In-kind restitution under Law No. 10/2001 despite abusive 1974 expropriation decree and partial private sale of property

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta B.E. a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 1214 din 5 august 2003 a Primarului General al Municipiului București prin care i-a fost respinsă notificarea în partea privind restituirea în natură a construcției situată în București.

În motivarea contestației se arată că prin Dispoziția contestată i-a fost restituit în natură terenul nu și construcția fără a se respecta dispozițiile legale referitoare la proprietate deoarece construcția rămâne ilegal în proprietatea statului, care a preluat întregul imobil în anul 1976 conform Decretului nr. 223/1974.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 574 din 10 iunie 2004 a respins ca neîntemeiată contestația.

Instanța a reținut că reclamantei i-a fost restituit prin decizia contestată terenul în suprafață de 228,57 mp liber de construcții. Cu privire la imobilul construcție revendicat acesta a fost vândut chiriașului conform Legii nr. 112/1995. În plus imobilul a fost trecut în proprietatea statului cu plată conform Decretului nr. 223/1974 astfel că preluarea nu a fost abuzivă.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 368 din 17 mai 2005.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta care susține, în esență că în mod greșit s-a apreciat că imobilul construcție nu poate fi restituit în natură, fiind preluat de stat cu titlu în baza Decretului nr. 223/1974 și acordarea unor despăgubiri modice ce nu poate conduce la concluzia că preluarea nu a fost abuzivă. Legea nr. 10/2001 consacră ca regulă principiul restituirii în natură și numai în cazuri expres prevăzute de lege când restituirea nu este posibilă în natură exista posibilitatea reparării prin echivalent a prejudiciului.

Recursul se privește ca fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează.

Reclamanta a dobândit prin cumpărare imobilul compus din teren și construcție situat în București.

Prin decizia nr. 1622 din 17 noiembrie 1976 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București întregul imobil a fost trecut în proprietatea statului cu plată în temeiul Decretului nr. 223/1974.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamanta a formulat „notificare” la 26 octombrie 2001 și a solicitat restituirea în natură a imobilului teren și construcție.

Primarul General al Municipiului București, prin dispoziția nr. 1214 din 5 august 2003 a dispus restituirea în natură a terenului liber în suprafață de 228,57 mp situat în București. A fost respinsă notificarea privind restituirea construcției de la aceiași adresă cu motivarea că aceasta a fost preluată cu plată în proprietatea statului (art. 2 din decizie).

Instanțele prin hotărârile menționate în partea privind istoricul litigiului au confirmat ca fiind legală soluția prevăzută de art. 2 din decizia contestată.

Sub acest aspect hotărârea recurată nu este în concordanță cu Legea nr. 10/2001. Potrivit prevederilor acestei legi restituirea în natură constituie regula iar celelalte măsuri reparatorii pot fi luate numai în situațiile în care conform aceleași legi restituirea în natură nu este posibilă.

Trecerea în proprietatea statului a unor bunuri imobile în temeiul Decretului nr. 223/1974 este abuzivă, acest act normativ fiind printre primele abrogate după 22 decembrie 1999. Plata unor despăgubiri, oricum limitele, nu poate înlătura caracterul abuziv al trecerii imobilului în proprietatea statului.

Astfel că, sub acest aspect, motivul de recurs invocat de reclamantă este întemeiat.

Numai că, o parte din imobil și anume apartamentul nr. 1 parter a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 către R.A.M.A. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 338/25514 din 30 septembrie 1996 și a actului adițional din 7 martie 2003.

În conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 10/2001 (atât în redactarea inițială cât și după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005) pentru apartamentul vândut măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent.

Drept consecință, reclamanta este îndreptățită să i se restituie în natură apartamentul situat la etaj și mansardă.

Pentru apartamentul situat la parter, vândut de stat cum s-a arătat aceiași reclamantă este îndreptățită să primească măsuri reparatorii reprezentând diferența dintre valoarea despăgubirilor actualizate și valoarea corespunzătoare a apartamentului.

Aceasta este măsura legală deoarece contractul de vânzare-cumpărare nu a fost anulat în condițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 modificată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva deciziei nr. 368 A din 17 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 574 din 10 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Anulează în parte dispoziția nr. 1214 din 5 august 2003 emisă de Primarul General cu privire la art. 2.

Constată că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a apartamentului situat la etajul și mansarda construcției din sectorul 1 și obligă Primăria să emită decizie de restituire în acest sens.

Stabilește că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul de la parter, ce a fost vândut, reprezentând diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației și valoarea corespunzătoare a apartamentului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2006.