Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 596/2006 AI generated

Classifying a public park inventory as a normative act under public domain law rather than an administrative expropriation

Case Number Decizia nr. 596/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the administrative law appeal, reversed the lower court's decision, and rejected the challengers' exception of illegality as inadmissible, thereby upholding the partial Government Decision No. 904/2002. The dispute concerned the validity of a specific inventory item (position 6, Annex 2.24) within the public domain of a municipality, which listed a 4.57-hectare area designated as a public park; the challengers argued the land had not validly entered the public domain through lawful acquisition prior to 1989, while the local authority defended the inventory's legality. The decisive legal basis relied on Law No. 213/1998, specifically Article 21 and Annex III, point 1.2, which established that public parks are inherent components of the administrative-territorial unit's public domain and that the contested governmental decree functioned as a normative inventory act rather than an administrative act of expropriation or a change in property title.

Legislator headnote

AI generated

art. 21 din Legea nr. 213/1998; Classifying a public park inventory as a normative act under public domain law rather than an administrative expropriation: În mod eronat, instanța de fond a apreciat că H.G. nr. 904/2000 reprezintă practic un act de expropriere, efectuat în afara cadrului legal reprezentat de Legea nr. 33/1994, întrucât hotărârea respectivă nu reprezintă un act de dispoziție administrativă prin care să se schimbe cu efect juridic tipul de proprietate asupra bunului, respectiv din proprietate privată, în proprietate publică, ci un act normativ care cuprinde inventarul bunurilor, emis în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 213/1998. Consfințirea caracterului de proprietate publică (domeniu public) în ce privește suprafața de teren, s-a făcut prin hotărârea de consiliu mai sus arătată, având în vedere afectația de interes public și utilitate publică a acestui bun, care este un parc.

Keywords

AI generated
public property land law territorial law administrative authority expropriation local government

Cited Legislation

AI generated
art. 21 din Legea nr. 213/1998
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 36/CA din 19 ianuarie 2006, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamantele S.M., S.C. și S.V., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Constanța, municipiul Constanța și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a dispus anularea parțială a H.G. nr. 904/2002 (M. Of. nr. 645 bis/30.08.2002), privind atestarea domeniului public al județului Constanța, respectiv poziția nr. 6 din Anexa nr. 2.24, cuprinzând inventarul bunurilor aparținând domeniului public al municipiului Constanța.

Instanța a reținut că, potrivit Legii nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului, și bunurile dobândite de acesta, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea acestuia, cu titlu valabil. În consecință, bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora.

Instanța a mai reținut că nici unul dintre modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică enumerate expres și limitativ în art. 17 din legea menționată, nu își găsește aplicare în raport cu terenul în suprafață de 5500 mp revendicat de reclamante.

Pe de altă parte, în condițiile în care inventarul domeniului public al județului Constanța astfel efectuat, afectează însăși regimul juridic al terenului în discuție, el nu poate fi opozabil reclamantelor și nici nu s-a făcut dovada incidenței în cauză a prevederilor Legii nr. 33/1994, pentru a se putea invoca exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantele S.M., S.C. și S.V. au invocat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.. nr. 904/2002, respectiv a poziției nr. 6 din Anexa nr. 2.24, care cuprinde inventarul bunurilor aparținând domeniului public al municipiului Constanța, motiv pentru care Curtea de Apel Constanța a fost sesizată cu soluționarea acestei excepții, soluția de admitere a excepției de nelegalitate a actului menționat este greșită, fiind rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a legii.

Instanța de fond s-a pronunțat asupra nelegalității H.G. nr. 904/2002, poziția 6 din Anexa nr. 2.24, unde este menționată o suprafață de 4,57 ha, situată în Parc Poarta 6 Zona Sud, cu destinația de parc public.

Susținerea instanței de fond, potrivit căreia respectiva suprafață de teren nu a făcut niciodată parte din proprietatea publică a autorității administrative locale, este nefondată. Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Constanța nr. 122 din 23 martie 2000 a fost aprobat inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Constanța, unde, în Anexa nr. 24, poziția nr. 6, este menționat Parc Poarta 6, Zona Sud, în suprafață de 4,57 ha.

În mod eronat, instanța de fond a apreciat că H.G. nr. 904/2000 reprezintă practic un act de expropriere, efectuat în afara cadrului legal reprezentat de Legea nr. 33/1994, întrucât hotărârea respectivă nu reprezintă un act de dispoziție administrativă prin care să se schimbe cu efect juridic tipul de proprietate asupra bunului, respectiv din proprietate privată, în proprietate publică, ci un act normativ care cuprinde inventarul bunurilor, emis în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 213/1998. Consfințirea caracterului de proprietate publică (domeniu public) în ce privește suprafața de teren, s-a făcut prin hotărârea de consiliu mai sus arătată, având în vedere afectația de interes public și utilitate publică a acestui bun, care este un parc.

În ce privește destinația suprafeței de teren, și anume, aceea de parc public, regimul juridic de proprietate publică este incontestabil, având în vedere și dispozițiile Anexei nr. III pct. 1.2 din Legea nr. 213/1998, potrivit căruia străzile și parcurile publice constituie domeniu public al unității administrativ-teritoriale.

Având în vedere cele mai sus expuse, se va admite recursul declarat de pârât și se va modifica sentința atacată, în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocate de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Consiliul Local Constanța și municipiul Constanța împotriva sentinței civile nr. 36/CA din 19 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și respinge excepția de nelegalitate invocată de reclamantele S.C., S.M. și S.V., privind H.G. nr. 904/2002, ca inadmisibilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2006.