Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2211/2003 AI generated

Applicability of municipal services law to public utility electricity contracts versus regulatory authority jurisdiction

Case Number Decizia nr. 2211/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the Court of Appeal's prior decision to reject the original action, thereby confirming that the national energy regulatory authority's decision remained in force. The dispute involved a challenge by a state-owned energy supplier against a regulatory decision regarding non-negotiable contract clauses (payment terms, maturity, and penalties), with the appellant arguing that the specific municipal services law did not apply to their status as a national interest entity. The Court held that the provision of electrical energy constitutes a public utility service governed by the Law on Public Municipal Services, which takes precedence over the regulatory authority's decision and applies regardless of whether the supplier is under local administrative authority. The Court also ruled that subsequent regulatory emergency ordinances lacked retroactive effect and could not apply to the impugned decision issued in May 2002.

Legislator headnote

AI generated

art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 63/1998, art. 1 din Legea nr. 29/1990, art. 25 din Legea nr. 326/2001; Applicability of municipal services law to public utility electricity contracts versus regulatory authority jurisdiction: În motivarea soluției s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Keywords

AI generated
public utility municipal administrative authority service contract public service challenge of administrative decisions energy legislation

Cited Legislation

AI generated
art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 63/1998
Decizia a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 63/1998 și ale art.
art. 1 din Legea nr. 29/1990
În motivarea soluției s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990.
art. 25 din Legea nr. 326/2001
SA, sucursala Craiova, criticând-o pentru netemeinicie, susținând, în esență, că pentru clauzele referitoare la modul de plată, termenul de scadență și valoarea penalităților nu se aplică art. 25 din Legea nr.

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 22/2000
a) din decizia nr. 22/2000 a A.N.R.E; astfel, a fost încălcată procedura de soluționare a neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei electrice și termice, aprobată prin decizia nr.
Decizia nr. 360/2002
Decizia nr. 360/2002, a cărei anulare s-a solicitat, a fost emisă de pârâtă la data de 16 mai 2002, iar O.U.G.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 iunie 2002 la Tribunalul Dolj, reclamanta SC E.O. SA, sucursala Craiova, a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.E., pentru ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună anularea deciziei nr. 360 din 10 mai 2002, emisă de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 2362 din 9 septembrie 2002, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, și-a declinat competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel București.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că decizia emisă de pârâtă este nelegală, întrucât art. 8 și 15 din Contractul de furnizare a energiei electrice nu sunt clauze negociabile. Decizia a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 63/1998 și ale art. 4 lit. a) din decizia nr. 22/2000 a A.N.R.E; astfel, a fost încălcată procedura de soluționare a neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei electrice și termice, aprobată prin decizia nr. 22/2000. A mai arătat reclamanta că este o societate de interes național și că nu este supusă regimului juridic reglementat de Legea nr. 326/2001, dispozițiile acestui act normativ fiind aplicabile doar unităților al căror scop este furnizarea energiei electrice necesară iluminatului public. Legea nr. 326/2001, privind serviciile publice de gospodărie comunală, nu se aplică și contractelor de furnizare a energiei electrice. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 29/1990 și Decizia nr. 22/2000 a A.N.R.E.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1225 din 17 decembrie 2002, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC E.O. SA, sucursala Craiova, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.E.

În motivarea soluției s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990.

S-a reținut, de asemenea, că sunt întrunite caracteristicile serviciului de gospodărie comunală, ca serviciu de utilitate publică, chiar dacă reclamanta se află sub autoritatea consiliului local, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 326/2001, iar nu ale deciziei nr. 22/2000 emisă de A.N.R.E., deoarece Legea nr. 326/2001 are forță juridică superioară deciziei A.N.R.E.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamanta SC E.O. SA, sucursala Craiova, criticând-o pentru netemeinicie, susținând, în esență, că pentru clauzele referitoare la modul de plată, termenul de scadență și valoarea penalităților nu se aplică art. 25 din Legea nr. 326/2001, a serviciilor publice de gospodărie comunală, cu modificările ulterioare și că sfera de aplicabilitate în prezent a Legii nr. 326/2001, este pentru serviciile de gospodărie comunală, iar nu penru energia electrică.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Decizia nr. 360 din 10 mai 2002 a fost emisă de A.N.R.E. în conformitate cu dispozițiile legale, respectiv cu prevederile Legii nr. 326/2001, a serviciilor publice de gospodărie comunală, cu modificările ulterioare.

Se reține că reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 326/2001, întrucât alimentarea cu energie electrică se desfășoară sub autoritatea administrației publice locale. Împrejurarea că reclamanta nu se află sub autoritatea administrației locale, nu are relevanță, întrucât alimentarea cu energie electrică este un serviciu de utilitate publică și întrunește caracteristicile serviciului de gospodărie comunală.

În cauză nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 197/2002, aceasta neavând efect retroactiv. Decizia nr. 360/2002, a cărei anulare s-a solicitat, a fost emisă de pârâtă la data de 16 mai 2002, iar O.U.G. nr. 197/2002 după cum chiar recurenta menționează în motivele de recurs, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Așa fiind, recursul declarat de reclamantă nu este fondat și urmează a fi respins ca atare, instanța făcând o apreciere corectă a probelor administrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC E.O. SA, sucursala Craiova, împotriva sentinței civile nr. 1225 din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2003.