Classification of violent theft as robbery versus bodily injury: sufficiency of evidence for unlawful appropriation and intent to sell stolen property
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant’s appeal, upholding the lower courts' conviction and 7-year prison sentence for robbery (aggravated by recidivism), thereby leaving the original sentencing in force. The dispute centered on whether the defendant's violent act of striking a victim and seizing a mobile phone and cash constituted robbery or merely a bodily injury; the court determined the conduct was robbery because the defendant used violence to appropriate property, evidenced by the phone being resold by an accomplice and the victim’s initial complaint, notwithstanding the witness’s later retracted testimony. The decision relied on the elements of robbery under Article 211(2)(b) of the Penal Code, requiring the use of violence to take a movable property from another’s possession for unlawful appropriation, and cited Article 72 for the individualization of the sentence, rejecting the defense’s argument that the evidence supported only a charge of injury.
Legislator headnote
AI generatedart. 211 alin. (2) lit. b) C. pen, art. 37 lit. b) C. pen, art. 72 C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Classification of violent theft as robbery versus bodily injury: sufficiency of evidence for unlawful appropriation and intent to sell stolen property: În raport de natura infracțiunii comise, starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului și atitudinea sa procesuală, pedeapsa de 7 ani aplicată corespunde criteriilor de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 489 din 23 septembrie 2005, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul B.I.A., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
S-au interzis drepturile prevăzute de art. 71 și 64 lit. a), b) și c) C. pen., s-a dedus arestarea preventivă de la 2 aprilie 2005.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, în noaptea de 1 aprilie 2005, a lovit în zona feței pe partea vătămată U.L., căreia i-a sustras telefonul mobil și suma de 2.000.000 lei.
Urmare loviturilor, partea vătămată a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale (raportul de constatare medico-legală nr. 1089/ E din 4 aprilie 2005).
Între inculpat și partea vătămată erau relații de amiciție, motiv pentru care, în seara de 1 aprilie 2005, cei doi, împreună cu martora E.M. se aflau într-un local situat în apropierea Stației C.F.R. Predeal, consumând băuturi alcoolice.
La plecarea din local, inculpatul împreună cu martora E.M. au urmărit partea vătămată, sustrăgându-i telefonul și banii prin folosirea violenței.
Telefonul a fost dat martorei E.M. care l-a oferit spre vânzare în aceeași noapte, martorului G.M.
Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovire, prin decizia penală nr. 160/ Ap din 1 iunie 2006, Curtea de Apel Brașov a respins apelul ca nefondat.
Împotriva ambelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, cu privire la greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovire și alte violențe.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că inculpatul a sustras prin violență telefonul și banii părții vătămate U.L.
Susținerea inculpatului, potrivit căreia doar a lovit partea vătămată fără însă a-i sustrage banii, nu corespunde realității, din probe rezultând că telefonul mobil a fost luat cu intenția de însușire, fiind dat martorei E.M. pentru a fi vândut, lucru care s-a și întâmplat, iar banii au fost folosiți în interes propriu.
Partea vătămată, care ulterior a susținut că ar fi dat telefonul pentru a „pune credit pe el” este în contradicție cu aspectele relatate în plângerea inițială și cu declarația martorei E.M.
Audiată în fața instanței de fond, inițial martora a confirmat versiunea inculpatului, pentru ca ulterior, să revină asupra declarației, motivând că a fost amenințată din penitenciar de inculpat și rudele acestuia.
În raport de declarațiile martorei E.M., a părții vătămate U.L., martorului G.M., procesului-verbal de cercetare la fața locului și raportului de constatare medico-legală, în mod corect ambele instanțe au reținut încadrarea juridică în infracțiunea de tâlhărie, inculpatul folosind violența pentru a lua un bun mobil din posesia sau detenția altuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept.
În raport de natura infracțiunii comise, starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului și atitudinea sa procesuală, pedeapsa de 7 ani aplicată corespunde criteriilor de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen.
Întrucât nu se constată motive care, examinate din oficiu, să determine admiterea recursului, acesta urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive de la 2 aprilie 2005 la 17 iulie 2006.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I.A. împotriva deciziei penale nr. 160/ Ap din 1 iunie 2006 a Curții de Apel Brașov.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 2 aprilie 2005 la 17 iulie 2006.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 iulie 2006.