Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5406/2006 AI generated

Inadmissibility of direct judicial complaint against prosecutorial non-prosecution resolution for failure to exhaust hierarchical prosecutorial review

Case Number Decizia nr. 5406/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the lower court's dismissal of the complaint as inadmissible and ordering the appellant to pay 100 lei in judicial costs to the state. The dispute centered on a criminal procedural challenge where the appellant, a party to a separate civil case, directly filed a complaint with the Court of Appeal against the Public Prosecutor's resolution to not initiate criminal proceedings against a judge for alleged procedural violations (secret session and rhetorical questioning). The court held that the complaint was procedurally defective because the appellant failed to exhaust the mandatory prior administrative remedy of filing a complaint with the hierarchically superior prosecutor, as required by Articles 275–278 of the Code of Criminal Procedure; consequently, a direct petition to the judiciary was deemed inadmissible without the prior parcurgerea of this mandatory prosecutorial review stage, pursuant to Article 385(3) C. proc. pen.

Legislator headnote

AI generated

art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 247 C. pen, art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen, art. 278 C. proc. pen, art. 3859 alin. (3) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Inadmissibility of direct judicial complaint against prosecutorial non-prosecution resolution for failure to exhaust hierarchical prosecutorial review: The dispute centered on a criminal procedural challenge where the appellant, a party to a separate civil case, directly filed a complaint with the Court of Appeal against the Public Prosecutor's resolution to not initiate criminal proceedings against a judge for alleged procedural violations (secret session and rhetorical questioning). The court held that the complaint was procedurally defective because the appellant failed to exhaust the mandatory prior administrative remedy of filing a complaint with the hierarchically superior prosecutor, as required by Articles 275–278 of the Code of Criminal Procedure; consequently, a direct petition to the judiciary was deemed inadmissible without the prior parcurgerea of this mandatory prosecutorial review stage, pursuant to Article 385(3) C. proc. pen.

Keywords

AI generated
judicial review administrative complaint filing of criminal complaints cassation review procedural violations inaction of public prosecutor

Cited Legislation

AI generated
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Basis for imposing judicial costs on the appellant.
art. 247 C. pen
pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 247 C. pen.
art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen
228 și art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta.
art. 278 C. proc. pen
275 – art. 278 C. proc. pen., petiționarul trebuia să se adreseze cu plângere împotriva măsurii dispuse de procuror la procurorul ierarhic superior celei care a dispus rezoluția de neurmărire penală.
art. 3859 alin. (3) C. proc. pen
Verificând hotărârea atacată din oficiu, potrivit dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Ground for dismissing the appeal as unfounded and upholding the lower court's decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Ground for dismissing the appeal as unfounded and upholding the lower court's decision.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 56 din 22 iunie 2006, Curtea de Apel Cluj a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul P.T., împotriva rezoluției nr. 156/P/2006 din 4 mai 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 lei.

S-a reținut că prin rezoluția sus-arătată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul M.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 247 C. pen.

Cercetările penale efectuate au stabilit că petiționarul P.T., parte într-un proces aflat spre soluționare la judecătorul M.C., a acuzat-o pe aceasta de încălcarea normelor de procedură penală deoarece a declarat secretă ședința de judecată și i-a adresat întrebări caracterizate ca fiind „retorice”.

Întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat săvârșirea vreunei fapte penale de către judecător, în temeiul dispozițiilor art. 228 și art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta.

Soluția de neurmărire penală i-a fost comunicată petentului, iar acesta, la data de 6 iunie 2006, a formulat plângere împotriva rezoluției, adresată Curții de Apel Cluj.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., petiționarul trebuia să se adreseze cu plângere împotriva măsurii dispuse de procuror la procurorul ierarhic superior celei care a dispus rezoluția de neurmărire penală.

Numai după parcurgerea acestei proceduri obligatorii și după respingerea plângerii conform celor arătate mai sus, petiționarul se putea adresa cu plângere în fața instanței de judecată căreia i-ar fi revenit, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Constatând această situație, instanța de fond a respins plângerea petiționarului, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petiționarul P.T., fără a arăta motivele de casare.

Verificând hotărârea atacată din oficiu, potrivit dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

Parcurgerea procedurii prevăzută de art. 275 – art. 278 C. proc. pen., este obligatorie și numai realizarea acesteia îngăduie părții interesate să se adreseze instanței de judecată cu plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

În absența îndeplinirii acestei etape prealabile obligatorii, plângerea adresată direct instanței de judecată este inadmisibilă.

Așa fiind, recursul petiționarului P.T. este nefondat și va fi respins, ca atare, iar petiționarul obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.T. împotriva sentinței penale nr. 56 din 22 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 septembrie 2006.