Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2144/2006 AI generated

Constitutional conflict over mandatory judicial retirement age: validity of 68-year limit versus general pension law

Case Number Decizia nr. 2144/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Civil-Administrative Section) dismissed the appeals filed by judicial and prosecutorial associations, upholding the contested decisions of the Plenum of the Superior Council of Magistracy regarding the mandatory retirement age for judges and prosecutors. The appellants challenged the Plenum's rulings as unconstitutional and contrary to the Pensions Law, arguing that the mandatory retirement at age 68 violated the organic Law on the Status of Judges and Prosecutors and violated their constitutional rights to tenure and non-discrimination. The court held that the challenged decisions were legal because they correctly implemented the constitutional interpretation established by the Constitutional Court in Decisions No. 375/2005 and No. 419/2005, which ruled that applying the general public pension age from the Pensions Law to magistrates was unconstitutional due to the principles of judicial independence and inamovibility, thereby confirming that the specific retirement age of 68 years remained the applicable standard for magistrates.

Legislator headnote

AI generated

art. 164 C. proc. civ, art. 64 din Legea nr. 303/2004, art. 132 din Constituție, art. 83 din Legea nr. 303/2004, art. 16 din Constituție, art. 124 din Constituție; Constitutional conflict over mandatory judicial retirement age: validity of 68-year limit versus general pension law: Se apreciază că, Consiliul Superior al Magistraturii face o confuzie evidentă în hotărârea atacată, dispoziția acestuia vizând pensionarea pentru limită de vârstă la 68 ani, când de fapt trebuia să se aibă în vedere menținerea în funcție, după împlinirea vârstei de pensionare. Prin această hotărâre, spun recurenții, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a încălcat dispozițiile art. 132 din Constituție, întrucât printre atribuțiile prevăzute la art. 143 nu se prevede delegarea legislativă.

Keywords

AI generated
retirement judicial law age discrimination constitutional limits the rights of the elderly age of majority

Cited Legislation

AI generated
art. 164 C. proc. civ
Pe rolul Înaltei Curți a mai fost înregistrat la 19 decembrie 2005, un recurs identic, declarat de aceleași părți împotriva acelorași hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, motiv pentru care, conform art. 164 C. proc. civ., pricinile s-au reunit sub nr.
art. 64 din Legea nr. 303/2004
444/2005 excede și vechiului text - art. 64 din Legea nr. 303/2004, adăugând nepermis dispozițiilor legale invocate.
art. 132 din Constituție
Prin această hotărâre, spun recurenții, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a încălcat dispozițiile art. 132 din Constituție, întrucât printre atribuțiile prevăzute la art.
art. 83 din Legea nr. 303/2004
Dispozițiile art. 83 din Legea nr. 303/2004, republicată, prevăd că judecătorii și procurorii, precum și magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și personalul de specialitate juridică prevăzut de art.
art. 16 din Constituție
Pe rolul Înaltei Curți a mai fost înregistrat la 19 decembrie 2005, un recurs identic, declarat de aceleași părți împotriva acelorași hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, motiv pentru care, conform art. 164 C.
art. 124 din Constituție
art. 155 din Constituție
82 sunt neconstituționale și privitor la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, încălcând dispozițiile art. 155 din Constituție.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8 decembrie 2005, la Înalta Curte de Casație și Justiție, Asociația M.R., filiala Mureș, Asociația A.D.I. și Asociația S.J., cu sediul în Târgu Mureș, au formulat recurs împotriva Hotărârilor nr. 444/2005 (Anexa nr. 2) și nr. 496/2005 (Anexa nr. 3), emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând, totodată, și suspendarea executării acestora, până la soluționarea irevocabilă a recursului.

Pe rolul Înaltei Curți a mai fost înregistrat la 19 decembrie 2005, un recurs identic, declarat de aceleași părți împotriva acelorași hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, motiv pentru care, conform art. 164 C. proc. civ., pricinile s-au reunit sub nr. 4024/2005, respectiv număr unic 16466/1/2005.

În motivarea recursului s-au criticat hotărârile sus-menționate, întrucât afectează în mod direct cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, fiind în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 303/2004, republicată.

Astfel, Hotărârea nr. 444/2005 ar afecta dreptul la pensionare, întrucât Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune imperativ că vârsta limită de pensionare este cea de 68 ani și, astfel, contravine dispozițiilor Legii nr. 19/2000. Se menționează în recurs că vârsta obligatorie de pensionare pentru magistrați este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000.

