Illegality of government regulation presuming valid title for state acquisitions of property under communist-era decree

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 decembrie 2005, Tribunalul Timiș, secția civilă, a dispus sesizarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru a se pronunța pe cale de excepție, asupra legalității prevederilor pct. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Instanța a dispus, de asemenea, suspendarea judecății acțiunii formulate de reclamantul Z.I., în contradictoriu cu Primarul municipiului Timișoara, având ca obiect anularea dispoziției nr. 1344 din 18 mai 2005 și obligarea pârâtului la măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 137 din 18 aprilie 2006, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1.4 lit. B) cap. II din H.G. nr. 498/2003, pe considerentul că schimbă prin interpretare prevederile Decretului nr. 223/1974, făcând distincția între cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea Statului, cu titlu de sancțiune, pentru cei care au plecat fraudulos din țară sau care, fiind plecați în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit și cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința către stat.

Instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea dispozițiilor din hotărârea de guvern prin care s-a considerat de plano că, în ultima situație menționată, preluarea nu a fost abuzivă, deși calificarea unui imobil în sensul existenței sau nu a unui titlu valabil, este atributul exclusiv al instanței de judecată, învestită să soluționeze acțiunea intentată în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva sentinței a declarat recurs, Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în raport cu împrejurarea că prevederile Legii contenciosului administrativ se aplică numai cu privire la actele administrative adoptate sau emise după intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Pe fondul litigiului, pârâtul a învederat că în ipoteza dobândirii de către stat a unui imobil, potrivit art. 2 din Decretul nr. 223/1974, preluarea nu a fost abuzivă, fiind vorba de o înstrăinare a locuinței către stat, subsecventă formalizării cererii de plecare definitivă din țară, persoana fiind îndestulată rezonabil din prețul primit sau având această vocație.

În această situație, a precizat pârâtul, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, dispozițiile a căror nelegalitate s-a invocat pe cale de excepție, fiind emise cu respectarea normelor legale.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Excepția inadmisibilității invocată de pârât nu poate fi primită, actul administrativ normativ, cum este cazul H.G. nr. 498/2003, putând fi atacat, indiferent de data emiterii, atât prin acțiune directă cu respectarea regulii procedurii prealabile și a termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004, precum și pe calea excepției de nelegalitate.

Pe de altă parte, este de reținut că Legea nr. 554/2004 nu face precizarea, conținută de Legea nr. 29/1990, în sensul că dispozițiile sale se aplică numai actelor administrative care vor fi emise după intrarea sa în vigoare.

Pe fondul cauzei, criticile aduse de pârât sunt neîntemeiate, prevederile pct. 1.4 lit. B) alin. ultim din cap. II al H.G. nr. 498/2003, fiind nelegale. În acest sens, instanța de fond a reținut în mod justificat că aceste dispoziții schimbă în mod nereal, pe cale de interpretare, prevederile Decretului nr. 223/1974, prin care era stabilită imperativ conduita persoanei care părăsea definitiv țara, fiind exclusă sub sancțiunea nulității, posibilitatea vânzării imobilelor către o altă persoană decât statul și la un alt preț decât cel stabilit conform Legii nr. 4/1973.

Este evident că preluarea imobilului de către stat în aceste condiții nu poate fi considerată ca fiind o preluare cu titlu valabil, urmând a fi aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietar.

Prin dispozițiile în discuție cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se încalcă principiul ocrotirii dreptului de proprietate statuat în perioada de aplicare a Decretului nr. 223/1974, de art. 36 din Constituția din anul 1965, prevederile respective fiind nelegale față de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 213/1998.

În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 137/PI din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2006.