Cassation in annulment; timeliness of appeal to the Court of Auditors and admissibility of re-litigation under Art. 317 C. proc. civ.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the second cassation appeal filed by the appellant, thereby upholding the prior final decision that had already rejected a previous cassation appeal and confirming that the original judicial decision of the Court of Auditors remains in force. The dispute centered on the appellant’s claim that an appeal against the Court of Auditors’ decision was filed within the statutory deadline, challenging the lower court’s finding that the appeal was tardy; the appellant argued procedural irregularities and miscalculation of appeal deadlines, while the respondent maintained that the appeal was submitted late. The court held that the cassation appeal was unfounded because none of the strict statutory grounds under Article 317 of the Code of Civil Procedure were met—specifically, there was no violation of public order regarding jurisdiction or procedural defects in the summons—and noted that the issue of the appeal’s timeliness had already been definitively resolved by two prior final judgments, making it impossible to re-litigate the matter under the procedural framework governing cassation appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 317 alin. (1) C. proc. civ, art. 310 C. proc. civ, art. 104 C. proc. civ, art. 317 C. proc. civ; Cassation in annulment; timeliness of appeal to the Court of Auditors and admissibility of re-litigation under Art. 317 C. proc. civ: În cauza de față trebuie stabilit dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., referitoare la decizia atacată cu contestația în anulare, și anume, cea prin care s-a respins anterioara contestație în anulare, ca nefondată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestația în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 7 noiembrie 2005, contestatorul R.I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 5153 din 25 octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestație întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea contestației arată că instanța a dat hotărârea, cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 9 și 10, art. 101 alin. (1) și (5), art. 104, art. 284 alin. (1), art. 301 și art. 310 C. proc. civ., considerând că nu s-au avut în vedere toate detaliile la calcularea termenului de depunere a recursului.
Mai arată că recursul l-a promovat în termen legal, pentru că termenul final de depunere a recursului era 15 decembrie 2003, iar acesta a depus recursul, la Oficiul poștal, la 11 decembrie 2003 și a fost trimis de Curtea Supremă de Justiție, la Curtea de Conturi, la 15 decembrie 2003.
Susține că termenul legal de depunere a recursului era de 19 zile, conform prevederilor art. 104 C. proc. civ., iar art. 302 din cod stabilește că nulitatea nu e impusă ca un act imperativ, ci ca o procedură și că în cauză s-a creat o situație de excepție, prin aceea că instanța Curții de Conturi a menționat în hotărâre recurarea acesteia la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 15 zile de la comunicare.
Analizând contestația în anulare de față, Înalta Curte reține următoarele:
Contestatorul a formulat contestația împotriva deciziei nr. 5153 din 25 octombrie 2005, prin care s-a respins o altă contestație în anulare formulată împotriva deciziei nr. 2256 din 5 aprilie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată, reținându-se că decizia nr. 534/2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, a fost recurată tardiv.
În cauza de față trebuie stabilit dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., referitoare la decizia atacată cu contestația în anulare, și anume, cea prin care s-a respins anterioara contestație în anulare, ca nefondată.
Art. 317 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”.
Iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că poate fi totuși primită contestația, pentru motivele arătate în alin. (1), „în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins, pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins, fără ca el să fi fost judecat în fond”.
În ce privește cele două motive de contestație prevăzute de alin. (1) al art. 317 C. proc. civ., chiar dacă au fost invocate ca motive ale prezentei contestații, nu se constată nici că nu s-ar fi îndeplinit legal procedura de citare cu contestatorul, în ziua când s-a judecat contestația în anulare atacată cu prezenta contestație în anulare și nici nu s-a pronunțat decizia respectivă, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Referitor la dispozițiile art. 2 al art. 317 C. proc. civ., motivele de la alin. (1) nu au fost invocate prin cererea de recurs, dar nici prin contestația în anulare anterioară.
Prin contestația în anulare contestată s-a reținut că recursul formulat împotriva deciziei nr. 534/2003, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, s-a declarat tardiv, astfel că în această contestație în anulare nu se mai poate pune din nou în discuție o astfel de problemă, existând deja două hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a stabilit în același sens.
Pentru considerentele arătate mai sus, reținându-se că nu este fondată contestația în anulare, se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de R.I. împotriva deciziei nr. 5153 din 25 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2006.