Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2842/2006 AI generated

Administrative annulment of ministerial denials of medical and prosthetic reimbursements for judicial personnel under Law No. 92/1992

Case Number Decizia nr. 2842/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cross-appeals filed by both the Minister of Justice and the plaintiff, thereby upholding the appellate court’s decision to annul two administrative notices and order the Ministry of Justice to process the favorable reimbursement of medical expenses. The dispute concerned the validity of administrative "approvals" issued under Government Order No. 409/1998, which denied a judge-assistant’s claims for reimbursement of prescribed eyeglasses and a dental crown (Weisser crown), with the plaintiff arguing these constituted actionable administrative acts while the Ministry contended they were mere internal correspondence. The Court ruled that the notices were indeed administrative acts subject to judicial review and that the plaintiff was entitled to reimbursement under Article 99 of Law No. 92/1992, Articles 1 and 3 of Government Order No. 409/1998, and Article 29(c) of Emergency Government Ordinance No. 150/2002, as the items were medically prescribed and classified as reimbursable prosthetics and medical services.

Legislator headnote

AI generated

art. 99 din Legea nr. 92/1992, art. 29 lit. c) din O.U.G. nr. 150/2002; Administrative annulment of ministerial denials of medical and prosthetic reimbursements for judicial personnel under Law No. 92/1992: În privința ochelarilor de vedere, reclamantul a solicitat decontarea contravalorii acestora, în sumă de 1.453.000 lei, în temeiul art. 99 din Legea nr. 92/1992, ale H.G. nr. 409/1998 și H.G. nr. 1006/1999, precum și ale Normelor pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

Keywords

AI generated
judicial review administrative acts medical expenses minister of justice action for annulment emergency government ordinance

Cited Legislation

AI generated
art. 99 din Legea nr. 92/1992
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că ochelarii de vedere și proteza dentară au fost achiziționate de către reclamant, la recomandarea medicului și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 99 din Legea nr. 92/1992 și art.
art. 29 lit. c) din O.U.G. nr. 150/2002
409/1998, ca serviciu medical decontabil din bugetul Ministerului Justiției, conform art. 29 lit. c) din O.U.G. nr. 150/2002.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ, reclamantul C.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând anularea avizului nr. 2186 din 22 aprilie 2003, emis de pârât, în aplicarea H.G. nr. 409/1998.

Prin sentința civilă nr. 2069 din 9 decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.L. și a anulat avizele nr. 2186 din 22 aprilie 2003 și nr. 2727 din 25 iunie 2003. A obligat pârâtul Ministerul Justiției, să procedeze la avizarea favorabilă a cererilor reclamantului, privind decontarea serviciilor medicale formulate la datele de 8 aprilie 2003 și 19 iunie 2003.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că ochelarii de vedere și proteza dentară au fost achiziționate de către reclamant, la recomandarea medicului și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 99 din Legea nr. 92/1992 și art. 1 și 3 din H.G. nr. 409/1998.

Împotriva sentinței sus menționate au declarat recurs, atât Ministerul Justiției, cât și C.L.

În recursul său, Ministerul Justiției a motivat, în esență, că adresele emise de Direcția Medicală din cadrul Ministerului Justiției, a căror anulare se solicită, fiind calificate ca „avize”, sunt de fapt simple adrese care, așa cum rezultă din conținutul lor, nu pot fi calificate ca acte administrative în sensul Legii nr. 29/1990, nu constituie avize obligatorii pentru instituția căreia îi sunt adresate și mai mult, nu sunt adresate reclamantului, pentru a putea cere anularea lor, în temeiul de drept indicat prin acțiunea formulată.

În recursul său, C.L. a motivat, în esență, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care s-a cerut să se interzică Ministerului Justiției, să mai emită avize de aplicare a Normelor de aplicare a H.G. nr. 409/1998.

Ambele recursuri sunt nefondate, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică.

Instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii reclamantului, astfel cum a fost formulată și a apreciat în mod corect că avizele a căror anulare a fost solicitată, au caracterul unor acte administrative.

În privința ochelarilor de vedere, reclamantul a solicitat decontarea contravalorii acestora, în sumă de 1.453.000 lei, în temeiul art. 99 din Legea nr. 92/1992, ale H.G. nr. 409/1998 și H.G. nr. 1006/1999, precum și ale Normelor pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

La data formulării cererii de decontare, reclamantul, în calitate de magistrat asistent la Curtea Constituțională a României, beneficia de gratuitate de asistență medicală, medicamente și proteze în condițiile art. 99 din Legea nr. 92/1992 și art. 1 din H.G. nr. 409/1998, precum și H.G. nr. 1006/1999.

Conform art. 3 din H.G. nr. 409/1998, contribuțiile personale, stabilite potrivit dispozițiilor legale, suportate de persoanele prevăzute la art. 1, pentru furnizarea de servicii medicale și achiziționarea de medicamente și proteze, se decontează acestora pe bază de documente justificative.

Aceeași situație se regăsește și în cazul cererii privind decontarea sumei de 390.000 lei, reprezentând c/val unei coroane dentare „weisser”, în condițiile în care Ministerul Sănătății definește coroana weisser, ca fiind o lucrare protetică fixă denumită și miniproteză, materialele recomandate pentru a fi utilizate la confecționarea coroanei weisser fiind materiale de uz medical, încadrându-se în categoria protezelor, prevăzute de art. 99 din Legea nr. 92/1992 și H.G. nr. 409/1998, ca serviciu medical decontabil din bugetul Ministerului Justiției, conform art. 29 lit. c) din O.U.G. nr. 150/2002.

Față de aceste considerente, reținând că ochelarii de vedere și proteza dentară au fost achiziționate de către reclamant, la recomandarea medicului și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 99 din Legea nr. 92/1992 și art. 1 și 3 din H.G. nr. 409/1998, că cele două avize au caracterul unor acte administrative, fiind emise de un organ al administrației de stat și că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii reclamantului, astfel cum a fost formulată, Curtea reține că ambele recursuri sunt nefondate și urmează să fie respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de C.L. și de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2069 din 9 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2006.