Contractual late payment surcharges inapplicable to expired leases without penalty clauses; eviction affirmed for culpable rent delay
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the recourser’s appeal as unfounded, thereby upholding the appellate decision that had previously dismissed the appeals of both parties and confirming the first-instance judgment which partially granted the landlord’s claim by terminating the rental contracts and ordering the tenant’s eviction, while rejecting claims for late payment surcharges. The dispute concerned the enforceability of contractual late payment penalties and specific fiscal surcharges under a 1978 lease agreement that had expired due to the tenant's culpable delay in rent payments. The court held that because the lease contracts did not contain a contractual penalty clause, the landlord could not claim private law late payment interest, and the statutory late payment surcharges applicable to budgetary creditors were inapplicable to contractual rent debts, reinforcing that contractual sanctions require explicit agreement between the parties.
Legislator headnote
AI generatedart. 1453 C. civ; Contractual late payment surcharges inapplicable to expired leases without penalty clauses; eviction affirmed for culpable rent delay: Au fost respinse și susținerile recurentei pârâte privind rezilierea și evacuarea, întrucât este necontestat că plata chiriei s-a făcut cu întârziere, astfel că față de prevederile art. 1439 – art. 1453 C. civ., soluția de reziliere a contractelor este întemeiată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 1749 din 18 aprilie 2005, a admis în parte acțiunea modificată, formulată de reclamantul, C.G.M.B. – A.F.I.B. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA București și în consecință a dispus rezilierea contractelor de încheiere nr. 79733/1978 și nr. 79734/1978 și evacuarea pârâtei din spațiile ocupate în București B-dul N. Golescu.
Au fost respinse pretențiile pentru plata majorărilor de întârziere și TVA în perioada august 1998 – februarie 2002.
În pronunțarea acestei hotărâri s-a reținut că pârâta este culpabilă pentru plata cu întârziere a chiriei, în valoare de 162.104.387 lei, pentru perioada august 1998 – 29 noiembrie 2004.
S-a mai reținut că, raporturile contractuale fiind expirate, cererea de reziliere și de evacuare este întemeiată.
În ce privesc majorările de 0,15 %, calculate la suma de 1.341.604.355 lei, instanța a reținut că nu-și au temei, întrucât în contract nu există clauză penală și nici o referire la majorări de întârziere.
Împotriva sentinței primei instanțe, ambele părți au declarat apel.
Curtea de Apel București, secția VI-a comercială, prin decizia nr. 816 din 7 decembrie 2005, a respins apelurile ca nefondate.
Criticile recurentei reclamante privitoare la greșita neacordare a majorărilor de întârziere de 0,5 % pe zi, au fost respinse față de lipsa unei clauze contractuale în acest sens.
Au fost respinse și susținerile recurentei pârâte privind rezilierea și evacuarea, întrucât este necontestat că plata chiriei s-a făcut cu întârziere, astfel că față de prevederile art. 1439 – art. 1453 C. civ., soluția de reziliere a contractelor este întemeiată.
Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
Contractele de închiriere, încheiate în 1978 erau guvernate de Legea nr. 5/1973 și H.C.M. nr. 860/1973. În art. 11 din normele de aplicare a legii se dispune că întârzierea în plata chiriei este sancționată cu majorări de întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi, care sunt aplicabile chiar și în lipsa unei clauze penale.
- pârâta a achitat cu întârziere chiria și TVA, astfel că, în temeiul Legii nr. 345/2002 și a actelor normative privind majorări de întârziere pentru neachitarea lunară a TVA – H.G. nr. 564/2000, H.G. nr. 1043/2001, H.G. nr. 874/2002, H.G. nr. 1513/2002, O.G. nr. 61/2002, O.G. nr. 39/2003 și O.G. nr. 92/2003, datorează majorări de întârziere.
Recursul este nefondat.
Criticile recurentei privesc neacordarea majorărilor de întârziere pentru întârzierea în plata chiriei de către pârâta locatară.
Temeiul pretențiilor reclamantei sunt contractele de închiriere intervenite între părți în 1978, contracte expirate, a căror reînnoire nu a fost acceptată de proprietar, privitor la care instanțele de fond și apel au reținut ca întemeiată cererea de reziliere și evacuare.
În ce privește cererea pentru plata majorărilor de întârziere, pretențiile nu-și au temei, dat fiind faptul că părțile nu au prevăzut în contracte o clauză penală.
Nu sunt aplicabile majorările invocate de recurentă, prevăzute prin H.G., menționate, întrucât pretențiile reclamantei nu sunt creanțe bugetare, ci așa cum s-a arătat, își au temei în raporturi contractuale, or, părțile nu au înțeles să prevadă în contractele inițiale sau în acte adiționale ulterioare, sancțiuni pentru întârzierea în plata chiriei.
Așa fiind, hotărârea atacată fiind legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.F.I. București împotriva deciziei comerciale nr. 816 din 7 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a Comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2006.