Legality of collective management fee calculation based on total gross revenue versus income from actual use of copyrighted works

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, S.R.Tv. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1720 din 20 octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 769/2004, ridicată de pârâta S.R.Tv., în contradictoriu cu reclamanta U.C.M.R. - Asociația D.A.

În motivarea recursului s-a susținut că în mod greșit, instanța de fond a apreciat că excepția este inadmisibilă.

S.R.Tv. a invocat excepția de nelegalitate a art. 5 din H.G. nr. 769/1999, întrucât prin stabilirea bazei de calcul a remunerației care trebuie plătită către U.C.M.R. - Asociația D.A. (organism de gestiune colectivă asupra operelor muzicale), ca totalitate a veniturilor brute lunare, se încalcă prevederile art. 43, 71, 131, 133 și 134 din Legea nr. 8/1996, care stabilesc că remunerația se calculează asupra încasărilor brute provenite din exploatarea operei.

Recurenta a precizat că Curtea de Apel București a respins excepția invocată, pe motiv că art. 43 și 71 din Legea nr. 8/1996 nu au legătură cu obiectul cauzei - remunerația datorată către organismele de gestiune colectivă, iar art. 131, 133 și 134 din lege, aplicabile în speță, prevăd că remunerația se stabilește în funcție de încasările brute, și nu de încasările prevăzute din exploatarea operei.

A mai menționat recurenta, că prin hotărârea atacată, instanța a precizat că pentru justa calculare a remunerației este necesară modificarea Legii nr. 8/1996, în acord cu legislația europeană, aspect ce nu intră în competența instanței judecătorești.

Recurenta a invocat faptul că metodologia, anexă la H.G. nr. 769/1999 și care face parte din hotărârea de guvern, nu reprezintă un act normativ emis de legiuitor și nici măcar de executiv, ci o convenție a părților, respectiv a utilizatorilor și organismului de gestiune colectivă a operelor muzicale, convenție intervenită în urma negocierilor care au avut loc conform art. 131 alin. (1) - (4) din Legea nr. 8/1996 (așa cum prevede chiar preambulul hotărâri de guvern menționată) și care, potrivit art. 131 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, a fost aprobată de guvern, prin această hotărâre.

S-a invocat în sprijinul excepției de nelegalitate a H.G. nr. 769/1999, faptul că metodologia sus citată contravine principiului proporționalității între remunerația cuvenită titularului drepturilor de autor asupra operelor muzicale și veniturile obținute ca urmare a utilizării operelor muzicale de către organismele de televiziune, prin utilizarea operelor lor, la totalitatea veniturilor brute lunare ale utilizatorilor și nu, cum este firesc, „doar la cele obținute din utilizarea operelor muzicale care constituie repertoriul organismului de gestiune colectivă”.

Este relevant a se avea în vedere că, anterior emiterii H.G. nr. 769/1999, S.R.Tv. nu a fost consultată. Procedura de negociere prevăzută de art. 131 din Legea nr. 8/1996, în forma sa dinaintea modificării aduse de Legea nr. 285/2004, impunea o negociere prealabilă a metodologiilor de stabilire a drepturilor organismelor de gestiune colectivă, iar dacă nu ajungeau la un acord (situație în cauză), O.R.D.A. este aceea ce analizează punctele de vedere ale părților și stabilește o metodologie pe care o supune Guvernului, spre aprobare, hotărârea de guvern fiind obligatorie, inclusiv pentru părțile ce nu au participat la negociere. Deci, hotărârea de guvern nu este urmarea voinței părților.

Recurenta a mai susținut că în mod greșit în soluționarea excepției invocate în cauză, instanța nu a făcut o interpretare sistematică - teleologică a Legii nr. 8/1996.

Astfel, nu s-a avut în vedere că obiectul reglementării în Legea nr. 8/1996 privind plata drepturilor patrimoniale cuvenite către titularii de drepturi de autor, în speță autorii de opere muzicale, pot încasa sumele cuvenite pentru utilizarea operelor muzicale create fie în temeiul unor contracte încheiate în mod individual cu utilizatorii, fie în baza mandatului dat unui organism de gestiune colectivă care colectează aceste drepturi.

Deci, se conturează un mod de calcul al remunerației diferit, în raport cu valorificarea operelor, fie individual, fie prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, valoarea prestației rămânând nemodificată, deci nu se schimbă valoarea patrimonială a dreptului de autor.

Recurentul a invocat art. 43 din Legea nr. 8/1996, ce stabilește principiul proporționalității remunerației cuvenite autorilor de opere muzicale, cu încasările obținute de cesionarul astfel autorizat din utilizarea operei.

