Privatization share deal partially annulled for seller's bad-faith fraud; appeal rejected, price update and costs affirmed.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința nr. 1897 din 28 iunie 2004 Tribunalul București, secția a V-a comercială a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantele C.E., B.V. și SC L.B. SRL Constanța în contradictor cu pârâtele A.V.A.S. și M.F.P. București și în consecință:

- a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare din decembrie iulie 1996;

- a obligat-o pe pârâta să plătească recurentelor suma de 1.047.302.840 lei, reprezentând prețul în sumă de 74.000.000 lei actualizat în raport de indicele de inflație pe perioada 1996 – februarie 2004, în valoare actualizată la data plății efective;

- a respins acțiunea față de pârâtul M.F.P. București ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a obligat-o pe pârâta A.V.A.S. București să plătească reclamantelor suma de 30.496.800 lei taxa de timbru și timbru judiciar.

Instanța de fond a reținut în fapt că între reclamanta SC L.B. SRL Constanța și pârâta A.P.A.P.S. s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare acțiuni din 12 iulie 1990 având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acțiuni reprezentând 40 % din capitalul social al SC SC L.B. SRL Constanța, achitându-se integral prețul în sumă de 74.000.000 lei.

Reclamantele persoane fizice fiind asociate la SC L.B. SRL Constanța își justifică calitatea procesuală activă prin faptul de a fi hotărât prin hotărârea A.G.A. nr. 3 din 27 septembrie 2001 dizolvarea societății, hotărâre care nu a fost însă menționată în registrul comerțului.

Societatea privatizată s-a constituit în urma divizării SC C. SA, prin preluarea unei părți din patrimoniul acesteia, respectiv a magazinului situat în Constanța, acesta fiind singura sa valoare patrimonială.

Deși A.P.A.P.S. avea cunoștință de situația juridică a imobilului, fiindu-i comunicată de către SC C. SA solicitarea de revendicare cu adresă la 2 octombrie 1995, pârâta a procedat totuși la privatizare, comunicând totuși reclamantei B.V. la 28 septembrie 1999 că urmare a retrocedării imobilului va propune comitetului de direcție anularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni și restituirea prețului în valoare actualizată.

Tribunalul a reținut, în consecință, incidența în cauză a dispozițiilor art. 953, art. 954 și urm.C. civ. și a dispozițiilor art. 969, 970, 1073, 1082, 1084 și art. 46 C. com. și a admis acțiunea în sensul mai sus arătat.

II. Pârâta A.V.A.S. a declarat apel împotriva sentinței, criticile sale vizând: greșita interpretare a adresei din 28 septembrie 1999 sub aspectul recunoașterii dreptului reclamantelor de a desființa contractul și a adresei din 2 octombrie 1995; incidența prescripției conform art. 9 alin. (2) din decretul nr. 167/1958, acțiunea fiind o acțiune în anulare întemeiată pe dol și pe eroare dar și potrivit art. 3228 din Legea nr. 99/1999; prezumția de bună credință conform art. 1899 alin. (2) C. com.

III. Prin decizia nr. 562 din 22 octombrie 2001, Curtea de Apel București, secția comercială a respins apelul declarat ca nefondat.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, 12 iulie 1996, apelanta avea cunoștință despre existența cererii de retrocedare a imobilului, astfel cum rezultă din adresa SC C. SA din 2 octombrie 1995, în al cărei patrimoniu se afla la acea dată imobilul și al cărui acționar era apelanta.

Deși avea posibilitatea să oprească procesul de privatizare sau să-i informeze pe cumpărători despre situația litigioasă a bunului societății supuse privatizării, apelanta nu a procedat în acest sens, situație față de care nu se poate prevala de buna sa credință.

În ce privește adresa din 28 septembrie 1999, conținutul acesteia a fost avut în vedere la momentul aprecierii intervenției prescripției extinctive, Curtea de Apel, ca instanță de recurs, hotărând prin decizia nr. 1811 din 21 noiembrie 2003 ca aceasta, prin conținutul ei, a întrerupt termenul de prescripție de 3 ani al acțiunii în anulare pentru dol, rediscutarea acestei probleme nefiind admisibilă.

Prevederile art. 3228 din Legea nr. 99/1998, se mai susține, nu pot fi nici cele reținute, deoarece în cauză sunt aplicabile normele dreptului comun, nu legea specială.

IV. În contra deciziei a declarat recurs pârâta A.V.A.S. București pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia, admiterea apelului cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii reclamantelor.

