Expropriated land restitution: judicial access despite unprocessed administrative notification and equivalent compensation under Law No. 10/2001

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 65 din 11 martie 2004 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C.H. pârâtei L.R. SA uzina Târgu Jiu și A.P.A.P.S. București.

S-au respins excepțiile pentru lipsa calității procesuale pasive invocate de cele două pârâte.

S-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare valorii terenului în suprafață de 257 mp de 129.174.620 lei și valorii terenului în suprafață de 908 mp de 456.383.481 lei.

Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 3.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

La soluționarea cauzei s-au avut în vedere probele administrate față de care s-au reținut următoarele:

Reclamanta a făcut dovada proprietății asupra celor două terenuri ce au fost expropriate prin Decretul nr. 849/1965 și Decretul nr. 519/1963 și care sunt ocupate de către societatea pârâtă, care are amplasat depozitul de calcar și nu poate fi astfel restituit în natură.

Fiind vorba de terenuri expropriate, reclamanta nu poate beneficia de despăgubiri bănești, ci doar de măsuri reparatorii prin echivalent așa cum sunt stabilite prin art. 9 alin. (2) și art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, apreciind că imobilul este preluat cu titlu și că este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel Craiova în ședința publică de la 27 octombrie 2004 s-a admis apelul formulat de către pârâta SC L.R. SA București împotriva sentinței civile nr. 651 din 11 martie 2004 pronunțată de Tribunalul Gorj.

S-a schimbat, în parte, sentința în sensul că s-a respins acțiunea împotriva acestei pârâte pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a respins, ca nefondat, apelul formulat de către pârâta A.V.A.S. București împotriva aceleiași decizii.

În motivarea hotărârii de apel s-au reținut următoarele considerente:

S-a reținut incidența în cauză a art. 27 din Legea nr. 10/2001 care prevede că pentru imobilele preluate cu titlu valabil evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizată cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în bani ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite inclusiv în procesul de privatizare, corespunzător valorii imobilelor solicitate.

S-a apreciat incidența acestui text legal, reținându-se că imobilele au fost preluate cu titlu valabil în condițiile în care scopul pentru care s-a dispus exproprierea a fost realizat.

Având în vedere că pârâta societate comercială, ca deținătoare a imobilelor, este privatizată, potrivit alin. (2) al art. 27 din Legea nr. 10/2001, notificarea se adresează instituției publice implicate care a efectuat privatizarea.

În aceste condiții, s-a apreciat că numai pârâta A.V.A.S. București are calitate procesuală pasivă în cauză.

Reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra imobilelor în litigiu, dovada calității sale de succesoare legală a autorului, precum și dovada faptului că pentru terenurile expropriate nu s-au acordat despăgubiri.

Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâta A.V.A.S. s-a apreciat a fi neîntemeiată în condițiile în care notificarea i-a fost adresată iar în aceste condiții, în mod evident reclamanta a acceptat ca reparația să se facă prin echivalent; mai mult, nici nu a formulat apel împotriva sentinței de fond.

În atare situație, nu era obligată să uzeze de procedura prevăzută de art. 33-36 din Legea nr. 10/2001 pentru obținerea de despăgubiri bănești.

Împotriva deciziei de apel a formulat recurs pârâta A.V.A.S. București, criticând-o pentru următoarele motive:

Acțiunea este inadmisibilă în condițiile în care competența instanței poate interveni numai în măsura în care se emite decizie sau dispoziție motivată prin care să se finalizeze procedura administrativă.

Reclamanta era obligată să dovedească îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 22 și art. 27 din Legea nr. 10/2001, respectiv să depună la dosarul cauzei următoarele acte: acte din care să reiasă dreptul de proprietate asupra imobilelor și acte care să ateste calitatea de moștenitoare; acte din care să reiasă că societatea comercială privatizată deține imobilele; acte din care să reiasă că preluarea imobilelor s-a făcut cu titlu valabil, declarații pe proprie răspundere în sensul că nu s-au primit despăgubiri conform art. 5 din Legea nr. 10/2001, date în fața notarului public.

Pentru aprecierea preluării ca fiind cu titlu a imobilului trebuia avută în vedere respectarea condițiilor de fond și de formă ale actului normativ de preluare abuzivă, respectiv decretul de expropriere.

În raport de probatoriul administrat în cauză, recurenta susține că instanța de fond și de apel au apreciat în mod greșit probele dosarului, deoarece nu s-au prezentat probele prevăzute expres de textul 22 din lege și în consecință petenta nu a probat temeinicia pretențiilor conform art. 22 raportat la art. 27 din lege.

În raport de acest lucru se apreciază că instanța a reținut o situație de fapt greșită și nu a făcut în consecință o aplicare corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru argumentele care vor fi arătate în continuare.

Nesoluționarea notificării prin emiterea unei decizii/dispoziții emisă de entitatea notificată, deși a expirat termenul legal în care era obligatorie emiterea, nu înlăturat dreptul persoanei îndreptățite de a se adresa instanței de judecată.

Atitudinea persoanei juridice notificate care nu respectă dispozițiile legale care impun un anumit termen de soluționare, art. 30 din Legea nr. 10/2001 (fost art. 28), nu poate să încalce dreptul subiectiv civil al persoanei îndreptățite, respectiv dreptul la restituirea în natură sau prin echivalent a unui imobil și nici să o lipsească de posibilitatea de a-și apăra interesele și drepturile recunoscute și ocrotite de lege; are loc astfel o încălcare a obligației sale care este îndreptățite coroborată dreptului subiectiv civil al persoanei.

În consecință, se constată că inadmisibilitatea acțiunii invocată de către recurentă nu este întemeiată.

În ceea ce privește criticile vizând aspectul probator și în raport de care se invocă reținerea de către instanță a unei situații de fapt greșite, prin aprecierea în mod greșit a probelor dosarului, Înalta Curte nu mai poate reanaliza situația de fapt și probele administrate, în urma abrogării art. 304 pct. 11 prin O.U.G. nr. 138/2000.

Instanța de apel a reținut, pe baza probelor administrate, că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, dovada calității de succesoare legală a autorului său, că imobilele sunt deținute de către SC L.R. SA și că imobilele au fost preluate cu titlu valabil în condițiile în care scopul pentru care s-a dispus exproprierea a fost realizat.

În raport de situația de fapt reținută de către instanța de apel, pe baza probelor administrate în cauză, și care nu mai poate fi reapreciată de Înalta Curte, se constată că s-a făcut o aplicare corectă în cauză a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la data soluționării).

Instanța de recurs, în limitele conferite de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.și de motivele de recurs formulate, poate să aprecieze dacă s-au aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente la o situație de fapt stabilită și nu să schimbe situația de fapt prin reaprecierea probelor și să analizeze aplicarea dispozițiilor legale incidente la nouă situație de fapt.

Constatând prin urmare că nu sunt fondate criticile formulate, în limitele în care au fost analizate din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 C. proc. civ. și să dispună respingerea recursului ca nefondat.

Cu aplicarea art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 1.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva încheierii din 27 octombrie 2004 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 3886/C/2004.

Obligă recurenta la plata sumei de 1.200 RON către intimata-reclamantă C.H. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2006.