Liability of an administrative body for litigation costs despite exemption as a jurisdictional organ
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Municipal Mayor, upholding the appellate decision that confirmed the first-instance judgment obliging the defendant to pay litigation costs, thereby leaving in force the partial annulment of the administrative order regarding the value of reparation measures. The dispute arose from the nationalization of a 300-square-meter plot of land, with the plaintiff challenging the administrative officer’s issuance of an order granting reparation in securities rather than monetary compensation, and the defendant arguing it was immune from liability for court fees as a jurisdictional body acting under special competence. Relying on the principle that the administrative order was procedurally flawed and illegal because it underestimated the property's value as established by an uncontested expert report, the Court applied the Civil Procedure Code provisions on litigation costs, determining that the defendant’s failure to issue a legally correct order constituted procedural fault, and that the awarded attorney fees were not disproportionately high relative to the value of the claim or the work performed.
Legislator headnote
Keywords
Placeholder
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1306 din 16 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Călărași s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul B.C. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Călărași.
S-a dispus anularea în parte a dispoziției nr. 2010 din 15 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Călărași, numai în ceea ce privește măsurile reparatorii acordate reclamantului B.C. , stabilindu-se valoarea acestora la 189.410.100 lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale dispoziției nr. 2010 din 15 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Călărași.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 4.164.000 lei cheltuieli de judecată.
La soluționarea cauzei s-au avut în vedere actele dosarului, față de care s-au reținut următoarele:
Terenul în suprafață de 300 mp situat în Călărași, a fost expropriat de la reclamant prin Decretul Prezidențial nr. 467/1979 privind exproprierea unor terenuri și construcții.
Fiind o expropriere, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 întrucât terenul este ocupat integral de lucrări pentru care s-a dispus exproprierea și nu art. 24 alin. (2) din aceeași lege, întrucât prevederile dispozițiilor legale reprezintă o normă specială și se aplică cu prioritate.
S-a apreciat că măsurile reparatorii prin echivalent sunt cele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 10/2001 și că în mod corect prin dispoziția emisă s-a făcut reclamantului oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în titluri de valoare sau acțiuni [art. 11 alin. (8) din lege], nefiind aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (2) din lege care ar fi îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri bănești.
Având în vedere că prin raportul de expertiză efectuat în cauză, necontestat de nici una dintre părți, s-a stabilit o valoare mai mare pentru imobilul în cauză, tribunalul a anulat în parte dispoziția contestată numai în ceea ce privește cuantumul măsurilor reparatorii.
Prin decizia nr. 1574 din 14 decembrie 2005 s-au respins apelurile declarate de către ambele părți, în motivarea deciziei reținându-se următoarele argumente:
Primăria Municipiului Călărași, Primarul Municipiului Călărași, nu și-a motivat apelul, iar instanța a făcut aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc. civ., luându-se în considerare apărările și dovezile invocate de parte în primă instanță.
Apelantul-reclamant a solicitat prin notificare acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în principal, și în subsidiar despăgubiri bănești.
În ceea ce privește apelul formulat de către pârât, s-a reținut că valoarea de circulație a imobilului s-a stabilit prin raportul de expertiză care nu a fost contestat de nici una dintre părți.
Împotriva deciziei de apel a declarat recurs apelantul-pârât Primarul Municipiului Călărași, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
În mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată deoarece a acționat în baza competenței speciale acordate de Legea nr. 10/2001 și a acționat ca un organism jurisdicțional ce nu poate suporta cheltuieli de judecată, care sunt și foarte mari față de natura cauzei.
Asupra recursului formulat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Recurentul a figurat ca parte în cauză în calitate de emitent al dispoziției contestată de către reclamant, calitate conferită de art. 26 alin. (3) [fost art. 24 alin. (7)] din Legea nr. 10/2001 republicată.
În condițiile în care s-a apreciat, pe baza probatoriului administrat, că valoarea imobilului în limitele căreia se acordă măsuri reparatorii în echivalent este mai mare decât cea stabilită prin dispoziția emisă de către recurentul-pârât și s-a anulat, în parte, dispoziția, se constată culpa procesuală a recurentului-pârât care, sub acest aspect, s-a apreciat că a emis o dispoziție nelegală care a fost corectată numai în urma apelării la justiție.
În aceste condiții s-a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. permite magistraților să micșoreze onorariul avocatului, dar numai în situația în care se constată că acesta este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat, aspecte ce nu pot fi reținute în cauză față de aceste criterii și valoarea onorariilor care este de 1.500.000 lei (ROL).
Pe de altă parte, art. 274 alin. (3) C. proc. civ. interzice magistraților să micșoreze onorariile pentru plata experților iar în cauză s-a efectuat expertiza tehnică care a fundamentat soluția dispusă în cauză.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate în cadrul recursului, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 174 din 14 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă; față de cadrul procesual al litigiului de față, fiind în mod evident că este o eroare materială consemnarea în minuta deciziei de recurs ca dată a deciziei de apel 14 noiembrie 2005 în loc de 14 decembrie 2005 cum era corect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Călărași împotriva deciziei civile nr. 1574 din 14 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2006.