Revolutionary benefits claim: appeal allowed, lower court dismissal as premature annulled and case remanded for merits
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court admitted the appellant's appeal, overturned the appellate decision that had dismissed the claim as premature, and remanded the case to the Ploiești Court of Appeal for a trial on the merits, effectively ruling in favor of the claimant regarding the admissibility of the suit. The dispute concerned the claimant's demand for a reparative monthly allowance and moral damages under the "Law of Gratitude," challenging the administrative authorities' refusal to pay benefits based on the claimant's failure to exchange an old certificate issued in 1990 for a new one required by the 2004 law. The Supreme Court determined that the action was not premature because, under Article 9 of Law no. 341/2004 as subsequently extended by O.U.G. no. 133/2004 and Law no. 37/2005, the old certificates retained their validity and served as sufficient proof of entitlement to benefits until the statutory deadlines for exchange expired, thereby obligating the authorities to recognize the claim based on the existing documentation.
Legislator headnote
AI generatedart. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, art. 4 din Legea nr. 341/2004, art. 9 din Legea nr. 341/2004; Revolutionary benefits claim: appeal allowed, lower court dismissal as premature annulled and case remanded for merits: Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 341/2004, Legea recunoștinței față de eroii - martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, certificatele doveditoare, care au fost eliberate în perioada 1990 - 1997, în baza Legii nr. 42/1990, se vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționare din Decembrie 1989, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv de la data de 20 iulie 2004, data publicării legii în Monitorul oficial.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 22 septembrie 2005, reclamantul O.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, obligarea pârâților să-i stabilească și să-i achite o indemnizație lunară reparatorie, prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, legea recunoștinței față de eroii - martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 și să-i plătească daune morale în sumă de 5000 RON.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că s-a adresat Ministerului Administrației și Internelor, solicitând stabilirea și plata indemnizației, conform art. 4 din Legea nr. 341/2004 și art. 32 și 45 din Normele metodologice date în aplicarea legii, însă, prin adresa nr. 577527/2005, autoritatea pârâtă menționată i-a comunicat, în mod eronat, că nu i se poate acorda indemnizația prevăzută de art. 5 lit. m) din lege, întrucât nu îndeplinește condiția de vârstă, deși el nu a solicitat acest drept.
Unei a doua solicitări, pârâta Casa de Pensii i-a comunicat refuzul, motivat de faptul că nu ar deține noul certificat.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 152 din 28 octombrie 2005, a respins, ca prematur formulată, acțiunea.
Curtea de apel a reținut că soluția se impune, în raport cu faptul că, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 341/2004, ale Legii nr. 37/2005, pentru aprobarea O.U.G. nr. 133/2004 și ale H.G. nr. 1412/2004, termenul de preschimbare a vechilor certificate emise în baza Legii nr. 42/1990, de tipul celui deținut de reclamant, nu a expirat și cu împrejurarea că reclamantul nu a obținut noul tip de certificat, în vederea stabilirii indemnizației solicitate.
Împotriva sentinței, în termen legal a declarat recurs, reclamantul O.A.
În susținerea recursului se arată că hotărârea pronunțată este nelegală, întrucât acțiunea nu a fost prematur introdusă, că nici un revoluționar nu a obținut până în prezent noul tip de certificat prevăzut de Legea nr. 341/2004, că certificatele eliberate în baza Legii nr. 42/1990 își păstrează valabilitatea până la data apariției noilor certificate, și că în baza acestor documente se acordă drepturile prevăzute în Legea nr. 341/2004.
În al doilea motiv de recurs se arată că instanța nu s-a pronunțat cu privire la dovezile administrate în cauză.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul O.A. este deținător al certificatului și brevetului de „Luptător pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989”, remarcat prin fapte deosebite, titlu ce i-a fost eliberat în baza Legii nr. 42/1990.
Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 341/2004, Legea recunoștinței față de eroii - martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, certificatele doveditoare, care au fost eliberate în perioada 1990 - 1997, în baza Legii nr. 42/1990, se vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționare din Decembrie 1989, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv de la data de 20 iulie 2004, data publicării legii în Monitorul oficial.
Ulterior, prin dispoziția art. II din O.U.G. nr. 133/2004, termenele prevăzute de art. 9 se prorogă cu 6 luni, iar prin art. II al Legii nr. 37/2005, termenele prevăzute de art. 9 se prorogă cu încă 12 luni, respectiv până la data de 20 ianuarie 2006.
Din interpretarea acestor texte rezultă că certificatele eliberate în baza Legii nr. 42/1990 își prelungesc și își probează valabilitatea, iar pe baza acestor documente se acordă și drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004.
Așa fiind, acțiunea prin care O.A. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor și Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, solicitând stabilirea unei indemnizații reparatorii, nu este prematură.
Hotărârea instanței de fond urmează a fi casată, prin admiterea recursului declarat de reclamant și se va trimite cauza, aceleași instanțe, pentru soluționarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul O.A. împotriva sentinței civile nr. 152 din 28 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2006.