Industrial property dispute competence: no statutory rule assigns specific court section jurisdiction within the tribunal for patent assignment claims.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 septembrie 2003, reclamanții P.S. și B.C. au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA Slatina, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 1.500.000.000 lei reprezentând drepturi patrimoniale cuvenite în temeiul contractului de cesiune a brevetului de invenție nr. 103005, încheiat cu pârâta la data de 21 martie 1995.

Prin sentința civilă nr. 92 din 9 martie 2004, Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că titularul brevetului de invenție a fost decăzut din drepturile conferite de brevet pentru neplata taxelor legale, așa încât, brevetul nemaifiind protejat, solicitările reclamanților privind acordarea de drepturi patrimoniale apar ca nefondate.

Mai mult, din contractul de cesiune încheiat între părți rezultă că durata acestui contract a fost de 5 ani, perioadă pentru care reclamanții și-au încasat drepturile cuvenite.

Prin decizia nr. 28 din 28 ianuarie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Olt, secția civilă.

Pentru a pronunța această decizie, curtea a admis motivul de ordine publică pus din oficiu în discuția părților, referitor la necompetența materială a instanței comerciale.

În motivarea deciziei curtea de apel a arătat că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industrială, iar încălcarea normelor de ordine publică referitoare la competența materială a instanței civile atrage nulitatea hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, pârâta solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta arată că, într-adevăr, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industrială, fiind vorba de o competență materială absolută.

Aceste dispoziții se referă la competența materială absolută a tribunalului în raport cu celelalte instanțe, judecătorii, curți de apel, iar nu la competența diferitelor secții ale tribunalului.

În ceea ce privește calificarea litigiului ca având o natură civilă, recurenta susține că, în realitate, litigiul are un caracter comercial deoarece pârâta este o societate comercială.

Intimații au depus la dosar întâmpinare, arătând că sunt de acord cu admiterea recursului, cu casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță și că în opinia lor nu s-a încălcat nici o normă de competență legală după materie, iar litigiul are o natură comercială.

Recursul a fost inițial înregistrat pe rolul Secției comerciale al Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin încheierea din 21 septembrie 2005 l-a trimis spre soluționare secției civile și de proprietate intelectuală.

Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Litigiul are ca obiect pretenții decurgând dintr-un contract de cesiune a unui brevet de invenție.

Prin urmare, este vorba de o acțiune în materia proprietății industriale, iar pentru litigiile în această materie legiuitorul a reglementat competența distinct de aceea a litigiilor comerciale sau a celorlalte litigii civile, în sens larg.

Conform art. 2 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., competența soluționării în primă instanță a cererilor și acțiunilor în materia proprietății industriale aparține tribunalului.

Nici textul de lege menționat și nici Legea specială a brevetelor de invenție, nr. 64/1991, nu impun judecarea acestor litigii la o anumită secție a tribunalului, astfel încât indiferent dacă litigiul s-a judecat la secția civilă sau la cea comercială, norma imperativă referitoare la competența materială a tribunalului în această materie a fost respectată.

Fără temei legal curtea de apel a stabilit că s-au încălcat normele legale referitoare la competența secției civile, câte vreme nici o dispoziție legală nu stabilește o competență o atare competență la nivelul tribunalului, ca de altfel nici la cel al curții de apel.

Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași curte de apel.

Cauza va fi înregistrată și soluționată la acea secție a curții de apel căreia i se repartizează administrativ litigiile în materia proprietății intelectuale, din care fac parte și cele în materia proprietății industriale, sau în cadrul căreia funcționează completele specializate în această materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta SC E. SA Slatina împotriva deciziei nr. 28 din 28 ianuarie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanții P.S. și B.C. împotriva sentinței nr. 92 din 9 martie 2004 a Tribunalului Olt, secția comercială și de contencios administrativ, la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2006.