Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 519/2003 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against appellate order extending preventive detention under Art. 160d(1) Code of Criminal Procedure

Case Number Decizia nr. 519/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant’s appeals as inadmissible, leaving the appellate court’s orders extending the preventive detention by 30 days each on September 12 and October 3, 2003, in force, and ordered the defendant to pay state court costs of 1,000,000 lei, of which 200,000 lei for the ex officio lawyer’s fee was advanced by the Ministry of Justice. The dispute concerned the procedural admissibility of a cassation appeal against interlocutory orders issued by the Supreme Court of Justice’s Penal Section verifying the legality of preventive detention after a conviction had been upheld on appeal. The court held that under Article 160d(1) of the Code of Criminal Procedure, which mandates the appellate or cassation court to verify detention legality ex officio via a reasoned order, no appeal mechanism is provided for such decisions, unlike for first-instance orders under Article 160c(1); consequently, allowing an appeal would violate the principle of legality of legal remedies, the hierarchical jurisdictional competence of the natural cassation court, and the finality of the judicial decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 160d C. proc. pen, art. 160d alin. (1) C. proc. pen, art. 160c alin. (1) din C. proc. pen, art. 160a alin. (2) C. proc. pen, art. 160c alin. (1) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen; Inadmissibility of cassation appeal against appellate order extending preventive detention under Art. 160d(1) Code of Criminal Procedure: Așa fiind și cum prin art. 160c alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66/2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de recurs, legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Keywords

AI generated
preventive detention code of criminal procedure interlocutory decision procedural issues grounds for cassation principle of legality
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 12 septembrie 2003 și apoi la 3 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 2532/2003, a fixat termen pentru verificarea legalității arestării inculpatului.

Având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror și prelungită de instanțe, că a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii, menținută în apel și observând și dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpatului este legală și, prin încheierile pronunțate la datele menționate, a dispus prelungirea acesteia cu câte 30 zile.

Împotriva acestor încheieri inculpatul V.P.S. a declarat recurs.

Recursurile sunt inadmisibile.

Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”.

Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160b și ale art. 160c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind și cum prin art. 160c alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66/2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de recurs, legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este adevărat că prin art. I pct. 25 și 26 din O.U.G. nr. 109/2003 (M. Of., nr. 748/26.10.2003), art. 160c și art. 160d C. proc. pen. au fost abrogate.

În același sens sunt însă dispozițiile art. 160b, cu trimitere la art. 160a alin. (2) C. proc. pen., modificate prin ordonanța de urgență menționată.

Totodată, ordonanța de urgență privitoare la modificarea Codului de procedură penală nu a vizat condițiile de exercitare a recursului în procesul penal, așa încât acestea rămân în continuare așa cum au fost reglementate prin Cap. III al Titlului II din Partea specială a acestuia.

Ca atare, chiar și în raport de modificarea legislativă menționată, calea procesuală aleasă de inculpat nu are suport legal și, în consecință, în lipsa dreptului de a sesiza instanța de control judiciar, recursurile declarate de către acesta nu pot declanșa controlul judecătoresc asupra legalității și temeiniciei încheierilor atacate, prin care instanța competentă, conform normelor legale în vigoare la data pronunțării, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu câte 30 zile.

Pe de altă parte, în raport de modul de reglementare, calea de atac constituie o calitate a hotărârii judecătorești.

În consecință, o hotărâre judecătorească, sentință, decizie sau încheiere, după caz, este supusă căilor de atac prevăzute de lege la data pronunțării acesteia.

Așa fiind, admisibilitatea recursurilor declarate de inculpat este examinată în raport de exercitarea acestora cu respectarea condițiilor prevăzute de legea procesuală penală la data pronunțării hotărârilor atacate.

De altfel, o încheiere a instanței de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de inculpat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca inadmisibile.

Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de inculpatul V.P.S. împotriva încheierilor din 12 septembrie 2003 și din 3 octombrie 2003, pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2532/2003, ca inadmisibile.

Obligă pe inculpat să plătească statului 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată astăzi 24 noiembrie 2003, în ședință publică.