Public institution stamp duty exemption: No waiver for non-revenue immigration control actions
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant’s appeal, confirming the appellate court’s decision to annul the procedural appeal for lack of payment of the judicial stamp duty, thereby leaving the first-instance judgment restricting the defendant’s free movement rights for six months in force. The dispute arose when a public authority requested a court order to restrict an individual’s circulation in European Union states following their readmission from Spain, but the court of appeals annulled the authority’s appeal against the initial ruling, citing non-payment of the required fees. The decisive legal basis was Article 17 of Law No. 146/1997, which the supreme court interpreted to mean that public institutions are exempt from stamp duties only when the subject matter of the litigation involves public revenues; as the present action concerned immigration control and public order rather than public revenue, the authority was obligated to pay the tax. Consequently, because the authority failed to pay the fee by the deadline set under Article 20 of the same law, the appellate court correctly imposed the sanction of annulling the appeal for non-compliance.
Legislator headnote
AI generatedart. 17 din Legea nr. 146/1997, art. 20 din Legea nr. 146/1997; Public institution stamp duty exemption: No waiver for non-revenue immigration control actions: Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei curții de apel susținând, în esență, că apelul a fost anulat în mod greșit deoarece, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997, nu datorează, în acest litigiu, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor s-a adresat, la 28 aprilie 2006, Tribunalului Teleorman solicitând restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult trei ani, cu privire la pârâtul C.L.
În cuprinsul acțiunii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Spania, la data de 3 martie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România și Spania.
Soluționând pricina în primă instanță, Tribunalul Teleorman, secția civilă, prin sentința nr. 670 din 15 mai 2006, a admis cererea formulată de reclamantă și a restrâns pârâtului dreptul la liberă circulație pe o perioadă de 6 luni în țările cu care România are încheiate acorduri de readmisie, cu excepția celor în care pârâtul face dovada dreptului de intrare.
Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin decizia nr. 387 din 15 iunie 2006, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus-menționate.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei curții de apel susținând, în esență, că apelul a fost anulat în mod greșit deoarece, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997, nu datorează, în acest litigiu, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, invocate de reclamantă prin recurs, sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.
Reclamanta din prezentul litigiu este neîndoielnic o instituție publică, dar acțiunea formulată nu are ca obiect venituri publice, așa că nu este scutită de taxa judiciară de timbru.
Constatând că taxa judiciară de timbru nu a fost plătită anticipat, instanța de apel a procedat potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 citând-o pe reclamantă cu mențiunea de a achita suma datorată până la primul termen de judecată. Cum apelanta nu și-a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit, instanța a aplicat corect sancțiunea anulării cererii.
Nefiind întemeiat, recursul declarat urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte, împotriva deciziei nr. 387A din 15 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2006.