Qualification of fuel use as industrial versus own consumption for excise duty exemption

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26 ianuarie 2005, reclamanta S.N.S. S. SA București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea pct. 3 din decizia nr. 403 din 30 decembrie 2004, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a pct. 8 din procesul-verbal de control nr. 4723 din 9 iunie 2004, întocmit de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și obligarea pârâtelor la restituirea accizelor, în cuantum de 4.831.081.553 lei.

Reclamanta a arătat că organele fiscale i-au refuzat rambursarea sumei solicitate cu titlu de accize, motivând că nu beneficiază de restituire, în condițiile în care cuantumul acestora a fost cuprins în costul de producție al produselor și au fost recuperate prin prețul de vânzare.

A mai arătat reclamanta că perioada supusă verificării a fost cuprinsă între 1 martie 2002 și 30 septembrie 2003, iar cererea de rambursare a sumei totale de 4.831.081.553 lei, s-a făcut în baza dispozițiilor art. 28 lit. g) și j) din O.U.G. nr. 158/2001, cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 163/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 158/2001.

S-a menționat în acțiune că S. SA a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 16 alin. (3) din H.G. nr. 163/2002, cu privire la documentele justificative pe care organul fiscal trebuie să le aibă în vedere cu ocazia analizării cererilor de restituire a accizelor.

De asemenea, reclamanta a susținut că nu i se poate nega dreptul de a beneficia de restituirea accizelor aferente materiilor prime folosite în scop industrial, cu atât mai mult, cu cât legislația fiscală nu interzice aceasta, în situația în care contribuabilul, din eroare, a înregistrat suma, pe cheltuiala deductibilă și a recuperat-o din prețul de cost al produsului finit.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1568 din 29 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat în parte decizia nr. 403 din 30 decembrie 2004, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală (pct. 3) și procesul-verbal de control nr. 4723 din 9 iunie 2004, încheiat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (pct. 8), a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de rambursarea sumei de 4.324.504.095 ROL, cu titlu de accize, conform raportului de expertiză și a obligat pârâții, la cheltuieli de judecată către reclamantă.

Instanța a reținut, în esență, că pentru perioada supusă controlului, respectiv 1 martie 2002 - 30 septembrie 2003, reclamanta îndeplinea condițiile legale prevăzute de art. 28 lit. j) din O.U.G. nr. 158/2001, aprobată prin Legea nr. 523/2001 și că beneficiază de scutire de la plata accizelor.

În consecință, instanța a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată, pentru suma de 4.324.504.905 lei, stabilită prin expertiza efectuată în cauză.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili care au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au susținut, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 28 lit. j) din O.U.G. nr. 158/2001, considerând greșit că produsul accizabil - motorina, ar fi fost folosit în scop industrial de către reclamantă;

- instanța de fond nu a dat nici o semnificație juridică împrejurării că reclamanta nu a evidențiat accizele în contul „alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”, ci în contul „cheltuieli”, ceea ce a condus la recuperarea contravalorii lor de la clienți, prin vânzarea produselor finite, astfel că aceasta nu a înregistrat nici o vătămare.

Recursurile sunt întemeiate.

Prin pct. 3 din decizia nr. 403 din 30 decembrie 2004, Agenția Națională de Administrare Fiscală a respins contestația formulată de S.N.S. S. SA București împotriva pct. 8 din procesul-verbal de control nr. 4723 din 9 iunie 2004, încheiat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în ceea ce privește cererea de rambursare a accizelor pentru motorina folosită în perioada 1 martie 2002 - 30 septembrie 2003, de către sucursalele sale, în sumă totală de 4.831.081.553 ROL.

Instanța de fond, admițând în parte acțiunea, a reținut că cererea intimatei-reclamante îndeplinește condițiile art. 28 lit. j) din O.U.G. nr. 158/2001, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 523/2002, precum și condițiile prevăzute la art. 16 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 158/2001, aprobate prin H.G. nr. 163/2002.

Într-adevăr, potrivit acestor prevederi legale, sunt scutite de la plata accizelor, hidrocarburile ciclice achiziționate direct de la producători, pe bază de contracte, de către agenții economici, pentru utilizarea în scop industrial.

În cauză, este necontestat că, în perioada supusă controlului, sucursalele intimatei-reclamante au folosit în activitatea desfășurată, diferite cantități de motorină, combustibil tip M și combustibil calor extra 1, pentru care s-a cerut rambursarea accizelor în sumă totală de 4.831.081.553 ROL.

