Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2268/2003 AI generated

Refugee status and pension entitlements for children born during parental ethnic displacement under Law No. 189/2000

Case Number Decizia nr. 2268/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the County Pension House, upholding the Court of Appeal’s decision that ordered the pension authority to recognize the claimant’s status as a refugee for the period from August 1, 1942, to March 6, 1945, and to grant her entitlements under Law No. 189/2000 effective September 1, 2002. The dispute centered on whether an individual born during the forced displacement of her parents was entitled to compensatory benefits for ethnic persecution under the 1940–1945 regimes, despite not physically existing at the time of the initial refugee event. Relying on Article 1(lit. c) of Law No. 189/2000, the court held that the statute does not differentiate between individuals based on their age at the time of displacement; instead, children born during the parents’ refuge implicitly share the same juridical situation and suffer the consequences of the ethnic persecution, thereby qualifying them for the same protective rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000; Refugee status and pension entitlements for children born during parental ethnic displacement under Law No. 189/2000: Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, de prevederile acestei legi beneficiază orice cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, constând în strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Keywords

AI generated
refugee rights parents' pension ethnic persecution children's rights entitlement to benefits parental dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj, sub nr. 10965 din 25 septembrie 2002, reclamanta M.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 2388 din 3 septembrie 2002, prin care pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a refuzat să-i recunoască acesteia calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că:

- s-a născut la data de 1 august 1942, în localitatea Câmpia Turzii, în perioada refugiului părinților săi din localitatea de domiciliu, refugiu ce a avut loc pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940, când zona Ardealului de Nord a trecut sub jurisdicția statului ungar;

- refuzul pârâtei de a-i recunoaște calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de legea sus-menționată, este nejustificat, în condițiile în care, ea, reclamanta, a împărtășit situația părinților săi.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că la data refugierii, reclamanta nu a existat ca persoană fizică, astfel că efectele strămutării prevăzute de Legea nr. 189/2000, nu pot fi extinse și cu privire la aceasta.

Prin încheierea de ședință nr. 5226/C/2002 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul Cluj a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, reținând că în cauză sunt aplicabile normele speciale de competență prevăzute de Legea nr. 189/2000, potrivit cărora soluționarea contestației se face de către curtea de apel.

Considerându-se învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 37 din 14 ianuarie 2003, a admis acțiunea reclamantei, obligând-o pe pârâtă să-i recunoască acesteia, statutul de refugiat pentru perioada 1 august 1942 – 6 martie 1945 și să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin, începând cu data de 1 septembrie 2002.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinților săi și a suferit împreună cu aceștia, consecințele strămutării din localitatea de domiciliu, astfel că este de neconceput ca reclamanta să aibă un alt regim juridic, decât cel al părinților săi.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Prin motivele de recurs formulate în scris, pârâta a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, acestea referindu-se la persoane care au suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate sau nevoite să se refugieze în altă localitate, decât cea de domiciliu, ori, reclamanta nu era născută la data la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, de prevederile acestei legi beneficiază orice cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, constând în strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Din conținutul textului de lege menționat rezultă că în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care, din motive etnice, au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod implicit, și copii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceiași situație, cu cea a părinților refugiați.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, aceasta, începând cu data nașterii sale, respectiv 1 august 1942, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Pentru considerentele arătate, sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică, iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 37 din 14 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2003.