87 din 17 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 20 septembrie 2006