Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3646/2006 AI generated

Admissibility of cancellation appeal challenging non-prosecution resolution after valid public notice citation

Case Number Decizia nr. 3646/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cancellation appeal filed by two appellants as inadmissible, thereby upholding the prior decision that had rejected their appeals against a lower court's dismissal of a complaint regarding a non-prosecution resolution. The dispute centered on the appellants' procedural challenge, arguing that the appellate hearing was conducted illegally without their presence due to one party's illness. The Court held that the condition for cancellation was not met because the initial citation was lawfully performed via public notice, and the appellants failed to provide evidence that they were unable to appear or that they had informed the court of such impediment. Relying on Articles 386(d), 391, and 192(2) of the Code of Criminal Procedure, the Court ruled the appeal inadmissible and ordered the appellants to pay judicial fees to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 386 lit. a) C. proc. pen, art. 391 C. proc. pen, art. 386 lit. d) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Admissibility of cancellation appeal challenging non-prosecution resolution after valid public notice citation: The dispute centered on the appellants' procedural challenge, arguing that the appellate hearing was conducted illegally without their presence due to one party's illness. The Court held that the condition for cancellation was not met because the initial citation was lawfully performed via public notice, and the appellants failed to provide evidence that they were unable to appear or that they had informed the court of such impediment. Relying on Articles 386(d), 391, and 192(2) of the Code of Criminal Procedure, the Court ruled the appeal inadmissible and ordered the appellants to pay judicial fees to the state.

Keywords

AI generated
challenge of cancellation criminal complaint public notice hearing of the parties procedural orders prior conduct

Cited Legislation

AI generated
art. 386 lit. a) C. proc. pen
au formulat contestație în anulare la data de 8 mai 2006, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
art. 391 C. proc. pen
Cited in the dispositive as the basis for rejecting the cancellation appeal as inadmissible.
art. 386 lit. d) C. proc. pen
Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 386 lit. d) C. proc. pen.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Cited in the dispositive to obligate the appellants to pay judicial costs to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 391 C. proc. pen.

Cited in the dispositive as the basis for rejecting the cancellation appeal as inadmissible.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Cited in the dispositive to obligate the appellants to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 2663 din 27 aprilie 2006 pronunțată în dosarul nr. 2865/1/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii I.G. și I.E. împotriva sentinței penale nr. 8/ F din 26 ianuarie 2006 a Curții de Apel Pitești.

Petiționarii au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 150 lei.

Instanța de recurs a constatat că sentința nr. 8 din 26 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul penal nr. 608/P/2005, prin care a fost respinsă plângerea petiționarilor formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 37/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, este legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii penale definitive, contestatorii I.E. și I.G. au formulat contestație în anulare la data de 8 mai 2006, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.

Contestatorii au motivat faptul că nu au fost prezenți la judecarea recursului, cauza fiind judecată fără a se îndeplini în mod legal procedura, deoarece I.E. era bolnavă.

În conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a examinat admisibilitatea cererii de contestație, fără citarea părților.

Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 386 lit. d) C. proc. pen.

La termenul din data de 27 aprilie 2006, când s-a judecat cauza de către instanța de recurs, procedura de citare a petiționarilor I.G. și I.E. a fost îndeplinită prin afișare, în condițiile stabilite de art. 177 și urm. C. proc. pen.

Petiționarii nu au făcut dovada că au fost în imposibilitate de a se prezenta la judecarea recursului și nici de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Întrucât în cauză nu s-au depus dovezi în sprijinul motivului de contestație în anulare invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă contestația, ca inadmisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii I.E. și I.G. împotriva deciziei penale nr. 2663 din 27 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorii la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 60 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 iunie 2006.