Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2493/2006 AI generated

Jurisdiction classified as commercial, lower-court judgment quashed and remanded to Bucharest Tribunal.

Case Number Decizia nr. 2493/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The court allowed the appeal, quashed the lower court's decision (Civil Sentence No. 42/F of 12 April 2005 of the Brașov Court of Appeal, Administrative and Fiscal Division), and remanded the case to the Commercial Division of the Bucharest Tribunal for a decision on the merits. The appellant, a company, sought a declaration that the respondent's claimed debt (interest, penalties, and late fees calculated on budgetary debts due as of 31 December 2001, totaling 84,753,569,783 lei) did not exist, after a joint order granting payment facilities lapsed; the lower court had dismissed the action on the merits. The High Court held that the lower court lacked material jurisdiction: because the claimant sought to enforce a right conferred by Law No. 137/2002 (specifically, exemption from paying budgetary obligations) and the respondent acted as a creditor rather than a public authority, the dispute was commercial, not administrative, under Article 40(1) of Law No. 137/2002; territorial jurisdiction was determined by Articles 5 and 8 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 C. proc. civ, art. 2 din Legea nr. 191/2004, art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002; Jurisdiction classified as commercial, lower-court judgment quashed and remanded to Bucharest Tribunal: În subsidiar, s-a invocat netemeinicia hotărârii, întrucât societatea este îndreptățită la scutirea la plată a sumelor de bani reprezentând dobânzi și penalități de orice fel, potrivit art. 2 din Legea nr. 191/2004.

Keywords

AI generated
commercial dispute determination of jurisdiction debt payment civil judgment fiscal law territorial law

Cited Legislation

AI generated
art. 3 C. proc. civ
64 din 29 iunie 2004, declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Brașov, reținând aplicabilitatea art. 3 C. proc. civ., întrucât actul de anulare a creanțelor ar urma să fie emis de un organ central al administrației de stat.
art. 2 din Legea nr. 191/2004
În subsidiar, s-a invocat netemeinicia hotărârii, întrucât societatea este îndreptățită la scutirea la plată a sumelor de bani reprezentând dobânzi și penalități de orice fel, potrivit art. 2 din Legea nr. 191/2004.
art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002
Astfel, conform art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de această lege și de O.U.G.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, la 22 aprilie 2004, reclamanta SC M.U.T. SA Brașov a chemat în judecată Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, solicitând constatarea inexistenței creanței pârâtului, în sumă de 84.753.569.783 lei, reprezentând dobânzi, penalități și majorări de întârziere calculate la creanțele bugetare datorate la 31 decembrie 2001.

Tribunalul Brașov, secția comercială, a dispus prin sentința civilă nr. 64 din 29 iunie 2004, declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Brașov, reținând aplicabilitatea art. 3 C. proc. civ., întrucât actul de anulare a creanțelor ar urma să fie emis de un organ central al administrației de stat.

Recursul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 528 din 10 noiembrie 2004.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2005, a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Excepțiile invocate de acest pârât, privind inadmisibilitatea și tardivitatea acțiunii, au fost respinse prin sentința nr. 42 din 12 aprilie 2005. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă acțiunea având ca obiect constatarea inexistenței creanței bugetare cuprinse în Ordinul comun nr. 251 și nr. 699 din 16 decembrie 2003, semnat de A.V.A.S. și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, în sumă de 84.753.569.783 lei, reprezentând dobânzi, penalități și majorări de întârziere calculate la creanțele bugetare datorate pârâtului, la data de 31 decembrie 2001.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin ordinul comun sus-menționat s-au acordat reclamantei, înlesniri la plată care și-au pierdut valabilitatea, întrucât societatea nu a făcut dovada că a respectat clauzele privind achitarea ratelor din debitul restant.

S-a mai constatat că reclamanta nu poate beneficia de scutirea la plata obligațiilor bugetare către asigurări sociale și șomaj, nerespectând eșalonările stabilite conform graficului.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta SC M.U.T. SA Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În principal, reclamanta a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit că a fost învestită cu judecarea unei acțiuni în contencios administrativ, în condițiile în care nu se cere anularea vreunui act administrativ, ci doar constatarea stingerii unor datorii prin efectul legii.

În acest sens, reclamanta a invocat excepția de necompetență materială și a solicitat trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Brașov.

În subsidiar, s-a invocat netemeinicia hotărârii, întrucât societatea este îndreptățită la scutirea la plată a sumelor de bani reprezentând dobânzi și penalități de orice fel, potrivit art. 2 din Legea nr. 191/2004.

Pe parcursul judecării recursului, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului comun nr. 261 și nr. 699 din 16 decembrie 2003, privind acordarea de înlesniri la plata obligațiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și la bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Această excepție a fost admisă de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 56 din 7 martie 2006, irevocabilă, prin care s-a constatat nelegalitatea ordinului.

Prin concluziile orale și scrise, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat, la rândul său, excepția necompetenței materiale și a solicitat trimiterea cauzei, pentru soluționarea cauzei în fond.

Sub acest aspect, pârâtul a arătat că obiectul acțiunii îl constituie valorificarea unui drept conferit de Legea nr. 137/2002, iar potrivit art. 40 alin. (1) din acest act normativ, cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut în lege și în O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de acestea, sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor.

Examinând cauza, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei, pentru soluționarea pe fond, la instanța competentă.

Excepția de necompetență materială invocată atât de reclamantă, cât și de pârât, este întemeiată față de obiectul acțiunii, prin care nu s-au formulat nici un fel de critici care să vizeze vreun act administrativ fiscal, tinzând la modificarea sau desființarea lui.

Astfel, conform art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de această lege și de O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de acestea, sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor.

Întrucât reclamanta tinde la valorificarea unui drept prevăzut de Legea nr. 137/2002, și anume, cel de a beneficia de scutirea la plata unor obligații bugetare, iar pârâtul acordând astfel de înlesniri în calitate de creditor, și nu de autoritate publică, litigiul este de natură comercială, și nu de contencios administrativ.

În consecință, Curtea, casând sentința, va trimite cauza, spre competentă soluționare, la secția comercială a Tribunalului București.

Sub aspectul competenței teritoriale se vor avea în vedere prevederile art. 5 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora cererea se introduce la instanța domiciliului pârâtului, iar cererile îndreptate împotriva Statului, direcțiilor generale, regiilor publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale se pot face la instanțele din capitala țării sau la cele din reședința județului unde își are domiciliul, reclamantul.

În raport cu natura litigiului, sunt incidente prevederile legale sus-menționate, și nu normele de competență teritorială prevăzute de legea contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC M.U.T. SA Brașov împotriva sentinței civile nr. 42/F din 12 aprilie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția comercială.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2006.