De asemenea, este necontestat că aceste hidrocarburi au fost folosite de către sucursale, fie drept combustibil pentru centralele de producere a agentului termic și apă caldă pentru populație (sucursala Slănic și sucursala Târgu Ocna), fie drept carburanți pentru utilaje (sucursala Târgu Ocna), ori pentru extracția sării (sucursala Slănic, sucursala Târgu Ocna).

Organele fiscale au susținut că cererea de rambursare a accizelor nu îndeplinește condițiile legale, hidrocarburile respective nefiind folosite în scop industrial, deoarece nu se regăsesc în componența produselor finite, ci au fost folosite în activitatea desfășurată de către sucursale, potrivit obiectului lor de activitate.

Instanța de fond a reținut, însă, că cererea formulată de către agentul economic îndeplinește condițiile legale, în acest sens fiind și opinia expertului contabil care a ajuns la concluzia că reclamanta are dreptul la rambursarea sumei de 4.324.504.095 ROL.

Curtea de apel nu s-a referit, în motivarea hotărârii, la împrejurarea invocată de către organele fiscale, necontestată de reclamantă, că valoarea accizelor a fost inclusă în preț și a fost recuperată de la clienți, prin vânzarea produselor finite.

Concluzia instanței de fond, că cererea de rambursare a accizelor îndeplinește cerințele art. 28 lit. j) din O.U.G. nr. 158/ 2001, este lipsită de temei legal.

Astfel, instanța de recurs reține că soluționarea cauzei de față depinde de răspunsul care se dă la întrebarea dacă hidrocarburile respective au fost folosite sau nu în scop industrial, așa cum cer prevederile art. 28 lit. j) din O.U.G. nr. 158/2001.

Din conținutul reglementărilor O.U.G. nr. 158/2001 rezultă că legiuitorul a folosit, în ceea ce privește uleiurile minerale (din care fac parte și hidrocarburile, potrivit Anexei nr. 1 pct. C), două sintagme similare: „în scop industrial” și „în scop tehnologic”, în opoziție cu sintagma „consum propriu”.

Astfel, potrivit art. 28 lit. j), sunt scutite de la plata accizelor, hidrocarburile ciclice achiziționate direct de la producători, pe bază de contracte, de către agenții economici, pentru utilizarea în scop industrial.

Pe de altă parte, potrivit art. 27 alin. (11), agenții economici plătitori datorează la bugetul de stat, accize și pentru cantitățile de uleiuri minerale folosite pentru consumul propriu, altul decât cel utilizat în scop tehnologic pentru realizarea altor produse, în limita normelor de consum admise.

Or, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, hidrocarburile în cauză nu se regăsesc în produsele finite obținute, aceste hidrocarburi reprezentând doar un consum propriu al sucursalelor intimatei-reclamante, altul decât cel utilizat în scop tehnologic, în scop industrial.

Astfel fiind, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile art. 28 lit. j) din O.U.G. nr. 158/2001, ci sunt aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență.

În ceea ce privește dispozițiile art. 16 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 163/2002, rezultă că este vorba de condiții de formă (documentele justificative care trebuie anexate la cererea de rambursare), care trebuie îndeplinite cumulativ cu condiția de fond prezentată și analizată mai sus.

Totodată, în cauză, rezultă că sucursalele intimatei-reclamante au inclus accizele în preț, iar acestea au fost recuperate de la clienți, prin vânzarea produselor finite, astfel că nu a fost înregistrată nici o pagubă și, pe cale de consecință, nici o lezare a drepturilor și intereselor legitime ale intimatei-reclamante.

Or, din prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. fisc. și, respectiv, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, numai cel care este vătămat în drepturile sale ori interesele legitime printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, are dreptul la calea administrativă de atac la organul fiscal competent și, respectiv, la acțiune în fața instanței de contencios administrativ.

În ceea ce privește expertiza contabilă, rezultă că expertul și-a depășit domeniul său de competență, făcând aprecieri și ajungând la concluzia că agentul economic are dreptul la rambursarea accizelor solicitate, deși doar instanța de judecată este abilitată de lege să realizeze activitatea de jurisdicție, să „spună dreptul” în cauza cu care a fost învestită.

Astfel fiind, concluziile expertului contabil trebuiau înlăturate, soluționarea cauzei depinzând de interpretarea actelor normative incidente, așa cum s-a arătat mai sus, iar nu de interpretarea unor operațiuni, evidențe, etc., contabile.

În concluzie, recursurile vor fi admise, sentința atacată va fi casată și acțiunea va fi respinsă, actele administrative fiscale atacate fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 1568 din 29 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea formulată de S.N.S. S. SA, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2006.