Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2579/2006 AI generated

Judicial suspension of appeal improperly dependent on unrelated nullity suit regarding shareholder status

Case Number Decizia nr. 2579/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeals of the plaintiff and the interventionist, modifying the appellate decision to lift the suspension of proceedings and remanding the case to the Court of Appeal for continued adjudication. The dispute centered on a procedural motion where the appellate court suspended the appeal against a first-instance judgment that had dismissed claims for the absolute nullity of a joint-stock company’s extraordinary general assembly resolution, on the grounds that the outcome was dependent on a separate pending lawsuit regarding the validity of a prior shareholder distribution. The Supreme Court determined that the suspension was illegal and unjustified because the appellate court lacked a formal request from the parties to suspend the case, and it erroneously found a dependency between the two proceedings, as the status of the shareholder in the separate lawsuit did not affect the validity of the challenged assembly resolution under the Companies Law. The decisive legal basis for the reversal was Article 244(1)(1) of the Code of Civil Procedure, which prohibits judicial suspension without a party request unless strictly necessary, and Article 312(3) of the Code of Civil Procedure, which governs the remedy for illegal appellate decisions.

Legislator headnote

AI generated

art. 244 pct. 1 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 129 alin. (6) C. proc. civ, art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 312 alin. (3) C. proc. civ; Judicial suspension of appeal improperly dependent on unrelated nullity suit regarding shareholder status: Prin încheierea din 22 decembrie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendă judecarea apelurilor până la soluționarea irevocabilă a cauzei nr. R 734/COM/2005 de către Tribunalul Constanța, reținând că prin sentința civilă nr. 3910/ COM din 6 decembrie 2005 s-a dispus constatarea nulității absolute a hotărârii nr. 1 din 15 decembrie 2000 a adunării generale a Asociației P.A.S. SC F. SA prin care se dispusese distribuirea, transmiterea a 1.264.935 acțiuni cumpărate de Asociația P.A.S. respectiv către S.C., 1.075.195 acțiuni și către conducerea societății, salariați și pensionari, 189.740 acțiuni.

Keywords

AI generated
absolute nullity of judgment article of civil procedure shareholder status judicial law pending proceedings legal status

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 noiembrie 2004 reclamanta SC F. SA Medgidia, societate în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar SC F.F.C. SRL Constanța în contradictoriu cu pârâtele SC F. SA Medgidia prin administrator S.A. și SC F. SA Azuga prin administrator S.C., a cerut instanței să constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 18 din 23 octombrie 2004 a așa zisei adunări generale extraordinare a acționarilor SC F. SA întrucât în structura acționariatului și a actelor constitutive neoperându-se nici o modificare, de la publicarea planului de reorganizare, singurele hotărâri valabile puteau fi luate de adunarea generală ordinară sau extraordinară a acționarilor în compunerea cărora intra Asociația P.A.S. F. și S.I.F. T., cu majoritatea prevăzută de lege și cu avizul administratorului judiciar, iar la așa zisa adunare generală extraordinară din 23 octombrie 2004 administratorul judiciar desemnat de judecătorul sindic a lipsit și toate mențiunile privind convocarea, publicația, ordinea de zi, locul desfășurării fiind însușite și folosite nelegal de către S.C., în aceeași zi având loc o altă A.G.E.A. legală, cu participarea acționarului majoritar Asociația P.A.S. F.

La termenul din 14 decembrie 2004, Asociația P.A.S. SA Medgidia formulează cererea de intervenție în interes propriu solicitând constatarea nulității absolute a așa-zisei hotărâri nr. 18 din 23 octombrie 2004, constatarea că Asociația P.A.S. F. SA Medgidia în calitate de acționar majoritar al SC F. SA Medgidia a ținut la data de 23 octombrie 2004 A.G.E.A. având ca ordine de zi aprobarea intenției de majorare a capitalului social cu suma de 43 miliarde lei reprezentând investiții realizate de P.A.S. în societate, ca urmare a îndeplinirii obligației asumate prin contractul de vânzare cumpărare acțiuni nr. 77 din 6 decembrie 2000, numirea evaluatorului, precum și menționarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Constanța în Registrul Comerțului și publicarea acesteia în M. Of.

Prin sentința civilă nr. 2083/ COM din 28 iunie 2005 (Camera de Consiliu), Tribunalul Constanța, secția civilă, admite excepția lipsei calității lui S.C. de reprezentant al SC F. SA la data convocării A.G.E.A. pentru 23 octombrie 2004, respinge, ca nefondată, excepția lipsei calității lui S.A. de reprezentant al SC F. SA la aceeași dată, respinge, ca nefondată, cererea principală formulată de administratorul judiciar al SC F. SA în contradictoriu cu pârâtele SC F. SA prin administrator S.A., Medgidia și SC F. SA prin administrator S.C., A. și intervenienta Asociația P.A.S. SC F. SA Medgidia și respinge, ca nefondată, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Asociația P.A.S. SC F. SA.

