Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2036/2006 AI generated

Eligibility for post-1940 population exchange reparations benefits: proof of familial persecution and statutory conditions for beneficiaries born after the exchange date

Case Number Decizia nr. 2036/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant’s initial success, admitted the counterparty’s appeal, and ordered the cassation of the prior appellate judgment with a remand for retrial, leaving no final determination on the merits pending the new proceedings. The dispute involved a claimant challenging an administrative decision by a county pension house that denied her status as a beneficiary of Law No. 189/2000 regarding reparation for victims of the 1940 population exchange, where the claimant, born in 1943, argued she suffered the same familial persecutions despite not being born during the year of the exchange. The court determined that the evidence submitted by the claimant was contradictory and illegible, failing to unequivocally establish the conditions of Article 1, paragraph c) of Government Ordinance No. 105/1999, and applied procedural rules requiring the court to ascertain the truth through all legal means, mandating the lower court to admit witness testimony and other evidence to clarify the factual basis for the statutory benefit.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ; Eligibility for post-1940 population exchange reparations benefits: proof of familial persecution and statutory conditions for beneficiaries born after the exchange date: Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că reclamanta nu poate să fie beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu era născută în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între Bulgaria și România, astfel că nu a fost nevoită să-și schimbe domiciliul.

Keywords

AI generated
proof of persecution status of beneficiary victim status transfer of population statutory benefit witness testimony

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ, reclamanta C.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5203 din 30 octombrie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu plata drepturilor cuvenite, cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 417/CA din 8 decembrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.S., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea. A anulat hotărârea nr. 5203 din 30 octombrie 2005, emisă de pârâtă. A stabilit reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea soluției s-a reținut că, întrucât reclamanta s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că reclamanta nu poate să fie beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu era născută în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între Bulgaria și România, astfel că nu a fost nevoită să-și schimbe domiciliul.

Examinând cauza, în raport cu motivul de recurs invocat, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este întemeiat, însă pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că probele depuse de reclamantă pentru susținerea acțiunii sunt contradictorii și nu confirmă în mod neechivoc, îndeplinirea condițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Din acțiune, ca și din copiile buletinului de identitate, certificatului de naștere și de căsătorie ale reclamantei rezultă că aceasta s-a născut la data de 1 martie 1943, din părinții G.D. și G.E. Înscrisurile depuse de reclamantă sunt ilizibile, iar în copiile contractului de vânzare-cumpărare și în procesul-verbal este înscris, în calitate de cumpărător, H.D., despre care nu rezultă în ce grad de rudenie se află cu reclamanta.

În cauză, potrivit art. 129 alin (5) C. proc. civ., instanța trebuia să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărârii temeinice și legale.

Pentru completarea probatoriului în sensul arătat, este necesară rejudecarea cauzei, instanța urmând a pune în discuția părților, administrarea probei cu martori, înscrisuri, precum și a altor probe ce vor fi precizate de părți; dacă acestea sunt în măsură să lămurească aspectele deduse judecății.

În consecință, recursul fiind întemeiat, se va admite, dispunând casarea hotărârii și trimiterea cauzei, aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 417/CA din 8 decembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2006.