Admissibility of civil restitution claims based on historic inheritance certificates and presumption of title under Law No. 10/2001

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 4260/2003, contestatorul I.D. a solicitat anularea dispoziției nr. 1424/2004 a Primarului General al Municipiului București și obligarea acestuia la restituirea imobilului situat în București.

În motivarea contestației s-a arătat că în mod greșit notificarea a fost respinsă prin dispoziția atacată întrucât nu s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate al notificantului.

Prin sentința civilă nr. 28/2004 contestația a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se în considerente că nu s-au făcut dovezi în legătură cu legitimarea procesuală activă a contestatorului, nedepunându-se la dosar nici copia dispoziției atacate.

Împotriva sentinței a declarat apel contestatorul, care a susținut că dovada calității sale procesuale rezultă din certificatul de moștenitor, eliberat în anul 1956 de fostul Notariat de Stat al raionului Tudor Vladimirescu, de pe urma defunctului său tată, I.M.L., fostul proprietar al imobilului. S-a arătat de asemenea, că în mod greșit prima instanță a trecut la judecata pricinii de la prima zi de înfățișare, fără a pune în discuție probele care trebuiau administrate și fără a face aplicarea art. 1551 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1852 din 29 septembrie 2004 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a schimbat sentința tribunalului în sensul admiterii în parte a contestației și anulării dispoziției atacate. A fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea Primarului General, ca reprezentant al Municipiului București, la restituirea imobilului.

Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în raport de probele noi administrate în această fază procesuală, faptul că petentul a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită, ca moștenitor al fostului proprietar M.I.L. (în certificatul de moștenitor eliberat de pe urma acestuia făcându-se mențiunea că a deținut în proprietate, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11952/1931, imobilul a cărui restituire s-a pretins).

S-a apreciat că și în absența actului de vânzare-cumpărare respectiv, existența acestuia rezultă din cuprinsul certificatului de moștenitor, fiind o probă suficientă pe aspectul menționat.

Totodată, constatându-se că dispoziția atacată nu a antamat fondul cererii, soluția de respingere fiind pronunțată pentru nedovedirea calității de moștenitor, instanța a respins capătul de cerere privind obligarea Primarului General la restituirea imobilului, cu motivarea că în urma anulării dispoziției atacate urmează a fi reluată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 și analizată pe fond contestația.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Primarul General ca reprezentant legal al Municipiului București, care a criticat soluția sub următoarele aspecte:

- Hotărârea este nelegală întrucât petentul nu a făcut în nici un fel dovada dreptului său de proprietate și nici a calității sale de moștenitor;

- Caracterul nelegal al soluției decurge și din aceea că este inadmisibil ca instanța să oblige organul administrativ să răspundă favorabil unei cereri, deoarece aceasta ar însemna substituirea instanțe în atribuțiile ce revin altor organe ale statului;

- Aprecierea instanței în sensul că mențiunea din certificatul de moștenitor emis în anul 1959 în legătură cu dreptul de proprietate al autorului contestatorului ar fi suficientă pentru luarea în considerare a unui titlu de proprietate, este greșită. Un certificat de moștenitor nu poate constitui titlu de proprietate și nici nu are puterea de a dovedi un drept de proprietate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat pe de o parte, excepția lipsei calității procesuale a Primarului General în exercitarea căii de atac iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, arătând că a făcut dovada calității de proprietar nu numai prin certificatul de moștenitor, ci și prin adeverința emisă de Sfatul Popular al raionului Tudor Vladimirescu referitoare la preluarea de către stat a unei suprafețe de 0,55 ha, ca și adresa ICRAL Vitan prin care se comunică intimatului la cât a fost evaluat imobilul expropriat din str. T.

Pe aspectul excepției vizând lipsa calității procesuale în exercitarea căii de atac, care în temeiul art. 137 C. proc. civ. urmează a fi analizată cu prioritate, Curtea constată caracterul nefondat al acesteia.

Astfel, contestatorul însuși, formulând cererea de chemare în judecată și fixând cadrul procesual și-a îndreptat pretențiile împotriva Primarului General, cel care a emis dispoziția a cărei anulare s-a solicitat.

Calitatea Primarului în astfel de procese rezultă din dispozițiile legii speciale, întrucât, potrivit art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor. Fiind vorba așadar, de un act motivat supus cenzurii instanței de judecată, este firesc ca emitentul acestuia să stea în proces.

Pe de altă parte, judecata în căile de atac se face în limitele procesuale stabilite la prima instanță, nefiind posibilă schimbarea părților în apel sau recurs, astfel încât nici din acest punct de vedere critica nu poate fi primită.

Cu privire la fondul criticilor formulate prin intermediul recursului, Curtea constată următoarele:

Având de soluționat problema calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 (art. 3), instanța de apel a stabilit în mod corect că s-au produs dovezi pe acest aspect, potrivit certificatului de moștenitor eliberat în anul 1959 de pe urma autorului (tatălui) intimatului-contestator, certificat în care se menționează faptul că defunctul M.I.L. a deținut în proprietate, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11952/1931, imobil din București, bun care a fost inclus în masa succesorală.

Susținerea recurentului potrivit căreia certificatul de moștenitor nu face „în nici un fel dovada dreptului de proprietate și a calității de moștenitor” vine în contradicție cu dispozițiile art. 88 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, un astfel de certificat face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte.

Împrejurarea că nu a fost depus la dosar și contractul de vânzare-cumpărare la care se face referire în conținutul certificatului de moștenitor nu poate conduce la concluzia inexistenței acestuia.

Dimpotrivă, menționarea lui de către notar în cuprinsul actului pe care l-a instrumentat creează prezumția existenței respectivului înscris și a prezentării acestuia la momentul dezbaterii succesiunii, în vederea stabilirii masei succesorale.

În plus, adeverința la care intimatul face referire în întâmpinare (fila 16, apel), eliberat de ICRAL Vitan, constituie și ea o dovadă a dreptului de proprietate, în sensul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestei adeverințe se face cunoscut intimatului că imobilul din str. T. i-a fost expropriat conform Decretului nr. 55/1981, fiind evaluat la o sumă de bani, conform unui proces-verbal de evaluare din 1982.

Potrivit considerentelor arătate, statuarea instanței de apel în sensul că s-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită a contestatorului, este în concordanță cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, care definesc sfera persoanelor ce beneficiază de prevederile acestui act normativ.

Susținerea potrivit căreia, admițându-se contestația reclamantului și fiind obligat organul administrativ să rezolve cererea acestuia, înseamnă că instanța s-a substituit în atribuțiile organului administrativ, nu poate fi primită.

Aceasta întrucât, îndeplinindu-și atribuțiile reglementate de Legea nr. 10/2001, Primarul nu acționează ca reprezentant al autorității executive, ci al persoanei juridice notificate cu restituirea bunului. Actul emis de Primar în aceste condiții nu este act administrativ, ci act de gestiune prin care se dispune în legătură cu bunurile din patrimoniul unității administrativ-teritoriale.

În același timp, instanțele de judecată au plenitudine de jurisdicție, astfel încât este în căderea acestora ca, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, să oblige unitatea deținătoare la rezolvarea notificării.

Susținerea în sens contrar a recurentului ar avea drept consecință aprecierea inadmisibilității demersului judiciar, ceea ce ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție și încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Pentru considerentele arătate, criticile formulate au fost găsite neîntemeiate, astfel încât recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasivă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 1852 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2006.