Ethnic refugee status under Law no. 189/2000: proof of ethnic persecution for displacement between free and occupied territories

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 30 martie 2005, reclamanta L.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16332 din 24 februarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivare, reclamanta a arătat că, prin actul contestat, în mod eronat, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor compensatorii, deși a dovedit că, împreună cu familia, s-a refugiat, din motive etnice, din Ardealul de Sud, în Ardealul de Nord, după Dictatul de la Viena.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 590 din 3 octombrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 12 februarie 1944 - 6 martie 945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2005.

Instanța a reținut că soluția se impune în raport cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea hotărârii judecătorești atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut, în esență, că prima instanță a adăugat la lege, prin interpretare, schimbul domiciliului dintr-o localitate liberă, pe un teritoriu ocupat, neputând fi considerat ca o persecuție din motive etnice, în accepțiunea Legii nr. 189/2000.

Recursul se va admite, în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.

În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depășească obiectul litigiului.

În ceea ce privește cauza dedusă judecăți, într-adevăr, împrejurările invocate de către intimata-reclamantă nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, declarațiile autentice ale martorilor, administrate în cauză, nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor legale mai sus citate și pentru a vedea, astfel, dacă intimata-reclamantă este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii trebuiau determinate, fără echivoc, cauza și împrejurările pretinsului refugiu al reclamantei și al familiei, întrucât singurele probe administrate relevă simplul fapt al schimbării domiciliului și, deși martorii folosesc termenul „refugiu”, nu au putut indica în mod concret vreo persecuție de natură etnică, mai ales că mutarea s-a făcut dintr-un teritoriu liber, pe un teritoriu ocupat și martorii nu au probat că ei înșiși sunt beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Având în vedere aceste motive, în considerarea prevederilor art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru suplimentarea probatoriului prin orice mijloc de dovadă admis de lege, în sensul celor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 590 din 3 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2006.