Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3343/2006 AI generated

Individualization of prison sentence for drug trafficking: appellate reduction upheld against cassation challenge

Case Number Decizia nr. 3343/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant-defendant's cassation appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reduce the sentence from 10 to 7 years of imprisonment for the crime of drug trafficking. The dispute concerned the defendant's objection to the individualization of the penalty, arguing that the 7-year sentence was excessively harsh relative to the facts, despite her initial conviction for selling three doses of heroin to an undercover informant. Relying on the principles of penalty individualization and the high social danger of narcotics offenses, the court held that the lower court’s reduction was justified and no new aggravating or mitigating circumstances warranted further review. The final judgment confirms a 7-year prison term, deducts the time served in preventive detention from September 13, 2005, to May 25, 2006, and orders the defendant to pay 300 lei in judicial expenses to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 71 C. pen, art. 65 C. pen, art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen, art. 88 C. pen, art. 350 C. proc. pen, art. 3859 alin. (3) C. proc. pen; Individualization of prison sentence for drug trafficking: appellate reduction upheld against cassation challenge: Prin decizia penală nr. 182 din 8 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost admis apelul inculpatei și s-a desființat în parte sentința atacată. În rejudecare, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen., și s-a redus pedeapsa de la 10 ani la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Keywords

AI generated
sentence for narcotics trafficking imprisonment individualization of criminal sentence preventive detention aggravated case cassation review

Cited Legislation

AI generated
art. 71 C. pen
În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art.
art. 65 C. pen
În temeiul art. 65 C. pen., raportat la art.
art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen
pen., raportat la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.
art. 88 C. pen
Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive începând cu data de 13 septembrie 2005 până la zi.
art. 350 C. proc. pen
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatei.
art. 3859 alin. (3) C. proc. pen
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art.
art. 3857 alin. (1) C. proc. pen
(1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
art. 72 C. proc. pen
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 127 din 2 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 47007/3/2005, în temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus condamnarea inculpatei B.M., la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) și e) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., raportat la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive începând cu data de 13 septembrie 2005 până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatei.

De asemenea, inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, pe data de 12 septembrie 2005, inculpata a fost surprinsă în flagrant, în timp ce vindea 3 doze de heroină, pentru suma de 600.000 lei, martorului denunțător P.M.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata B.M., solicitând reducerea pedepsei pe care o consideră prea aspră în raport de fapta săvârșită și de datele ei personale.

Prin decizia penală nr. 182 din 8 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost admis apelul inculpatei și s-a desființat în parte sentința atacată. În rejudecare, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen., și s-a redus pedeapsa de la 10 ani la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 13 septembrie 2005 până la zi și a fost menținută starea de arest a inculpatei.

Nemulțumită de soluția instanței de apel, inculpata a atacat-o cu recurs, solicitând reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, întrucât o consideră prea aspră.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 72 C. proc. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Instanța de apel a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatei, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus.

Infracțiunea reținută în sarcina inculpatei (traficul de droguri) este deosebit de gravă, inculpata făcând o obișnuință din activitatea de distribuire a acestor substanțe.

În aceste condiții nu se poate avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea criteriilor de individualizare cu care a operat instanța de apel.

Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M.

În conformitate cu dispozițiile art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, durata arestului preventiv începând cu data de 13 septembrie 2005, până la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva deciziei penale nr. 182 din 8 martie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 13 septembrie 2005 la 25 mai 2006.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2006.