Compensation for ethnic persecution extends to children born during parental refugee status

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 26 iulie 2005, reclamanta U.Z. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 15153/483 din 24 iunie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada cuprinsă între 3 octombrie 1941 - data nașterii și 6 martie 1945.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, ale sale și ale părinților săi, hotărârea contestată și declarația de avere imobiliară rurală lăsată de bunicul său patern în Bulgaria, la data strămutării, arătând că s-a născut la data de 3 octombrie 1941, după ce, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții săi fuseseră strămutați din Bulgaria, în România.

Pârâta, prin întâmpinare, a cerut respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1710 din 19 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reținând ca dovedite susținerile reclamantei, a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada 3 octombrie 1941 - 6 martie 1945.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C. proc. civ. și susținând că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme cât s-a născut ulterior strămutării părinților săi și, deci, nu a fost supusă unor persecuții etnice.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate că reclamanta s-a născut la data de 3 octombrie 1941, în localitatea Nolbanț, județul Tulcea, după ce, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții săi fuseseră strămutați din Bulgaria, în România.

Fiind născută în perioada refugiului părinților săi, intimata-reclamantă a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond, obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1710 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2006.