Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 9699/2006 AI generated

Restriction of free circulation: stamp duty payment on day of appellate ruling and quashing of annulment as unpaid

Case Number Decizia nr. 9699/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the recusal, quashed the appellate decision, and remanded the case to the Court of Appeal for a substantive ruling, effectively prevailing for the plaintiff government authority. The dispute centered on a procedural default where the appellate court had annulled the plaintiff's appeal as unpaid, despite the plaintiff's claim that the stamp duty had been paid on the same day the appeal decision was rendered. The decisive legal basis was Article 312(5) in conjunction with Article 304(5) of the Civil Procedure Code, applied after the court found that the plaintiff demonstrated timely payment of the stamp duty fees, thereby requiring the quashing of the lower court's procedural ruling to allow the appeal to be heard on the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 din Legea nr. 146/1997, art. 312 alin. (5) C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ; Restriction of free circulation: stamp duty payment on day of appellate ruling and quashing of annulment as unpaid: De aceea, față de dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmează a se admite recursul și a se casa decizia tribunalului cu trimitere la același tribunal pentru judecarea apelului pe fond.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty late payment of fees legal fees free circulation civil judgment procedural duty

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Cererea reclamantului Ministerul Administrației și Internelor- Direcția generală de pașapoarte privind restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pe o perioadă stabilită la 2 ani în privința pârâtului C.R.Ș. a fost admisă prin sentința civilă nr. 700 din 19 mai 2006 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Apelul reclamantului îndreptat împotriva susmenționatei sentințe a fost, însă, anulat ca netimbrat, sens în care s-a făcut aplicarea art. 20 din Legea nr. 146/1997 deoarece, deși legal citat cu mențiunea achitării taxei de timbru, apelantul-reclamant nu și-a achitat obligația astfel cum se reține de instanța de apel.

Împotriva deciziei nr. 330 din 15 august 2006 a Curții de apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a soluționat apelul de mai sus, a declarat recurs reclamantul care arată că și-a îndeplinit obligația luată de instanță chiar la data pronunțării instanței de apel.

Deliberând, Înalta Curte reține că reclamantul și-a îndeplinit obligația de timbrare în limitele sumelor de 4 lei (RON) taxă timbru și respectiv 015 lei (RON) chiar la data când instanța de apel s-a pronunțat și încă la o oră matinală, așa cum demonstrează aceeași apelantă prin rezoluția instanței de pe înscrisul atașat în faza procesuală a apelului (fila 11).

De aceea, față de dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmează a se admite recursul și a se casa decizia tribunalului cu trimitere la același tribunal pentru judecarea apelului pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 330 din 15 august 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru judecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2006.