Admissibility of criminal revision contingent on prior final conviction for perjury, abuse of authority, or document falsity

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 51 din 31 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 2417/2/2006 (nr. vechi 664/2006), s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuinetul C.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că printr-o cerere înregistrată la 01 noiembrie 2005 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București petentul condamnat C.C. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 34 din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel București rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5430 din 27 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani și 6 luni.

Revizuientul și-a motivat cererea invocând existența unor fapte și împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, faptul că actul de inculpare și hotărârea de condamnare ar fi false și că polițiștii, procurorii și judecătorii care l-au cercetat și judecat ar fi comis mai multe infracțiuni împotriva sa.

În concluziile procurorului formulate potrivit art. 399 C. proc. pen., s-a arătat că în cauză nu este incident nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) – e) C. proc. pen.

Curtea de Apel București, investită cu soluționarea cererii de revizuire, a constatat că afirmațiile revizuientului C.C., în sensul că au apărut fapte și împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță, nu sunt susținute de dovezi, iar referitor la înscrisurile false care ar fi servit ca temei al hotărârii de condamnare precum și la posibile infracțiuni comise de anchetatori și magistrați în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului prin care să se fi dispus cu privire la aceste aspecte, susținerile revizuientului neputând fi confirmate, astfel că cererea de revizuire formulată de acesta a fost respinsă.

Împotriva sentinței penale a declarat recurs revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a reiterat susținerile din cererea introductivă, respectiv că în cauză sunt incidente toate cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) – e) C. proc. pen., astfel că a solicitat admiterea cererii de revizuire, desființarea hotărârilor pronunțate și rejudecând cauza să se dispună achitarea sa.

Recursul declarat de revizuient este nefondat.

Examinând hotărârea atacată, respectiv actele și lucrările de la dosar în raport de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., care stabilește expres și limitativ cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive, Înalta Curte constată, că în cauză nu este incident vreunul dintre aceste cazuri, așa încât în mod corect cererea de revizuire nu a fost primită.

Astfel, reluarea apărărilor făcute de revizuientul condamnat C.C. cu ocazia judecării în fond a cauzei, fără a se indica care sunt faptele probatorii noi care ar face admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., nu poate conduce la admiterea cererii sale, fiind evident că revizuientul încearcă pe această cale să obțină o reinterpretare a probatoriului administrat și eventual o prelungire a probațiunii, ceea ce este inadmisibil în calea extraordinară a revizuirii.

Cât privește incidența cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b) și d) C. proc. pen., se constată că potrivit textelor de lege menționate, cererea de revizuire se poate formula când un martor, expert ori interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere sau când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza supusă revizuirii.

Pentru ca mărturia mincinoasă sau cercetarea abuzivă să constituie temei al revizuirii este necesar ca ea să fi fost dovedită în prealabil și constată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau printr-o ordonanță a procurorului, ceea ce nu este cazul în speță.

Existența unei hotărâri judecătorești definitive sau a unei ordonanțe a procurorului este obligatorie și în cazul prevăzut de art. 394 lit. c) C. proc. pen., în sensul că numai pe această cale înscrisul la care face referire trebuie să fi fost declarat fals pentru a fi luat în considerare acest caz de casare.

În cauză o astfel de hotărâre sau ordonanță nu există astfel că nici sub acest aspect cererea de revizuire nu este admisibilă.

În fine, potrivit art. 394 lit. e) C. proc. pen., există caz de revizuire atunci când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru a se putea invoca acest temei de revizuire a unei hotărâri judecătorești este necesar ca hotărârile despre care se pretinde că nu se pot concilia, să fie penale și să privească aceleași fapte.

În speță, însă, deciziile penale nr. 5430/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și respectiv nr. 6586 din 22 noiembrie 2005 a aceleiași instanțe, la care se referă revizuientul, au fost pronunțate în cauze penale diferite și au avut obiecte distincte.

În plus din conținutul acestor hotărâri nici nu rezultă că ar fi de neconciliat, astfel că și sub acest aspect susținerile revizuientului nu pot fi primite.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe prin care revizuientului C.C. i-a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire, este corectă și se impune a fi menținută, astfel că recursul declarat împotriva acesteia urmează a fi respins ca neîntemeiat potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul C.C. împotriva sentinței penale nr. 51 din 31 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 iulie 2006.