Reparation for abnormally expropriated property; nature of evidentiary submission deadlines and material errors in statutory notification

Ședința publică de la 29 septembrie 2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1272/2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis contestația formulată de către contestatoarea F.D., anulându-se dispoziția nr. 4293/2004 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să acorde contestatoarei măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile art. 26 raportat la art. 20 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru apartamentul nr. 88 situat în București.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel, în termen legal, Primăria Municipiului București prin Primarul General.

În motivarea apelului întemeiat pe dispozițiile art. 282-298 C. proc. civ. s-a arătat că instanța de fond a analizat în mod greșit probatoriul administrat în cauză, considerând că intimata-reclamantă a făcut dovada dreptului său de proprietate cu privire la imobilul în litigiu precum și a preluării abuzive de către stat a acestuia.

S-a arătat că cererea, notificarea adresată Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 a fost depusă de intimata-reclamantă după termenul prevăzut de legea mai sus menționată și că nu întrunește condițiile impuse de art. 22 din lege pentru a fi considerată notificare.

Mai mult decât atât, instanța de fond a dispus obligarea apelantei la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, fără a ține seama de dispozițiile art. 14 din Normele date în aplicarea legii menționate mai sus, astfel că nu sunt considerate imobile preluate în mod abuziv, imobilele preluate de către stat prin acte translative de proprietate cu titlu gratuit.

Potrivit art. 2 din Decretul nr. 223/1974, privind situația reglementării unor bunuri, persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din țară, erau obligate să înstrăineze către stat cu plată, până la data plecării, construcțiile aflate în proprietatea lor în România, iar terenurile aferente acestora treceau gratuit în proprietatea statului.

Prin decizia civilă nr. 17 din 20 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantă intimata Primăria Municipiului București, pentru următoarele considerente:

Notificarea înregistrată sub nr. 2285 din 9 noiembrie 2001, prin care reclamanta-intimată a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 89 de la adresa menționată mai sus, dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2012/1974 de Notariatul de Stat sector 4, ce a fost trecut în proprietatea statului, fără plată, prin decizia nr. 41/1986, emisă în baza Decretului nr. 223/1974, a fost formulată în condițiile Legii nr. 10/2001 și în mod greșit i-a fost respinsă de intimata-apelantă, apreciindu-se că aceasta corect nu a fost dovedită, întrucât dintr-o eroare materială în cuprinsul notificării formulate s-a menționat ca număr al apartamentului solicitat nr. 89 în loc de 88, eroare pe care printr-o cerere depusă ulterior a fost rectificată.

Din adresele depuse la dosarul de fond, filele 14, 15, 16, rezultă că prin hotărârea nr. 2670/1999 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995, s-au acordat reclamantei-intimate pentru apartamentul în litigiu despăgubiri în sumă de 10.437.095 lei, care nu au fost încasate de acesta.

Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs Primarul General al Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Notificarea formulată de intimata-reclamantă a fost depusă la Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, după termenul prevăzut de lege, neîntrunind condițiile impuse de art. 22 pentru a fi considerată notificare.

Legea nr. 10/2001, la art. 22, prevede că în termen de 10 luni se depun actele doveditoare, acest termen fiind succesiv prelungit, ajungându-se la un termen de 27 de luni, timp suficient să se depună toate actele solicitate.

În nici un articol al acestei legi speciale nu se reține că actele doveditoare pot fi depuse și în instanță în situația în care acestea nu ar putea fi obținute în timp util pentru a fi depuse la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, instanța fiind investită potrivit art. 24 alin. (8) din lege, doar să verifice temeinicia dispoziției emise de unitatea deținătoare.

Mai mult, s-a arătat că, prin notificarea formulată, intimata- reclamantă a solicitat un alt apartament al imobilului, nu cel al cărui proprietar pretinde că a fost.

Potrivit alin. 2 articol unic al O.U.G. nr. 10/2003, aprobată prin Legea nr. 289/2003, actele depuse sau invocate de persoana îndreptățită după expirarea termenului prevăzut la alin. (7), nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei, termenul de depunere a actelor fiind, în raport de dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., un termen de decădere, ca și în cazul celui privind notificarea, nerespectarea acestuia atrăgând decăderea notificatorului din dreptul de a-și valorifica pretențiile asupra imobilului solicitat.

S-a solicitat judecata în lipsă a cauzei conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând decizia civilă recurată în raport de motivul de recurs invocat, privind nelegaliatea deciziei civile recurate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia în consecință, pentru următoarele considerente:

Critica vizând tardivitatea notificării formulată de intimata-reclamantă este nefondată, aceasta fiind realizată în termenul legal prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nemodificată, la 9 noiembrie 2001, filele 3, 4 dosar fond, pe de o parte, iar pe de altă parte, recurenta-pârâtă prin decizia contestată nu a respins notificarea ca tardivă, ci ca nefondată.

În ce privește critica privind faptul că, prin notificare s-a solicitat restituirea apartamentului 89 și nu 88, respectiv alt apartament și nu cel al cărui proprietar se pretinde reclamanta, este, de asemenea, nefondată, deoarece prin conținutul notificării se face trimitere la actul în baza căruia intimata-contestatoare a devenit proprietara apartamentului a cărui restituire se solicită, respectiv, actul de vânzare-cumpărare nr. 2012 din 21 februarie 1974 autentificat la Notariatul de Stat al sectorului 4, act ce a însoțit notificarea și din conținutul căruia rezultă că apartamentul proprietatea intimatei-contestatoare a avut nr. 88.

Indicarea ca număr al apartamentului ce s-a solicitat a fi restituit, ca fiind 89 nu poate constitui decât o eroare materială strecurată în cuprinsul notificării și care, de altfel, a fost rectificată ulterior de către contestatoare.

În această situație, notificarea formulată de intimata-contestatoare îndeplinește cerințele art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece din cuprinsul acesteia actele anexate au rezultat elementele de identificare a persoanei îndreptățite și a imobilului a cărui restituire se cere.

Nici susținerea recurentului-pârât potrivit căreia termenul de depunere a actelor doveditoare de către persoana îndreptățită, este unul de decădere, nu este fondată.

Astfel, numai termenul, prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru depunerea notificării cu cerere de măsuri reparatorii, este termen de decădere, precizare ce rezultă din alin. (5) al textului mai sus indicat, iar nu și termenul de depunere a actelor doveditoare, prevăzut de art. 22, care este unul de recomandare, natura acestui termen rezultând din nevoia soluționării cu celeritate a unor astfel de cereri, ci din nevoie limitării ori împiedicării formulării acestora.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va dispune respingerea recursului declarat de recurentul-pârât Primarul General al Municipiului București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Primarul general al municipiului București împotriva deciziei civile nr. 17/A din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2006.