Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1251/2006 AI generated

Suspension of fiscal warehouse license revocation for imminent prejudice under Law 554/2004

Case Number Decizia nr. 1251/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Public Finance, thereby upholding the Court of Appeal's decision to suspend the execution of an administrative decision revoking a fiscal warehouse license. The dispute centered on the lawfulness of suspending the execution of this administrative act under Law No. 554/2004, where the applicant argued that the revocation would cause imminent material prejudice, including the interruption of commercial relationships, employee layoffs, and the suspension of tax obligation payments. The court held that the appeal was unfounded because the lower court correctly applied Article 14 of Law No. 554/2004, finding that the statutory conditions for suspension were met, specifically the presence of well-justified circumstances and the prevention of imminent damage, allowing the prior order of suspension to remain in force until the final resolution of the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Suspension of fiscal warehouse license revocation for imminent prejudice under Law 554/2004: Art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea fondului.

Keywords

AI generated
suspension of payments administrative revocation of decision fiscal law commercial dispute dismissal of civil servant e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a apreciat că în speță sunt întrunite dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, motivând situația bine justificată și prejudiciul material iminent demonstrat cu actele depuse la dosar.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 228/PI/2005, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea formulată de reclamanta SC E.T. SRL Timișoara împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 190 din 1 iunie 2005, emisă de pârât, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. 7081/CA/2005, al Curții de Apel Timișoara.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a apreciat că în speță sunt întrunite dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, motivând situația bine justificată și prejudiciul material iminent demonstrat cu actele depuse la dosar.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs, Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond a pronunțat-o cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a arătat în recurs că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea acordându-se ca excepție și numai în cazuri bine justificate, ceea ce în speță nu a fost menționat.

Recurenta a făcut în recurs și considerațiuni de fond, care, însă, nu pot face obiectul acestei cereri care privește strict doar suspendarea executării actului administrativ în litigiu.

De asemenea, s-a solicitat și suspendarea executării sentinței civile nr. 228/2005, până la judecarea acestui recurs, cerere care a rămas fără obiect, în condițiile în care recursul s-a soluționat în 12 aprilie 2006.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea fondului.

Legea contenciosului nu admite ca regulă generală dreptul de suspendare, în orice împrejurări a actelor administrative. Rezultă din textul de lege - art. 14 din Legea nr. 554/2004, că trebuie îndeplinite mai multe condiții, enumerate în lege, respectiv cazuri bine justificate, prevenirea unei pagube iminente, și o ultimă condiție, aceea ca reclamanta să fi introdus în același timp sau în prealabil acțiunea în fond.

În speță, din examinarea actelor rezultă fără posibilitate de tăgadă, că reclamanta a îndeplinit toate condițiile invocate în art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și prejudiciul rezultând din aceea că revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. 293/2003, este o măsură extremă care conduce la o consecință de întrerupere a relațiilor comerciale cu partenerii de afaceri, concedierea unor angajați, stoparea plății obligațiilor fiscale.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 14 și considerentele mai sus enunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentințe atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, împotriva sentinței civile nr. 228/PI din 18 iulie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2006.