Absolute nullity of land lease contract pending property restitution claim under construction law
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the municipality-appellant, leaving in force the lower courts' judgment that declared the absolute nullity of a land lease agreement and its additional act, ordered the appellant to pay damages of 841,890,000 lei plus litigation costs to the counterclaimant, and imposed an additional 1,000 RON litigation cost on the appellant. The dispute arose from a counterclaim by the lessee after the municipality leased land that remained subject to a pending restitution claim by the original owner, with the lessee having incurred a construction authorization fee despite the administrative authority's failure to notify the contractor of the ownership challenge. The Court held that the lease was null under Article 11 of Law No. 50/1991 because the property was subject to a pending restitution claim, a legal prohibition the lessor was required to know, and affirmed the damages award based on documented payment of the authorization fee, rejecting arguments that the nullity was relative or that the prejudice was unproven.
Legislator headnote
AI generatedart. 11 din Legea nr. 50/1991, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 274 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Absolute nullity of land lease contract pending property restitution claim under construction law: Potrivit prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, constatarea nulității absolute a contractului de concesiune și a actului adițional subsecvent, cu 841.890.000 lei daune interese.
Prin aceeași hotărâre s-a admis cererea reconvențională, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune și a actului adițional, iar reclamantul a fost obligat la despăgubiri civile în sumă de 841.890.000 lei și 37.935.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a concesionat pârâtei terenul în litigiu care însă ulterior a fost revendicat cu solicitarea de restituire în natură de fostul proprietar și nu a notificat concesionarului apariția respectivei împrejurări de natură a aduce atingere drepturilor acestuia.
În ce privește cererea reconvențională, prin hotărârea instanței de fond s-a reținut că s-a solicitat de către concesionară eliberarea unei autorizații de construire, după ce în prealabil a fost obligată să plătească suma de 841.890.000 lei, iar autoritatea administrativă a emis această autorizație deși exista o cerere de revendicare a terenului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul a declarat recurs susținând că este netemeinică și nelegală întrucât:
- greșit a fost apreciat ca fiind nul absolut contractul de concesiune încheiat între părți pentru nerespectarea art. 11 din Legea nr. 50/1991; nulitatea instituită prin acest text este relativă și virtuală;
- la data concesionării, terenul în litigiu se afla în proprietatea municipiului București, intimata până în anul 2002 și-a plătit consecvent taxele de concesiune;
- nelegal s-a admis cererea reconvențională pentru despăgubiri civile atâta vreme cât intimata nu a făcut dovada vreunui prejudiciu efectiv și nefondat a fost obligat reclamantul la plata de cheltuieli de judecată.
Au fost invocate în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul reclamantului este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Din criticile aduse de recurentă, nu rezultă existența nici uneia dintre situațiile menționate de textul procedural de mai sus.
Corect s-a reținut în hotărârea instanței de apel că art. 11 din Legea nr. 50/1991, disciplina în construcții, cuprinde o normă cu caracter prohibitiv, reclamantul fiind acela care trebuia să cunoască dispoziția textului menționat și să nu procedeze la încheierea contractului de concesiune cu pârâta.
Cum autoritatea administrativă nu a adus la cunoștință concesionarului cererea de revendicare conform art. 13.3 din contract și cum caracterul revendicabil al terenului exista încă de la data încheierii contractului de concesiune, corect s-a reținut de instanța de apel că singura sancțiune aplicabilă acestui contract este nulitatea.
Critica din recurs potrivit cu care pârâta nu a făcut dovada cheltuirii efective a sumei de 841.890.000 lei este, de asemenea, nefondată atâta vreme cât la dosarul instanței de fond se află dovada plății prin V. a sumei respective în beneficiul Primăriei municipiului București cu titlu de „contravaloare taxă autorizare construcție Dr. S./B.”.
Față de prevederile art. 274 C. proc. civ., și cum reclamanta a fost partea căzută în pretenții, corect a fost obligată de instanțele anterioare la plata cheltuielilor de judecată.
Așa fiind, în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului se va respinge și în baza prevederilor art. 274 C. proc. civ., va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimatei în recurs în sumă de 1000 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL împotriva deciziei nr. 692 din 30 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
Obligă recurentul la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC E.C. SRL București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2006.