Se subliniază, de asemenea, principiul proporționalității, al echilibrului între contraprestații, așa cum rezultă și din dreptul civil, fiind instituite chiar mecanisme, ca plată nedatorată sau îmbogățirea fără justă cauză, prin care se pot înlătura consecințele sporirii patrimoniului unei alte persoane, pe seama micșorării patrimoniului alteia, fără să existe o justă legătură juridică între acestea.

Se invocă art. 71 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, care reglementează remunerația cuvenită producătorilor de opere audiovizuale, ca titulari de drepturi patrimoniale de autor, și care prevede că: „în lipsa unei convenții contrare, remunerația pentru fiecare mod de exploatare a operei audiovizuale este proporțională cu încasările brute rezultate din exploatare”.

S-a mai invocat și art. 133 din Legea nr. 8/1996 și s-a susținut că ar fi complet inechitabil ca remunerația plătită de organismul de televiziune să includă o parte din veniturile acestuia obținute din radiodifuzarea unor emisiuni - programe (buletine informative, emisiuni sportive, politice, talk-show-uri), la care autorii de opere muzicale din repertoriul gestionat colectiv nu au contribuit cu nimic, pentru motivul că acestea nu includ ca aport aceste opere muzicale protejate.

Recurenta a invocat și comunicatul C.N.A. nr. 8403 din 30 iunie 2005, în care se precizează că nu este echitabil ca o parte importantă din veniturile realizate de televiziuni, radiouri și societăți de cablu, prin difuzarea de programe care nu conțin opere purtătoare de drept de autor aflate în repertoriul societăților de gestiune colectivă (talk-show-uri, emisiuni informative, dezbateri, transmisiuni sportive) să fie dirijată către societăți de gestiune colectivă.

De asemenea, s-a invocat adresa nr. C/4917 din 18 iulie 2005, ce precizează că veniturile obținute de utilizatori în activitatea care utilizează repertoriul de la alin. (2) al art. 1311 al Legii nr. 8/1996, sunt: „efectiv doar acele venituri care provin din utilizarea operelor muzicale aflate în repertoriul protejat și gestionat de U.C.M.R. - Asociația D.A.

De asemenea, se menționează că legiuitorul, prin modificarea Legii nr. 8/1996 - Legea nr. 285/2004, ca și prin O.U.G. nr. 123/2005, a clarificat principiul proporționalității remunerației, cu veniturile realizate din utilizarea operei muzicale în programele televiziunii și a înlocuit sintagma „încasări brute din exploatare”, cu venituri obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul [art. 1311 alin. (2)].

Se invocă faptul că interpretarea Legii nr. 8/1996 trebuie să se facă în spiritul ei european, avându-se în vedere că ea este de fapt în mare parte preluată din legislația europeană și că este necesară adaptarea jurisprudenței românești, la cea din Uniunea Europeană.

În acest sens se face referire la decizia Curții Europene de Justiție în cazul nr. C/254/00 privind „conceptul de remunerație echitabilă” din art. 8 alin. (2) al Directivei nr. 12/100/EC și la decizia Curții Europene de Justiție (M. SA împotriva La Commercial Internacional de Alimentacion - 1992 CMLR 305), ce a stabilit că, atunci când aplică legile naționale, o curte națională de justiție trebuie să le interpreteze pe cât posibil, în lumina formulării și scopurilor directivei, chiar dacă legea națională a fost emisă înainte sau după directivă.

Se invocă și decizia nr. C-245/00 a Curții Europene de Justiție care a stabilit că „pentru calcularea sumei aferente remunerației echitabile pentru artiștii interpreți și executanți și producătorii de fonograme, se ține seama de anumiți factori variabili, excluzându-se în mod expres ideea stabilirii bazei de calcul a remunerației, ca totalitate a veniturilor utilizatorului.

Prin întâmpinarea înregistrată la 5 ianuarie 2006, intimata a solicitat respingerea recursului, susținând că hotărârea de guvern atacată, cu excepția de nelegalitate, este un act „bilateral” și nu poate face obiectul excepției de nelegalitate.

S-a mai susținut că nu se poate invoca un principiu al proporționalității, ci, dimpotrivă, al disponibilității, lăsându-se libertate deplină cu privire la modalitatea de determinare a cuantumului remunerațiilor.

Cât privesc directivele europene invocate de recurentă, intimata susține că nu pot constitui încă izvor de drept în România, iar în privința interpretărilor date de C.N.A. și Consiliul legislativ, cele două adrese invocate de recurentă nu pot fi avute în vedere, întrucât aceste organisme nu pot face interpretări asupra unei legi.

Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 1720 din 20 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 769/2004, ridicată de pârâta S.R.Tv., în contradictoriu cu U.C.M.R. - Asociația D.A.

Instanța a reținut că prevederile pct. 5 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 769/2004, sunt legale, în raport cu dispozițiile Legii nr. 8/1996. De asemenea, că acestea privesc baza de calcul a remunerației reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor de opere muzicale și că prevederile art. 43 și 71 din Legea nr. 8/1995 nu se aplică în cauză, acestea referindu-se la cesiunea drepturilor patrimoniale de autor și, respectiv, la dispozițiile speciale - opere cinematografice și alte opere audiovizuale.

S-a mai reținut de instanță că numai prevederile art. 131, 133 și 134 au legătură în cauză, referindu-se la funcționarea organismelor de gestiune colectivă, iar remunerația se stabilește în raport cu încasările brute, și nu de încasările brute prevăzute din exploatarea operei, așa cum prevede art. 43 și 71, care nu se aplică în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, astfel că se va admite recursul declarat în cauză și se va modifica sentința atacată, admițându-se excepția invocată.

Excepția de nelegalitate invocată privește dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 769/1999, în raport cu Legea nr. 8/1996.

De precizat că hotărârea de guvern este un act administrativ unilateral, emis de un organ central administrativ, iar faptul că unele mențiuni din actul administrativ normativ sunt rodul unor „negocieri” prealabile emiterii actului, ale organelor interesate, nu schimbă caracterul actului administrativ, de act unilateral emis în exercitarea atribuțiilor de guvern, în limita prerogativelor de putere executivă, așa cum sunt stabilite de Constituție și legea de organizare a guvernului.

Deci, excepția de nelegalitate nu poate fi considerată „inadmisibilă”, așa cum pretinde intimata, care susține că hotărârea de guvern ar fi „act bilateral”.

Cu privire la fondul excepției, este de observat că ceea ce reprezintă litigiul dintre părți, este modalitatea de calcul a remunerației, recurenta susținând remunerația, proporțional cu încasările provenite din exploatarea operei, iar intimata, în raport cu totalitatea veniturilor brute lunare ale utilizatorului. În cauză, recurenta T.V.R. a susținut că pe lângă emisiuni ce conțin muzică, difuzează emisiuni informative, dezbateri politice, emisiuni sportive, talk-show-uri, fiind televiziune națională și este inechitabil să fie obligată să plătească organului de gestiune colectivă, remunerația în raport cu totalul veniturilor brute lunare, în loc de calculul veniturilor realizate din difuzarea emisiunilor cu muzică.

La art. 1 din H.G. nr. 769/1999 se prevede că „se aprobă metodologiile privind utilizarea repertoriului de opere muzicale al organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor, precum și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor, prevăzute în Anexele nr. 1 - 3 ce fac parte integrantă din hotărâre”.

Atât art. 71 din Legea nr. 8/1996 (din forma veche a legii), cât și art. 71 din Legea nr. 8/1996, actualizată la 28 decembrie 2005, prevăd expres, așa cum rezultă din conținutul textului, remunerație în raport cu utilizarea operei audiovizuale, proporțional cu încasările brute realizate din utilizarea operei (deci efectiv utilizarea operei).

Deci, nu se poate susține că nu este contradicție între hotărârea de guvern atacată cu excepția de nelegalitate și Legea nr. 8/1996, modificată, care atestă calcularea remunerației, în raport cu utilizarea operei cu referire la veniturile brute din utilizare, iar nu cu referire la valoarea brută totală a veniturilor utilizatorului.

De altfel, în cuprinsul acestei concluzii este și art. 43 din Legea nr. 8/1996, chiar dacă se referă la cesiune, modul de calcul fiind același.

Împrejurarea că legislația europeană prevede principiul proporționalității între remunerația cuvenită titularului drepturilor de autor asupra operelor muzicale și veniturile obținute ca urmare a utilizării operelor muzicale de către organismele de televiziune, ca și cele două adrese invocate de recurent în cauză, sunt reale puncte de sprijin într-o conduită privind o cauză ca cea în speță, chiar dacă nu sunt „izvor de drept”, cum susține intimata.

Așa fiind, hotărârea atacată va fi casată conform art. 312 C. proc. civ., admițându-se excepția de nelegalitate invocată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.R.Tv. împotriva sentinței civile nr. 1720 din 20 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și admite excepția de nelegalitate a pct. 5 din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 769/1999, în raport cu dispozițiile Legii nr. 8/1996.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.