De asemenea, se argumentează recursul și prin aceea că dispoziția criticată din Hotărârea nr. 444/2005 excede și vechiului text - art. 64 din Legea nr. 303/2004, adăugând nepermis dispozițiilor legale invocate.

În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 419/2005, de care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii face vorbire în actele atacate, se apreciază că și aceasta pornește de la ideea că vârsta standard de pensionare este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, Curtea Constituțională criticând doar interdicția de menținere în funcție, după împlinirea limitei de vârstă de pensionare.

Se apreciază că, Consiliul Superior al Magistraturii face o confuzie evidentă în hotărârea atacată, dispoziția acestuia vizând pensionarea pentru limită de vârstă la 68 ani, când de fapt trebuia să se aibă în vedere menținerea în funcție, după împlinirea vârstei de pensionare. Prin această hotărâre, spun recurenții, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a încălcat dispozițiile art. 132 din Constituție, întrucât printre atribuțiile prevăzute la art. 143 nu se prevede delegarea legislativă.

Pentru aceleași motive a fost criticată și Hotărârea nr. 496/2005, solicitându-se anularea acestora.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente.

Dispozițiile art. 83 din Legea nr. 303/2004, republicată, prevăd că judecătorii și procurorii, precum și magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și personalul de specialitate juridică prevăzut de art. 87, nu pot fi menținuți în funcție, după împlinirea vârstei de pensionare prevăzută de lege.

Hotărârile atacate în prezentul recurs sunt emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în concordanță cu dispozițiile deciziei Curții Constituționale, care a statuat că, în cazul magistraților, vârsta de pensionare este de 68 de ani, nemaifiind evocată Legea nr. 19/2000, ca reglementare de referință.

Faptul că noua lege privind Statutul judecătorilor și procurorilor face trimitere la Legea pensiilor, nu poate constitui o neconstituționalitate, pentru că o dispoziție dintr-un act normativ poate face trimitere la alt act normativ de formă juridică egală.

Legea nr. 303/2004 și Legea nr. 19/2000 sunt legi organice cu aceeași forță juridică, însă Legea nr. 303/2004 este legea interpretată, diferite fiind doar nomele de interpretare.

Curtea Constituțională a constatat că sunt neconstituționale noile dispoziții ale art. 82, care conduce la pensionarea forțată a magistraților la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public, dar și înlăturarea din funcție, dacă au îndeplinit vârsta respectivă prevăzută de Legea nr. 19/2000.

Dacă s-ar proceda astfel, s-ar încălca dispozițiile art. 16 din Constituție, interdicția menținerii în funcție a judecătorilor, procurorilor și personalului prevăzut în textul de lege, de care am făcut vorbire mai sus, după împlinirea vârstei standard de pensionare, având caracter discriminatoriu în raport cu celelalte categorii de cetățeni care beneficiază de principiile generale ale sistemului public de pensii.

Legea nr. 19/2000 prevede creșterea treptată a vârstei standard de pensionare până în anul 2014, astfel încât Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 375/2005, a constatat fără posibilitate de tăgadă că aceste dispoziții încalcă principiile independenței și inamovibilității judecătorilor, prevăzute de art. 124 din Constituție, prin aceea că sunt eliberați din funcție, cu sau fără pensionare, indiferent dacă mai au sau nu, capacitatea de a-și continua activitatea.

Dispozițiile art. 82 sunt neconstituționale și privitor la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, încălcând dispozițiile art. 155 din Constituție.

Astfel, față de dispozițiile exprese ale Deciziei nr. 375/2005 și cele ale Deciziei nr. 419/2005, ale Curții Constituționale și de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, atacate prin prezenta cerere, sunt legale, motiv pentru care se vor respinge recursurile declarate de Asociația M.R., filiala Mureș, Asociația A.D.I. și Asociația S.J. Târgu Mureș, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Asociația M.R., filiala Mureș, Asociația A.D.I. și Asociația S.J. Târgu Mureș împotriva Hotărârii nr. 444 din 12 octombrie 2005 (Anexa nr. 2) și a Hotărârii nr. 496 din 26 octombrie 2005 (Anexa nr. 3), ambele ale Plenului Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2006.