Judicial review of domicile refusal based on classified national security intelligence: constitutional limits on state secret privilege in administrative litigation

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 28 martie 2005, reclamantul H.A. a solicitat anularea actului prin care Autoritatea pentru Străini București a respins cererea privind aprobarea stabilirii domiciliului în România.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin adresa nr. 61125/C/SIV din 3 martie 2005, emisă de Autoritatea pentru Străini, i s-a comunicat reclamantului, că cererea pentru stabilirea domiciliului în România, din data de 7 decembrie 2004, a fost respinsă în temeiul art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată prin Legea nr. 482/2004, deși sunt îndeplinite toate criteriile prevăzute de lege, așa încât măsura reprezintă o discriminare pe criterii naționale, reclamantul fiind arab.

Reclamantul a precizat că nu a adus știrbire siguranței publice și este asociat la o societate comercială în România.

Prin sentința civilă nr. 135/2005, a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă.

Instanța a reținut că pârâta a refuzat reclamantului, stabilirea domiciliului în România, întrucât S.R.I. a comunicat că reclamantul se află în situația prevăzută de art. 3 din Legea nr. 51/1991, privind siguranța națională a României; or, conform art. 70 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată, străinii nu trebuie să prezinte pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, condiție nerespectată de reclamant; că actul întocmit de S.R.I. nu poate fi comunicat instanței, conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 51/1991, astfel încât verificarea temeiniciei emiterii actului excede, prin lege, controlului puterii judecătorești.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamantul.

În motivarea recursului s-a arătat că pârâta nu a depus actele care au stat la baza emiterii actului contestat, că nu s-au administrat dovezi din care să rezulte pericolul prezentat de petent; că instanța trebuia să aibă în vedere tratatele la care România este parte, cu respectarea dreptului la libera circulație și la alegerea domiciliului sau a reședinței, așa cum prevăd dispozițiile art. 13 din Carta Universală a Dreptului Omului și dispozițiile din Convenția Europeană pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale, restrângerea exercițiului acestor drepturi neputându-se face decât în condițiile art. 53 din Constituția României.

Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază că recursul este fondat.

Din actele dosarului nu rezultă situația de fapt care să se încadreze în dispozițiile art. 70 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, cu referire la art. 3 lit. f) și l) din Legea nr. 51/1991, privind siguranța națională a României.

Instanța avea obligația, în baza rolului activ și în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să stăruie pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În măsura în care intimatul-pârât a invocat caracterul de „secret de stat” al adresei S.R.I. nr. 039598 din 20 octombrie 2004 și al rapoartelor întocmite de Comisia constituită la nivelul Autorității pentru Străini, curtea de apel avea la îndemână invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 51/1991, dispoziții în considerarea cărora a fost motivată soluția adoptată, având în vedere că aceste norme legale nu prevăd posibilitatea ca actele care au caracter de secret de stat, să fie comunicate instanței civile. Or, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituția României, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ este garantat, cu excepția unor acte strict enumerate de textul constituțional.

Referitor la dispozițiile art. 15 din Legea nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, invocate de Autoritatea pentru Străini, Curtea apreciază că acestea nu interzic instanței, să ia cunoștință de actele respective, deoarece textul legal se referă la faptul că „informațiile secrete” sunt cele a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune securității naționale. Or, prezentarea actelor solicitate de instanța de judecată, nu reprezintă o „divulgare neautorizată”, iar luarea la cunoștință de către instanță, de conținutul acelor acte, nu determină provocarea de „daune, securității naționale”.

Hotărârea este nelegală, și având în vedere împrejurarea reținută de instanță, în sensul că analizarea temeiniciei cererii excede controlului puterii judecătorești.

Art. 126 alin. (6) din Constituția României și art. 5 din Legea nr. 554/2004 enumeră actele administrative care nu sunt supuse controlului, acte printre care nu se regăsesc cele de natura actului atacat în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, sentința se va casa și cauza va fi trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru suplimentarea probelor.

În rejudecare, instanța va verifica dacă reclamantului i-a fost încălcat vreun drept prevăzut de lege (legea română sau tratate internaționale, ratificate de Parlament, care devin parte a dreptului intern, potrivit art. 11 din Constituția României), astfel cum impun dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, urmând a se avea în vedere și dispozițiile art. 53 din Constituția României, privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de H.A. împotriva sentinței civile nr. 135/CA din 5 septembrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2006.