Eligibility for ethnic persecution benefits under Law 189/2000 for descendants of forced laborers repatriated after 1941

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 31 iulie 2002, reclamantul D.D. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud, solicitând anularea deciziei nr. 155 din 10 iulie 2002 și recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, împreună cu familia sa, au fost obligați să părăsească Ardealul de Nord, în anul 1940, locuind în Cernăuți, unde tatăl său avea serviciu și fiindu-le interzisă întoarcerea în țară.

Prin întâmpinare, pârâta a cerut respingerea acțiunii, întrucât părinții reclamantului au avut domiciliul stabil în Cernăuți, unde lucrau încă dinainte de vara anului 1940, nefăcându-se dovada că au fost evacuați, expulzați sau nevoiți să plece din localitatea unde locuiau, anterior anului 1940.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a dispus prin sentința civilă nr. 76 din 21 ianuarie 2003, respingerea acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că din actele dosarului nu rezultă că părinții reclamantului au avut calitatea de refugiați, întrucât, anterior lunii iulie 1940, aveau domiciliul stabil în Cernăuți, desfășurându-și activitatea profesională ca funcționari ai Societății Anonime Române de Telefoane, până în toamna anului 1945.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul D.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a învederat că părinții săi au avut calitatea de refugiați, astfel încât și el, născut în anul 1936 și care i-a însoțit în refugiu, are dreptul să beneficieze de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000.

Reclamantul a arătat că părinții săi se aflau în Cernăuți, în calitate de funcționari, îndeplinind un ordin de serviciu pentru predarea oficiului telefonic către ocupantul rus și cu toată intervenția Societății Anonime Române de Telefoane, pentru repatriere, soții Deac au fost obligați să rămână în Cernăuți, de unde au revenit în țară, stabilindu-se inițial în Alba Iulia și ulterior, revenind în Ardealul de Nord.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Astfel, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în forma sa inițială, beneficiază de drepturile acordate, persoana care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin H.G. nr. 127/2002 s-a explicat înțelesul noțiunii de persoană strămutată în altă localitate, în această categorie incluzându-se persoana care a fost mutată ori obligată să își schimbe domiciliul, din motive etnice, persoanele expulzate sau care s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Ulterior, prin Legea nr. 849/2002, conținutul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 a fost modificat, astfel: „a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

În raport cu dispozițiile legale sus/menționate, Curtea va constata că reclamantul se încadrează în categoria persoanelor care au avut de suferit persecuții pe motive etnice, astfel încât atât decizia emisă de pârâtă, cât și sentința, sunt nelegale și netemeinice.

Astfel, din actele dosarului rezultă că părinții reclamantului, funcționari ai Societății Anonime Române de Telefoane, au fost obligați în luna iunie 1940 să rămână în Cernăuți, unde lucrau, pentru a preda instalațiile telefonice către autoritățile sovietice și ulterior, cu toate intervențiile societății pentru repatrierea angajaților lor până la 22 iunie 1941, nu au fost repatriați.

Așadar, părinții reclamantului, etnici români, deși înscriși pe tabelul de repatriere al județului Cernăuți, în anul 1940, au fost obligați să rămână în Basarabia și să suporte persecuțiile exercitate de autoritățile sovietice.

Ulterior datei de 22 iunie 1941, părinții reclamantului s-au refugiat din Cernăuți, în România, locuind o perioadă în Alba Iulia, iar din toamna anului 1945, reîntorcându-se în Ardealul de Nord, după ce și-au clarificat statutul juridic, când constatându-se că nu sunt cetățeni sovietici, au obținut exceptarea de la obligația de repatriere în U.R.S.S.

Întrucât reclamantul, născut la 19 august 1936, și-a însoțit părinții în refugiu, fiind privat alături de aceștia, de folosința locuinței și a tuturor bunurilor familiei, este îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive etnice, prin Legea nr. 189/2000, completată și modificată.

În raport cu cele expuse, Curtea va casa sentința atacată și va admite acțiunea, în sensul anulării actului administrativ emis de pârâtă și al obligării acesteia, de a recunoaște reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, cu începere de la 1 august 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.D., împotriva sentinței civile nr. 76 din 21 ianuarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea.

Anulează decizia nr. 155 din 10 iulie 2002 a Casei Județene de Pensii Bistrița Năsăud.

Obligă pârâta să emită o nouă decizie, prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 august 2002.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2003.