Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2488/2006 AI generated

Disciplinary demotion of financial police officer: validity of sanction under Law No. 360/2002 vs. general Civil Service Law and timeliness limit

Case Number Decizia nr. 2488/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, affirming the first-instance court’s decision and upholding the administrative disciplinary sanction against the appellant. The dispute centered on a public official’s challenge to a 6-month demotion to an executive function, arguing the sanctioning order was absolutely null due to missing elements (factual description, date, and rebuttal of defenses) and was issued outside the statutory 30-day limit. The court rejected both claims, ruling that the Special Law on the Statute of Police Officers (Law No. 360/2002) applied rather than the general Civil Service Law, and that the specific deficiencies and facts were adequately documented in the underlying report and communicated during the preliminary investigation, thereby validating the act as timely and legally sufficient.

Legislator headnote

AI generated

Disciplinary demotion of financial police officer: validity of sanction under Law No. 360/2002 vs. general Civil Service Law and timeliness limit: Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Keywords

AI generated
disciplinary law administrative sanction police officer civil service administrative investigation public official
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 25 august 2004, reclamantul G.Ș. a chemat în judecată Comisariatul General - Garda Financiară, solicitând anularea deciziei nr. 181 din 21 iulie 2004, prin care a fost sancționat disciplinar, cu trecerea într-o funcție publică de execuție pe o perioadă de 6 luni.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost sancționat în calitatea sa de comisar șef de divizie la secția Harghita a Gărzii Financiare, deși în raportul întocmit la 3 mai 2004 nu este descrisă fapta ce ar constitui abatere disciplinară și nici care sunt probele pe baza cărora s-a tras concluzia unui management defectuos.

Prin sentința civilă nr. 701 din 14 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că faptele reținute în sarcina reclamantului, privesc atribuțiile acestuia de serviciu pe linia combaterii evaziunii fiscale, avându-se în vedere raportul întocmit de Autoritatea Națională de Control, la 5 mai 2004.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul G.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a arătat că dispoziția de sancționare este lovită de nulitate absolută, necuprinzând descrierea faptei, data săvârșirii abaterii disciplinare, ca și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în timpul cercetării prealabile.

Reclamantul a mai invocat tardivitatea emiterii actului de sancționare, pârâta depășind termenul legal de 30 zile de la data luării la cunoștință a abaterii săvârșite.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat lipsa de obiect a acțiunii, în condițiile în care, prin decizia nr. 207 din 13 octombrie 2004, raportul de serviciu al reclamantului a fost suspendat de drept, ca urmare a arestării acestuia și a trimiterii în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Susținerea reclamantului privind tardivitatea emiterii dispoziției de sancționare, este neîntemeiată, pârâta emițând actul contestat, cu respectarea termenului legal.

Apare, de asemenea, ca fără suport, și susținerea privind nulitatea actului de sancționare, întrucât nu ar cuprinde elementele esențiale în vederea stabilirii răspunderii disciplinare, prevăzute de Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.

Această critică nu poate fi primită, fiind aplicabile în cauză dispozițiile Legii speciale nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, act normativ ce nu cuprinde prevederi referitoare la conținutul dispoziției de sancționare.

De menționat, că abaterea disciplinară reținută în sarcina reclamantului este descrisă în dispoziția nr. 181/2004, iar în cuprinsul raportului nr. 40 din 21 iulie 2004, pe care s-a fundamentat actul sancționator, sunt indicate în concret deficiențele constatate în activitatea de coordonare și conducere a secției Harghita a Gărzii Financiare, de către G.Ș.

De altfel, reclamantul a avut cunoștință despre faptele reținute ca abateri prealabile, unde a fost asistat de avocat și a propus probe în apărare.

În consecință, Curtea va reține ca fiind legal, actul administrativ atacat.

Se va avea în vedere și faptul că, prin decizia nr. 207 din 13 decembrie 2004, emisă de pârâtă, a fost suspendat raportul de serviciu al reclamantului, ca urmare a implicării sale în comiterea unor infracțiuni, fiind trimis în judecată, în stare de arest preventiv.

În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.Ș. împotriva sentinței civile nr. 701 din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2006.