Restitution claim survives due to ownership presumption; appeal dismissed, annulment upheld.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2294/2005, contestatorul A.I.C. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, contestație împotriva dispoziției nr. 4079 din 15 martie 2005 emisă de Primarul general al Municipiului București.

Contestatorul a arătat, în motivarea cererii sale, că, prin această dispoziție, a fost respinsă notificarea nr. 2159/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul situat în București, deși era îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii, dovedind dreptul său de a beneficia de aceste măsuri.

Tribunalul București, secția a V -a civilă, prin sentința nr. 960 din 16 septembrie 2005 a admis contestația, a anulat dispoziția Primarului general al Municipiului București și a obligat pârâta să emită dispoziție motivată cuprinzând propunerea de acordare a despăgubirilor pentru imobil.

Pentru a da această soluție, instanța a apreciat că înscrisurile ce însoțesc notificarea reprezintă, în sensul prevederilor art. 22 pct. 1 lit. d) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, acte juridice care atestă deținerea proprietății de către autoarea contestatorului la data preluării abuzive a imobilului.

Instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Aplicând prezumția instituită de dispozițiile susmenționate, sprijinită și de procesul verbal nr. 17670 din 6 septembrie 1940, întocmit de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare, conform căruia imobilul a fost înscris ca proprietatea autoarei contestatorului, tribunalul a reținut că în cauză a fost dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului.

S-a apreciat că dispozițiile ce instituie prezumția de proprietate, care au fost introduse ca urmare a modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, sunt aplicabile și proceselor în curs de judecată, iar instanțele sunt investite a analiza legalitatea și temeinicia deciziilor emise în faza administrativă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Pentru motivele expuse, instanța de fond a apreciat că petentul A.I.C. este îndreptățit la stabilirea măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, Municipiul București, prin Primarul general, a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Pârâtul a susținut, în esență, că în momentul depunerii notificării, contestatorul avea obligația să depună toate actele pe care înțelegea să le folosească și că aceste dovezi trebuiau depuse la Comisia pentru aplicarea Legii 10/2001 și nu în fața instanței. S-a mai arătat că intimatul contestator nu a dovedit că există identitate între persoana menționată în procesul verbal de C.F. A.P.E. și persoana pe care aceasta o moștenește, respectiv S.A.I., căsătorită A.

Recursul este nefondat.

Așa cum corect au reținut, atât prima instanță, cât și Curtea de Apel, potrivit prevederilor art. 221(în prezent art. 24) din Legea nr. 10/2001 republicată, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Având în vedere faptul că înscrisurile cu privire la care s-a pronunțat prima instanță sunt aceleași cu cele atașate notificării, nu se poate reține discutarea puterii doveditoare a înscrisurilor depuse după împlinirea termenului prevăzut de Legea 10/2001.

Referitor la susținerea privind lipsa identității între A.P.E. și S.A.I., prin actele depuse la filele 7, 8 și 9 din dosarul de fond s-a dovedit tocmai că S.P.A., născută la 1 august 1903,

s-a căsătorit cu A.C., ei figurând ca părinții contestatorului în registrul stării civile pentru născuți pe anul 1945, iar prin certificatul de moștenitor nr. 955 din 9 septembrie 1985, s-a dovedit că acesta este moștenitorul unic al mamei sale A.I.

Față de cele menționate, criticile apar ca nefondate, iar recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 148/A din 27 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III- a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2006.