În dezvoltarea motivelor din recurs reclamanta arată ca:

1. reclamantele ar fi trebuit să-și îndrepte acțiunea împotriva proprietarului real al imobilului în cauză, nu să solicite anularea contractului care nu are legătură cu imobilul revendicat;

2. acțiunea a fost formulată cu rea credință de reclamante, care nu au fost părți în contract ci numai reprezentanți ale societății cumpărătoare, cu atât mai mult cu cât instanța a decis că nulitatea este relativă, întemeiată pe dol și eroare;

3. față de regimul juridic al nulității relative, acțiunea reclamantelor este prescrisă conform art. 9 din decretul nr. 167/1958: 12 ianuarie 1999 – 12 ianuarie 2002, acțiunea fiind expediată prin poștă la 29 iulie 2002;

4. adresa nr. 3352 din 2 octombrie 1995, invocată nu îi este opozabilă, fiind o corespondență între SC C. SA Constanța și de V.C.;

5. la data încheierii contractului recurenta nu a cunoscut ca imobilul este revendicat, înștiințările fiind ulterioare încheierii contractelor și deci nefiind în cunoștință de cauză, nu sunt întrunite condițiile dolului;

6. rațiunea comunicării răspunsului către B.V. cu adresa din 28 septembrie 1999 s-a bazat pe dispozițiile art. 324 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 99/1999, care prevedeau posibilitatea acoperirii prejudiciilor cauzate societății comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituire de imobile foștilor proprietari, act normativ care stabilește prin art. 3228 un termen de prescripție de 3 luni de la data nașterii dreptului;

7. instanța a dat o interpretare greșită adresei din 28 septembrie 1999, prin care nu s-a confirmat desființarea contractului;

- solicită să se constate ca:

1. viciile de consimțământ (eroare și dol) nu au afectat valabila încheiere a contractului;

2. dreptul reclamantelor este afectat de efectul extinctiv al prescripției atât în ce privește momentul încheierii contractului cât și dispozițiile Legii nr. 99/1999.

V. Recursul nu este fondat.

1. Potrivit art. 304 C. proc. civ. partea introductivă, casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate în situațiile limitativ enumerate de text.

Este de observat în primul rând, că recurenta deși nu și-a structurat criticile în raport de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea lor în fapt permite încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticilor vizând prescripția dreptului la acțiune de la paragraful IV, pct. 3, 6 și 7 și a celor privind calitatea procesuală activă și pasivă, paragraful IV, pct. 1 și 2.

2. În al doilea rând, trebuia precizat că procesul se află la al doilea ciclu procesual, iar conform art. 315 C. proc. civ., dezlegările problemelor de drept din decizia de casare au fost obligatorii pentru judecătorii fondului.

3. Drept urmare, cu referire la criticile de nelegalitate privind prescripția dreptului material la acțiune se constată că prin decizie irevocabilă problema de drept a fost rezolvată.

Astfel, prin decizia nr. 1811 din 21 noiembrie 2003, Curtea de Apel București a admis recursul, a casat sentința nr. 15531 din 12 decembrie 2002, a Tribunalului București, secția comercială prin care acțiunea fusese respinsă ca prescrisă, statuând ca recunoașterea pârâtei conținută de adresa nr. 11650 din 28 septembrie 1999 emisă de aceasta a întrerupt prescripția extinctivă conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 dată de la care a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, cauza fiind trimisă spre rejudecare pe fond.

4. În ce privește incidența art. 3228 din Legea nr. 99/1999, în prezent abrogat prin art. 56 din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării în mod corect instanța de apel a apreciat ca acesta nu se aplică raportului juridic dedus judecății care nu este o operațiune sau un act prevăzut de O.G. nr. 88/1997 modificată, art. 39 din Legea nr. 137/2002, exceptând și el, expres de această dată, de la prescripția specială cererile privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni al societăților comerciale privatizate precum și a celor în desființarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripție.

5. În criticile de la paragaful IV pct. 1 și 2 recurenta susține ca reclamanta trebuia să-și îndrepte acțiunea împotriva proprietarului real al imobilului nu să solicite anularea contractului pe care l-au încheiat pe de o parte, iar pe de altă parte reclamantele nu au fost părți în contract ci numai reprezentante ale societății cumpărătoare.

Criticile nu pot fi primite. Este de observat că recurenta nu a ridicat excepția lipsei calității procesuale active sau pasive care să fi format obiectul controlului judiciar al instanței de apel și a cărei soluționare să fie supusă controlului instanței de recurs, ci omisso medio, numai în recurs.

Totodată, se impune precizarea că reclamanta este cea care fixează cadrul procesual iar în speță reclamantele reprezentante ale societății cumpărătoare, aflată în dizolvare, au solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare acțiuni, obiect asupra căruia s-au pronunțat instanțele.

6. În fine, criticile dezvoltate la paragraful IV pct. 4 și 5 referind la modul de apreciere a probei cu înscrisuri de către instanțe, exced controlului de legalitate la care obliga art. 304 C. proc. civ. partea introductivă, ele neputând fi, deci, analizate.

VI. Așa fiind, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 562 din 22 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2006.