Extension of provisional detention pending extradition while requesting state prepares formal request under Law 302/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the individual subject to extradition, thereby upholding the appellate court's decision to extend provisional arrest for 25 days in connection with an extradition request. The dispute centered on the extension of provisional detention while the requesting state (Greece) prepared the formal extradition request, with the appellant arguing for release based on advanced age and health issues. The court relied on Articles 45 and 46 of Law No. 302/2004, determining that the extension was legally valid because the requesting state clearly manifested its intent to submit the necessary documents within the statutory 40-day limit, thereby justifying the continued detention. The decision confirmed that the underlying offenses (instigation to fraud, falsification, and use of falsification) satisfied the conditions of dual criminality and statutory penalty requirements under Romanian law.
Legislator headnote
AI generatedart. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 28 din Legea nr. 302/2004, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Extension of provisional detention pending extradition while requesting state prepares formal request under Law 302/2004: Examinând cauza, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat în cauză nu este fondat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 12/ F pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2006, în dosarul nr. 8518/2/2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus prelungirea duratei arestării provizorii în vederea extrădării, pe o perioadă de 25 zile, de la 13 septembrie 2006 la 7 octombrie 2006, inclusiv, pentru persoana extrădabilă A.P.G.
Prima instanță a reținut că prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a solicitat prelungirea duratei arestării provizorii pe o perioadă de 25 zile începând cu data de 13 septembrie 2006 până la data de 7 octombrie 2006, față de persoana extrădabilă, cetățean elen, A.P.G.
În motivarea cererii s-a arătat că prin încheierea nr. 10/ F din 14 august 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 8201/P/2006, s-a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării către Republica Elenă a numitului A.P.G. pe o perioadă de 15 zile, respectiv de la 29 august 2006 la 12 septembrie 2006. În continuare s-a precizat că autoritățile judiciare elene, printr-o adresă înaintată și depusă la dosar, au învederat că necesită timp suplimentar pentru transmiterea cererii de extrădare.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pentru a admite sesizarea parchetului, a reținut că sunt îndeplinite cerințele legale în cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs persoana extrădabilă, solicitând punerea sa în libertate, deoarece are probleme de sănătate și are o vârstă înaintată.
Examinând cauza, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat în cauză nu este fondat.
În conformitate cu art. 46 și 45 din Legea nr. 302/2004 modificată, arestarea provizorie, în vederea extrădării, poate fi prelungită până la primirea cererii de extrădare și a înscrisurilor necesare.
În mod corect a reținut prima instanță că din interpretarea sistematică și teleologică a acestor texte, rezultă că, în condițiile în care statul solicitant depune demersurile în vederea înaintării înscrisurilor necesare și a cererii de extrădare în interiorul termenului de 40 zile, prevăzut de textele menționate, starea de arest poate fi prelungită. Această manifestare de voință a statului solicitant a rezultat indubitabil din adresa depusă la dosar.
Cererea inițială de arestare provizorie în caz de urgență, îndeplinește exigențele art. 46 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, statul solicitant indicând necesitatea extrădării cetățeanului A.P.G. pentru punerea în executare a mandatului de arestare nr. 2 emis la data de 1 martie 1994, de către Judecătoria din Atena.
Analizând ansamblul actelor depuse la dosar, rezultă că infracțiunile pentru care cetățeanul elen este cercetat sunt săvârșite în perioada 1991 – 1992 și constituie: instigare la înșelăciune comisă în participație penală, instigare la fals și uz de fals, infracțiuni pentru care limita maximă de pedeapsă este detențiunea pe viață.
Aceste infracțiuni au corespondent în legislația internă, fiind respectată condiția dublei incriminări (art. 26), pedeapsa prevăzută de dreptul penal român îndeplinește exigențele art. 28 din Legea nr. 302/2004 modificată și nu s-a împlinit termenul de prescripție calculat conform legislației române sau elene.
Hotărârea pronunțată de instanța de fond fiind legală și temeinică, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă A.P.G. împotriva încheierii nr. 12/ F din 12 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 8518/2/2006.
Obligă recurentul la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limbă greacă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2006.