Pentru a decide astfel, instanța reține că la data convocării A.G.E.A. pentru 23 octombrie 2004 era în vigoare hotărârea nr. 17 din 12 august 2004 prin care s-a dispus, cu unanimitate de voturi, revocarea Consiliului de Administrație compus din S.C., N.T., B.I., S.A., R.G., D.M. și P.M. și alegerea unui nou consiliu compus din C.P., P.A., R.G., S.A., B.I., astfel că S.A. era reprezentant legal al SC F. SA la data de 23 octombrie 2004, data A.G.E.A. a cărei hotărâre este contestată, dată la care însă S.C. nu mai avea calitatea de administrator al menționatei societăți. Mai reține instanța că potrivit adresei emise de SC R.M. SA, sucursala R. Buzău, la 30 august 2004, înainte de rezilierea contractului cu aceasta, S.C. avea la 23 octombrie 2004 calitatea de acționar majoritar al SC F. SA dobândită în urma contractului de vânzare cumpărare acțiuni nr. 77 din 6 decembrie 2000 și a hotărârii nr. 1 din 15 decembrie 2000, fiind îndrituit să participe la A.G.E.A. convocată pentru acea dată de SC F. SA prin S.A. și administratorul judiciar SC F.F.C. SRL, acesta din urmă împreună cu intervenienta în interes propriu Asociația P.A.S. împiedicându-l pe S.C. să-și exercite dreptul de participare la adunare la care era îndreptățit, astfel că ei nu pot invoca propria culpă în obținerea protecției drepturilor lor.

Împotriva sentinței instanței de fond au promovat apeluri reclamanta SC F.F.C. SRL în calitate de administrator judiciar al SC F. SA, intervenienta în interes propriu Asociația P.A.S. SC F. SA Medgidia prin președinte S.A., și pârâta SC F. SA Medgidia prin președintele C.A.S.A.

Prin încheierea din 22 decembrie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendă judecarea apelurilor până la soluționarea irevocabilă a cauzei nr. R 734/COM/2005 de către Tribunalul Constanța, reținând că prin sentința civilă nr. 3910/ COM din 6 decembrie 2005 s-a dispus constatarea nulității absolute a hotărârii nr. 1 din 15 decembrie 2000 a adunării generale a Asociației P.A.S. SC F. SA prin care se dispusese distribuirea, transmiterea a 1.264.935 acțiuni cumpărate de Asociația P.A.S. respectiv către S.C., 1.075.195 acțiuni și către conducerea societății, salariați și pensionari, 189.740 acțiuni.

Împotriva încheierii menționate declară recurs intervenienta în interes propriu apelanta Asociația P.A.S. SC F. SA Medgidia, pârâta apelantă SC F. SA Medgidia reprezentată de S.A., reclamanta apelantă SC F.F.C. SRL ca administrator judiciar al SC F. SA, recursul acesteia din urmă fiind însușit de SC M. SRL, noul administrator judiciar al SC F. SA numit prin încheierea din 29 mai 2006 a Tribunalului Constanța pronunțată de judecătorul sindic, fiecare recurentă solicitând prin recursul său, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea respectivului recurs, modificarea încheierii din 22 decembrie 2005 atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecării apelului.

În susținerea recursului său, fiecare recurentă în parte arată, în esență, că instanța de apel nu a fost investită cu cererea de suspendare a judecății apelului, că atât apelantele recurente cât și pârâta intimată SC F. SA reprezentată prin S.C. au pus concluzii de respingere a cererii de suspendare motivat de faptul că pricina de față, care are ca obiect constatarea nulității hotărârii A.G.E.A. SC F. SA din 23 octombrie 2004, este întemeiată pe nerespectarea prevederilor Legii nr. 31/1990, art. 117 și 121 în special, și nu este condiționată de soluția din cauza ce a format obiectul dosarului nr. R 734/COM/2005 al Tribunalului Constanța, ce are ca obiect constatarea nulității hotărârii nr. 1 din 15 decembrie 2000 a Asociației P.A.S. SC F. SA hotărâre, de altfel, anulată printr-o hotărâre ulterioară din 7 august 2004 a Asociației P.A.S., înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice de la Judecătoria Medgidia și neatacată, astfel că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și ale art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recursurile sunt fondate.

Din examinarea actelor dosarului se constată că în calea de atac a apelurilor promovate de părțile menționate, recurente în dosarul de față, împotriva sentinței civile nr. 2083/ COM din 28 iunie 2005, din oficiu instanța de judecată a pus în discuția părților suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. R 734/COM/2005 al Tribunalului Constanța având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii nr. 1 din 15 decembrie 2000 a Asociației P.A.S. SC F. SA și că la termenul din 15 decembrie 2005, cum s-a și reținut prin încheierea de la acea dată, toate părțile în proces, apelante și intimată, au pus concluzii de respingere a cererii de suspendare a judecății cauzei subliniind că între cele două pricini nu există legătură, că dezlegarea cauzei de față nu atârnă de soluția irevocabilă ce s-ar pronunța în dosarul R 734/COM/2005, cu atât mai mult cu cât hotărârea nr. 1 din 15 decembrie 2000 a Asociației P.A.S., a cărei nulitate face obiectul menționatului dosar, fusese deja anulată printr-o altă hotărâre din 7 august 2004 a aceleiași Asociații P.A.S.

Se constată, de asemenea, că stabilirea calității lui S.C. de acționar majoritar al SC F. SA nu influențează stabilirea faptului dacă hotărârea A.G.E.A. a SC F. SA este sau nu nulă, dacă a fost adoptată sau nu cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990, așa cum neîntemeiat a reținut instanța de apel.

Astfel fiind, se reține că nu sunt întrunite cerințele stabilite în art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru ca instanța de apel să fi putut suspenda judecata apelului și că măsura suspendării a fost dispusă fără ca instanța să fi fost investită cu o astfel de cerere de către vreuna dintre părțile în cauză, încheierea recurată fiind nelegală și netemeinică.

Față de cele de mai sus, cu aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursurile urmează a fi admise și, pe cale de consecință, încheierea recurată urmează a fi modificată iar cauza urmează a fi trimisă aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta SC F. SA Medgidia prin administrator judiciar SC M. SRL Constanța și de intervenienta în nume propriu Asociația P.A.S. SC F. SA Medgidia împotriva încheierii din 22 decembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosar nr. 851/COM/2005 pe care o modifică și trimite cauza pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2006.